În curând va suna clopoțelul Spațiul exterior ce aparține Școlii Gimnaziale Nr. 18 „Jean Bart” din Constanța a fost reabilitat (GALERIE FOTO)



Reabilitare, foto: PMC Pentru că luni, 05 septembrie 2022, va suna clopoțelul pentru prima oară în noul an școlar, Primaria Municipiului Constanța, prin S.C. Confort Urban S.R.L, vrea să aducă puțină bucurie în rândul elevilor, părinților, bunicilor și al cadrelor didactice.

Cei care vor păși în incinta școlară vor găsi terenurile de sport, aleile de aces și spațiile dedicate activităților sportive complet refăcute. Au fost asfaltate suprafetele exterioare, s-au montat noi băncuțe în curtea școlii iar porțile terenurilor de sport, panourile de baschet si celelalte elemente metalice au fost recondiționate. La final au fost aplicate marcaje pe suprafetele asfaltate., precizează Primăria Municipiului Constanța, prin intermediul unui comunicat oficial.
 

„Reabilitarea unui număr cât mai mare de spații exterioare din incintele unităților de învățământ, până la debutul anului școlar, a reprezentat un obiectiv important pentru administrația locală. Ne bucurăm că am putut asigura un mediu adecvat pentru activități exterioare unui număr mare de elevi, aceasta fiind o primă etapă din planul de reabilitare a școlilor din municipiu", a declarat viceprimarul municipiului Constanța, Florin Cocargeanu.


Lucrări similare au fost realizate și la Școala Gimnazială Nr.37, Școala Gimnazială Nr.33 „Anghel Saligny”, Școala Gimnazială Nr.17 „Ion Minulescu”, Școala Gimnazială Nr.30 „Gheorghe Țițeica” si Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” Constanţa.

Mai multe imagini puteți vedea în secțiunea „Galerie foto“ a materialului.   
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Jean Bart și legăturile cu Dobrogea ale scriitorului atras de mare

27 Nov 2023 741

Farul Constanța, alături de elevii Școlii Gimnaziale nr. 18 „Jean Bart“ din Constanța (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Oct 2022 2022

Elevii și profesorii Școlii Gimnaziale nr. 18 „Jean Bart”, evacuați din unitatea școlară. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO)

12 Oct 2022 1339

Farul Constanța Student la ASE. Robert Ion, fotbalistul pasionat de matematică. „Fiecare secundă contează“ (VIDEO)

22 Jun 2022 1840

Concurs de angajare la Școala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart”, Constanța. Cine poate participa

04 Jun 2022 1393

Şcoala Gimnazială nr.18 „Jean Bart” din Constanţa angajează paznic

23 Aug 2021 1343

Primăria Sulina, județul Tulcea, reabilitează Liceul Teoretic și Școala generală din oraș

12 Jun 2021 4618

Psiholog Daniela Ghițoiu, președintele Asociației TEAM „Izolarea va lăsa urme foarte adânci în multe familii și părinții vor căuta soluții de susținere a copiilor”

03 Apr 2021 5038

Scriitorul Florin Bican față-n față, online, cu elevii Școlii gimnaziale nr. 18 „Jean Bart”

12 Feb 2021 1996

O grădiniță, două școli și un liceu din județul Constanța trec în scenariul 3 Coronavirus!

15 Oct 2020 4385

#ConstanțaEsteBine ZOOMzăiala din pandemie s-a materializat într-un joc în premieră - „Jeanbardemic”

22 May 2020 2795

La cinci ani de la înfiinţare Asociaţia Together Everyone Achieves More (TEAM) a reuşit să devină a doua familie pentru sute de tineri (galerie foto)

23 Dec 2019 6251

Exemplu de bune practici între Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin” şi Şcoala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart” Elevii pot fi orientaţi profesional chiar de la învăţământul primar (galerie foto)

12 Dec 2019 5972

Sub egida Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România Prof. univ. dr. Stoica Lascu le-a vorbit elevilor Școlii „Jean Bart” despre importanța, în istorie, a preoților și a învățătorilor

11 Dec 2019 2436

Polițiștii din Constanța, activități preventive la Școala Gimnazială nr.18 „Jean Bart”

15 Nov 2019 2033