În semn de protest față de „ororile” din sănătate Diana Cârjaliu a renunțat la conducerea secției de Psihiatrie din Constanța

Doctorița Diana Cârjaliu părăsește dezgustată sistemul, lăsând în urmă colegi care, la rândul lor, refuză să preia conducerea secției de Psihiatrie dinb Constanța. Gestul medicului, șef de secție, vine în semn de revoltă față de indolența autorităților care, timp de aproape 30 de ani, au ascuns condițiile horror în care sunt internați pacienții cu boli psihice.

Doctorița Diana Carjaliu  este cunoscută opiniei publice de când, în urmă cu două săptămâni, a fost agresată de un polițist local, care i-a băgat mâna în ghips, pentru că a vrut să îi împiedice pe hingheri să tragă cu arma lângă bolnavii psihic.

Revine acum în atenție cu o demisie spectaculoasă. Medicul specialist, Diana Cârjaliu, până în 31 iulie șeful Secției exterioare de Psihiatrie al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, și-a dat demisia din toate funcțiile și a plecat fără să se mai uite înapoi. „Am făcut-o în semn de revoltă față de nenorocirile din sistemul de sănătate”, a declarat, pentru EVZ, cel mai cunoscut psihiatru al Constanței.

A aflat că zilele trecute, ministrul Sănătății a fost în control pe litoral. „Întotdeauna i s-a ținut ascunsă această secție de psihiatrie, care arată ca în secolul al 17-lea, fără ca demersurile mele să fi fost vreodată luate în seamă. Bolnavii psihic nu constituie o prioritate pentru autorități”, spune Diana Cârjaliu.

Dacă în acești ani „cei de la județ” ar fi făcut controale ar fi dat peste o clădire aproape să se dărâme, cu pereții saloanelor coșcoviți, mâncați de mucegai, cu țevi sparte, geamuri acoperite cu carton, ar fi văzut că plouă prin tavan, iar dejecțiile refulează prin podea. Ar fi aflat că șeful de secție și angajații au cheltuit bani din propriul buzunar pentru face mici reparații. Nu a interesat pe nimeni.
 
Managerul Spitalului Județean Constanța, Cătălin Grasa, nu știe de ce a demisionat șefa de la Psihiatrie. Este în concediu medical. „Da, cunosc situația de acolo, dar trebuie să reabilităm mai întâi secțiile din spital. Vom aloca niște bani pentru igienizare și în următorii ani vom construi un spital nou cu 90 de paturi”, a declarat managerul, menționând că demisia e un act unilateral. Și președintele CJ Constanța, Horia Țuțuianu, s-a arătat șocat de demisia Dianei Cârjaliu. El s-a jurat că, în acest an, din bugetul CJC s-au alocat bani pentru Psihiatrie. „Și mai dăm și acum la rectificare. Mâine (n.a. vineri), merg eu în control”, a promis, Țuțuianu, dând și asigurări că va discuta personal cu doctorița demisionară.
 
Sursa: evz.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prefectura Constanța vrea suspendarea unor acte urbanistice obținute de medicul psihiatru Diana Cîrjaliu Meliu. Magistrații au amânat cauza

22 Mar 2022 1754

Medicul Diana Cârjaliu află abia anul viitor dacă poate continua lucrările la vila din Palazu Mare

01 Dec 2021 1986

Instituția Prefectului județului Constanța pierde procesul cu primarul municipiului Constanța și cu medicul Diana Cârjaliu. Decizia nu este definitivă!

22 Oct 2021 1774

Magistrații de la Tribunal au decis conexarea dosarelor. Prefectura vrea să anuleze autorizația pentru un imobil pe care îl construiește un celebru medic constănțean

21 Oct 2021 2202

Medicul psihiatru Diana Cârjaliu și primarul Chițac, chemați în judecată de Prefectura Constanța. Sunt vizate documentele urbanistice pentru o locuință din cartierul Palazu Mare

20 Sep 2021 6903

Aventura politică a durat mai puțin de două luni. Un renumit medic a demisionat din USR Constanța!

25 Oct 2019 5630

Fosta şefă a Clinicii de Psihiatrie de la Palazu Mare a intrat în politică şi candidează la alegerile locale de anul viitor

07 Oct 2019 7698

Dr. Diana Cârjaliu, despre nevoia de reformă în psihiatrie „Cheltuiala cu un schizofren este de 9.000 lei. Spitalul primeşte doar 2.000 lei pe caz. De aici dezastrul financiar!“

26 Aug 2019 3352

Psihiatria din Constanţa a primit în 2018 aproape 800.000 de euro de la CJC. Managerul Cătălin Grasa recunoaşte că nu a folosit banii - „Asta e. Facem ce putem!“ (documente + galerie foto)

22 Aug 2019 7691

Fosta șefă a Secției de Psihiatrie din Constanța, dr. Diana Cârjaliu, despre Săpoca și ipocrizie - „Îi transmit doamnei ministru că personalul din psihiatrie primește salariu, nu ajutor de înmormântare!“

20 Aug 2019 27506

Consilierul județean Florin Goidea, despre Secția de Psihiatrie - „Administrația a lăsat în «paragină» secția Spitalului Județean aflată la Palazu!“

08 Aug 2019 1627

Medic psihiatru din Constanța, agresat de un polițist local, după ce a interzis hingherilor să tragă cu arma lângă bolnavii psihici

16 Jul 2019 4803

Crudul adevăr din postarea medicului Diana Cîrjaliu-Meliu, medic șef al Secției de Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Constanța

05 Jan 2018 14678