Închiderea şcolilor din cauza pandemiei a provocat pierderi de o amploare aproape "ireversibilă" în materie de educaţie

Închiderea şcolilor din cauza pandemiei de COVID-19 a provocat pierderi de o amploare aproape "ireversibilă" în materie de educaţie în rândul copiilor din întreaga lume, a deplâns luni, 24 ianuarie, UNICEF, relatează France Presse.


Peste 616 milioane de elevi rămân afectaţi de închiderea totală sau parţială a şcolilor, a precizat agenţia ONU pentru copii.



În multe ţări, aceste perturbări, pe lângă faptul că au lipsit milioane de copii de dobândirea competenţelor de bază, le-au afectat sănătatea mintală, au crescut riscul lor faţă de abuzuri şi i-au împiedicat pe mulţi dintre ei să aibă acces la "o sursă regulată de nutriţie", potrivit Unicef.



"Ne confruntăm pur şi simplu cu o amploare aproape insurmontabilă de pierderi suferite de şcolarizarea copiilor", a declarat Robert Jenkins, şeful de educaţie la Unicef, într-un comunicat.



Iar redeschiderea şcolilor "nu este suficientă", a adăugat el, solicitând "sprijin intensiv pentru recuperarea educaţiei pierdute".




Unicef afirmă că "pierderile de învăţare din cauza închiderii şcolilor au lăsat până la 70% dintre copiii de 10 ani incapabili să citească sau să înţeleagă un text simplu, faţă de 53% înainte de pandemie" în ţările din întreaga lume cu venituri mici şi medii.



Astfel, în Etiopia, copiii au învăţat doar între "30 şi 40% din matematica pe care ar fi învăţat-o dacă anul şcolar ar fi fost normal" în şcoala primară, estimează agenţia ONU.



Ţările bogate sunt departe de a fi cruţate. În Statele Unite, de exemplu, pierderi de învăţare au fost constatate în mai multe state, fie în Texas, California sau Maryland, explică Unicef.



Abandonul şcolar este de asemenea o problemă: în Africa de Sud, "aproximativ 400.000 până la 500.000 de elevi ar fi abandonat şcoala între martie 2020 şi iulie 2021".



De asemenea, pe lângă ratele crescute de anxietate şi depresie la copii şi tineri legate de pandemie, "peste 370 de milioane de copii din întreaga lume au fost privaţi de mesele şcolare în timpul închiderii şcolilor", în timp ce ele sunt "pentru unii copii singura sursă sigură de hrană şi nutriţie zilnică". 

Foto Pixabay

Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Iași, șapte școli și o grădiniță - închise din cauza drumurilor impracticabile

10 Jan 2024 554

Mai multe școli din trei județe rămân închise și mâine din cauza condițiilor meteo

09 Jan 2024 784

Ministerul Educaţiei Cursuri suspendate în mai multe unități de învățământ

09 Jan 2024 718

Tulcea. Zeci de școli închise din cauza lipsei energiei electrice

28 Nov 2023 749

UPDATE Oficial de la ISJ Constanța! Elevii din mai multe școli din județ nu merg mâine la cursuri! Lista școlilor închise mâine

27 Nov 2023 2270

Anunț important al CJSU Tulcea! Ce se întâmplă cu școlile din județ! Când se reiau cursurile

27 Nov 2023 741

Ministerul Educației Luni se suspendă activitatea didactică cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar din județele Constanța și Tulcea

26 Nov 2023 36200

Unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța, închise mâine UPDATE. ISJ Constanța solicită suspendarea cursurilor, mâine, 27 noiembrie 2023 în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județ

26 Nov 2023 3560

Atenționare meteo de vreme rea Cursurile suspendate luni în toate unităţile de învăţământ din judeţul Brăila

26 Nov 2023 803

Școlile de pe raza județului Tulcea vor fi închise mâine

26 Nov 2023 796

Vreme rea în România Cursurile suspendate luni în toate şcolile din judeţul Galați din cauza vremii

26 Nov 2023 830

UPDATE Județul Constanța, sub avertizări de vreme rea! Se închid școlile? Anunțul ISJ Constanța

26 Nov 2023 5343

Cum a devenit învăţământul de stat din România, din gratuit - cu plată

25 Mar 2021 4780

Școlile și creșele din București se închid de mâine!

19 Oct 2020 1975

Sondaj de opinie ZIUA de Constanța Credeți că autoritățile centrale și locale au luat toate măsurile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19?

16 Mar 2020 3832