Incendiu în județul Neamț Un bebeluș de doar 5 luni și-a pierdut viața!

  • Neamț: Incendiu violent în Icușești.
  • Un bebeluș de doar 5 luni și-a pierdut viața!

Prin apel la 112, în jurul orei 14:40, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Bălușești, comuna Icușești.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii romașcani cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD TIM și pompieri voluntari din cadrul SVSU Icușești.

Pompierii voluntari din cadrul SVSU Icușești au localizat incendiul care s-a manifestat în interiorul unei camere dintr-o locuință, cu degajare mare de fum.

„În interiorul camerei erau trei copiii minori. Aceștia au fost evacuați de mama lor până la sosirea forțelor de intervenție.

Forțele de intervenție au găsit la fața locului un sugar de 5 luni în stop cardio-respirator, cu arsuri la nivelul membrelor inferioare. Din păcate, copilul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanța SMURD declarând decesul”, potrivit ISU Neamț.


În urma incendiului a ars patul care se afla în imediata apropiere a sobei.

Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost jarul/scântei căzut din sistemele de încălzire.


Recomandările pompierilor

Pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente, care pot avea urmări deosebit de grave, prin pierderea de vieți omenești și pagube materiale importante, pompierii nemțeni recomandă cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:

✔NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune;
✔Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei de vizitare;
✔NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;

✔NU adormiţi niciodată cu focul sau cu jarul aprins în sobă;
✔NU aşezaţi materiale combustibile în apropierea sobei sau pe aceasta;
✔NU aprindeţi focul în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
✔NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
✔Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
✔Asiguraţi verificarea, repararea, izolarea termică și curăţarea periodică a sobelor și a coșurilor de fum, numai cu personal autorizat;
✔Asiguraţi verificarea periodică, cu personal autorizat, a instalaţiilor electrice, instalaţiilor de alimentare cu gaze şi instalaţiilor de încălzire centrală, eliminându-se eventualele defecţiuni sau improvizaţii, dacă este cazul;
✔Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
✔NU depozitaţi în podurile locuinţelor plante furajere, materiale inflamabile sau materiale combustibile (textile, hârtie, lemne,etc.) care s-ar putea aprinde de la coşurile pentru evacuarea fumului;
✔Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
✔NU utilizați instalaţii electrice (conductori, prize, întrerupătoare, tablouri de siguranţe, prelungitoare etc.) şi consumatori electrici (de orice fel) cu defecţiuni sau improvizaţii. Utilizați numai aparatură electrică omologată;
✔NU utilizaţi instalaţii de alimentare cu gaze (conducte, robinete, arzătoare etc.) şi consumatori alimentaţi cu gaze (maşini de gătit, centrale termice, sobe etc.) cu defecţiuni sau improvizaţii. Utilizaţi numai consumatori omologaţi;
✔NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
✔NU suprasolicitaţi reţelele electrice prin folosirea simultană a mai multor consumatori;

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Argeș - Incendii

25 Apr 2024 175

ISU Bihor300 de locuri scoase la concurs la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

25 Apr 2024 216

ISU Constanța Iepurașul Pompier vine în Piața Ovidiu! Toți copiii sunt așteptați

25 Apr 2024 312

ISU IașiAdmiterea la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldești – anul 2024

24 Apr 2024 306

ISU Giurgiu Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

24 Apr 2024 304

ISU Argeș - Pompierii au intervenit în comuna Valea Mare Pravăț în cazul unui eveniment rutier

24 Apr 2024 176

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 582

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 230

ISU BihorO pisică blocată între două clădiri din Oradea, salvată de pompieri

22 Apr 2024 280

ISU Bihor O octogenară rănită a fost salvată de pompieri, în Oradea

22 Apr 2024 229

ISU GiurgiuMai bine pregătiți, încă de la grădiniță

22 Apr 2024 231

IGSUBilanțul misiunilor

22 Apr 2024 198

Campania națională ”Detector pentru Viață” a ajuns în județul Tulcea! În ce localități au fost montate detectoare de fum și monoxid de carbon (GALERIE FOTO)

20 Apr 2024 362

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

19 Apr 2024 260

ISU Delta Tulcea în doliu! Plutonierul major (r) Ștefan Cabaua s-a alăturat eroilor din ceruri

18 Apr 2024 621