Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șoferi beți, drogați sau fără permis, depistați de polițiști

Razie. Foto: IPj ConstanțaMai mulți șoferi sunt cercetați de polițiștii IPj Constanța după ce s-au urcat la volan fie sub influența băuturilor alcoolice, fie a substanțelor interzise, sau chiar fără a deține un permis de conducere valabil. 
 
Potrivit IPJ Constanța, la data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 00.35, polițiști din cadrul Biroului Rutier Mangalia au identificat un bărbat, de 38 de ani, care a condus un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Mangalia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive.

În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cocaină, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.
 
La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 3.40, polițiști din cadrul Biroului Rutier Mangalia au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Mangalia, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 12.00, polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 33 de ani, care a condus un autoturism pe strada Traian din localitatea Săcele, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs.
 
La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 16.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 25 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive.

În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.
 

În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șoferi beți sau fără permis depistați în trafic în municipiul Constanța

03 Jun 2023 444

Urmarire pe străzile din municipiul Constanța pentru prinderea unui șofer beat și fără permis. Ce nereguli au mai constatat polițiștii rutieri (GALERIE FOTO)

14 May 2023 810

Inconștiență în trafic la volan! Șoferi beți depistați de polițiști în județul Constanța

01 May 2023 783

Șoferi băuți depistați la volan. Cu ce alcoolemie s-au aventurat pe drumurile din județul Constanța

24 Apr 2023 518

Pericol în trafic în județul Constanța! Șoferi beți sau drogați, depistați la volan

23 Apr 2023 633

Pericol în trafic în județul Constanța! Șoferi beți, drogați sau fără permis de conducere depistați de polițiști

19 Apr 2023 645

Pericol în trafic! Trei șoferi beți, depistați la volan pe drumuri din județul Constanța

25 Mar 2023 1588

Inconștiență gravă în traficul din județul Constanța! Șoferi beți depistați la volan de polițiști. Ce alcoolemie aveau

15 Mar 2023 920

Razie de amploare a polițiștilor rutieri! Mai mulți șoferi beți sau drogați, depistați în trafic (GALERIE FOTO)

11 Mar 2023 785

Județul Constanța Inconștiență la volan! Mai mulți șoferi beți sau fără permis depistați în trafic. Unul dintre aceștia, implicat într-un accident în Mamaia

07 Mar 2023 1121

Pericol pe străzile din județul Constanța. Șoferi beți, drogați sau fără permis depistați în trafic

27 Feb 2023 699

Pericol pe șosea! Șoferi beți și fără permis depistați în trafic în județul Constanța

23 Feb 2023 930

Atenție șoferi! Bei alcool și te urci la volan? Poți ajunge la pușcărie. Senatul a adoptat proiectul de lege

08 Feb 2023 970

Constanța Pericol în trafic! Doi conducători auto, sub influența băuturilor alcoolice, depistați pe strada Mircea cel Bătrân

30 Jan 2023 1147

Inconştienţă în trafic! Şoferi beţi sau fără permis depistaţi în judeţul Constanţa

22 Jan 2023 1080