Actualitate

Indicaţiile aplicaţiei vor fi afişate în română şi engleză Sistem informatic pentru plata parcărilor prin SMS în Constanţa! (document)

Societatea Consiliului Local Municipal, Confort Urban SRL, vrea să achiziţioneze şi să implementeze un sistem informatic de gestionare a serviciului de plată a parcărilor prin intermediul unui mesaj text (SMS) trimis de pe telefonul mobil. Valoarea estimată a achiziţiei este de 101.500 de lei, fără TVA.

Agenţii economici interesaţi pot depune oferte tehnice şi financiare până astăzi, la ora 14.00. Oferta trebuie sa cuprindă un program informatic şi detalii privind echipamentul aferent modalităţii de plată a taxei pentru ocuparea unui loc de parcare prin intermediul mesajului text (SMS) trimis de pe telefonul mobil, gestionarea acestor plăţi într-o bază de date şi operarea amenzilor pentru neplata parcării.
 
Sistemul va fi compus din: serviciu SMS, imprimante mobile, licenţe aplicaţie mobilă, opţiune suplimentară (monitorizare activitate echipe de control in teren, înregistrare, evidenţă şi rapoarte note de constatare, procesare note de constatare), PC pentru backup + UPS.
 
Sistemul de plată a parcării prin mesaj text trimis prin intermediul telefonului mobil trebuie să permită utilizatorilor să achite taxa de parcare corespunzătoare orarului în care se va face staţionarea. Plata parcării prin mesaj text (SMS) trimis de pe telefonul mobil presupune ca utilizatorul să parcheze autoturismul şi să efectueze plata taxei de parcare prin intermediul unui mesaj text (mesaj ce va cuprinde codul zonei în care autoturismul a fost parcat şi numărul de înmatriculare al autoturismului) trimis la un număr de telefon (scurt) unic în reţelele de telefonie, corespunzător zonei de taxare, către una dintre reţelele de telefonie mobilă existente pe piaţă: Orange, Vodafone, Telekom, Digi etc. După înregistrare, se va primi un mesaj de răspuns (confirmare a efectuării plăţii) care cuprinde costul staţionării, ora şi minutul la care expiră timpul de parcare. Înregistrarea va fi necesară pentru ca sistemul să asocieze numărul telefonului mobil cu numărul maşinii.
 
Contravaloarea mesajului de răspuns va fi compusă din costul parcării şi comisionul firmei prestatoare, cele două fiind suportate de persoana care trimite mesajul text, la preţul practicat de firmele de telefonie mobilă cu care furnizorul are încheiate contracte de servicii. Din momentul în care utilizatorul va trimite mesajul text, gratuit, la numărul de telefon scurt, corespunzător zonei de parcare, după primirea mesajului de răspuns (confirmare a plăţii), va începe procesul de contorizare şi taxare a perioadei de staţionare.

Detalii tehnice din caietul de sarcini

Echipamentul de gestionare a sistemului de plată prin mesaj text (SMS) va cuprinde licenţa aplicaţiei, pentru a putea fi instalată pe smartphone-ul agentului ce va efectua verificarea în teren. Serviciul va trebui să fie agreat de toate firmele de telefonie mobilă existente pe piaţă, iar ulterior, va fi instalat un server în incinta Poliţiei Locale Constanţa (tip backup), server care va avea actualizate zilnic datele procesate de sistemul prestatorului.
Acesta va fi livrat împreună cu licenţele sistemului de operare şi ale altor software-uri instalate, precum antivirusul, astfel încât programul informatic de gestionare a plăţii taxei de parcare cu telefonul mobil să poată genera evidenţe ale încasărilor şi rapoarte care să permită selecţii, opţiuni multiple în timp real şi la intervale stabilite, astfel fiind îmbunătăţită activitatea de control al parcării.
 
Programul informatic de gestionare a plăţii taxei de parcare prin intermediul SMS-ului trimis de pe telefonul mobil trebuie să respecte legislaţia românească şi reglementările impuse de Ministerul Finanţelor pentru sisteme de plată. Programul informatic de gestionare a plăţii taxei de parcare prin intermediul mesajului text trimis de pe telefonul mobil trebuie să fie complet în limba română. Atât pentru cetăţenii români care nu pot trimite SMS de pe telefonul mobil, cât şi pentru cetăţenii străini, va fi disponibilă aplicaţia plăţii cu cardul, indicaţiile despre aplicaţie fiind regăsite pe logo-ul panoului de informare din fiecare parcare şi afişate în limba română, respectiv limba engleză.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza caietul de sarcini al achiziţiei.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApN. Al doilea sistem de rachete Patriot, achitat până la sfârşitul lunii septembrie

05 Sep 2018 376

Editorial În Constanţa au reapărut samsarii de locuri de parcare!

14 Jul 2018 1653

Primăria Constanţa organizează licitaţie pentru serviciul electronic de plată online a taxelor locale utilizând cardul bancar

21 Jun 2018 476

Peninsula intră şi ea în era „smart city“ Parcarea pe Tomis şi Mircea cel Bătrân din Constanţa poate fi plătită atât prin SMS, cât şi cu cardul

06 Nov 2017 4565

Anunț important de la RADET Constanța. Ce se întâmplă cu abonații care au restanțe la întreținere

17 Oct 2017 2630

De când se va putea plăti, prin SMS, parcarea în Constanţa şi staţiunea Mamaia

09 Sep 2017 3790

20 de ani de puşcărie Sentinţă definitivă pentru cel care a furat două portofele din Policlinica cu Plată şi din Spitalul Judeţean Constanţa

22 Apr 2017 1116

20 de ani de închisoare pentru bărbatul care a furat două portofele din Policlinica cu Plată şi din Spitalul Judeţean Constanţa

08 Mar 2017 1293

Municipalitatea se înregistrează în Sistemul naţional electronic de plată a taxelor locale cu cardul bancar (SNEP)

25 Feb 2017 692

Proprietarii de case şi firme, obligați să plătească mult mai devreme factura la întreţinere

25 Nov 2016 1926

MasterCard introduce plata prin selfie în 12 țări din Europa

04 Oct 2016 960

Serverul CNADNR este din nou funcţional

01 May 2016 928

Medicii ies în stradă azi şi protestează în faţa Guvernului

01 Sep 2015 870

Casa Judeţeană de Pensii Constanţa - precizări importante

21 Jul 2015 1565

Traficul rutier pe Autostrada Soarelui se desfăşoară fără probleme

11 Jul 2015 930

Comunicat de presă SPIT - Plata cu telefonul mobil

12 Mar 2015 831

Aţi întârziat cu plata taxelor locale? SPIT Constanţa reaminteşte de plata prin telefonul mobil

12 Mar 2015 1400

Şeful demisionar al ANRP, George Băeşu, reclamă un sistem absurd

02 Mar 2015 669

Produsul nu trebuie achitat dacă nu are bon fiscal Loteria bonurilor, aprobată de Guvern

28 Jan 2015 1299

Taxa de pod de pe A2, de la Feteşti se va putea achita electronic şi prin SMS

18 Jan 2015 1211

Cu ocazia sărbătorilor Pensionarii îşi vor primi pensiile mai devreme

04 Dec 2014 937

Plata impozitelor şi taxelor de pe telefoanele mobile cu sistem de operare iOS

04 Dec 2014 1129

Plăteşte impozitul la SPIT Constanţa de pe Android sau iPhone!

04 Dec 2014 1037

Truc pentru tineri Cum fentezi RCA-ul mai scump

17 Sep 2014 1547

Premierul acuză CNADNR de incompetență Ponta vrea să renunţe la taxa pe podul de la Feteşti

31 Jul 2014 1386

Biochem - Pesticide / Seminte / Ingrasaminte

26 Nov 2013 3995

Câteva sfaturi pentru o călătorie liniştită pe drumurile vecinilor bulgari

02 Nov 2013 1084

Primăria Năvodari plăteşte şi în această lună facturile a 300 de locuitori

09 Oct 2013 757

Măsurile fiscale introduse de guvernul Ponta vor genera cel puţin 80.000 de noi şomeri, încasări mai mici la buget şi lipsa banilor pentru plata salariilor şi pensiilor

11 Aug 2013 734

Oil Terminal cumpără apă plată de la o firmă cu asociat cipriot

13 Jun 2013 1974

Contract furnizare apa naturala plata in sistem water-cooler - 31.05.2013

31 May 2013 716

Plata în funcție de performanță – un pas mare pentru sistem, un pas discutabil pentru pacienți și medici

21 May 2013 473

Contract de furnizare - sistem endoscopic chirurgical ORL cu microdebrider si anexe - 12.11.2012

12 Nov 2012 755

Vasile Buzoescu, directorul CECCAR - „Aplicarea noului sistem cu TVA la încasare va creşte monitorizarea respectării obligaţiilor fiscale privind plata TVA la termen de către contribuabili"

02 Nov 2012 2129

Printre ei, Secăreanu, Guliu şi Jugănaru Colegii de dosar al lui Blejnar merg la Curtea Supremă

08 Sep 2012 2996

Bugetul MDRT, suplimentat cu 25 de milioane de lei pentru plata subvenţiilor în sistemul de economisire-creditare pentru locuinţe

12 Apr 2012 739

Cum plătesc trei familii pentru 12 şi au facturi uriaşe la căldură Poveste de coşmar la BM-urile din Faleză Nord (document)

20 Feb 2012 2410

Matei lansează, oficial, programul gratuităţilor la căldură

23 Nov 2011 533

A fost contestat caietul de sarcini pentru monitorizarea video a SCJU

01 Jun 2011 1817

Cine va supraveghea video Spitalul Judeţean?!

14 Apr 2011 980

Ministerul Comunicatiilor şi Societăţii Informaţionale a lansat Ghiseul.ro

30 Mar 2011 775

Sistemul naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor este 100% funcţional

29 Dec 2010 485

De astăzi avem rovinietă electronică (video)

01 Oct 2010 2124

Observator de Constanta Din cauza majorarii TVA-ului, apa calda si caldura vor arde buzunarele constantenilor

17 Jul 2010 556

Uups! Societatile de leasing, din ce in ce mai disperate

20 Mar 2010 381

MapN dat in judecata de militari si gradati voluntari

17 Jan 2010 3002

Parcarea la Aeroportul Mihail Kogalniceanu va fi cu plata din decembrie

12 Nov 2009 947

Emil Boc Sistemul actual de pensii pune in pericol plata pensiilor pe termen mediu si lung

09 Oct 2009 760

RAJA ar putea introduce in sistem contorul cu pre-plata

25 Mar 2009 972

Taxa pe poluare achitata pana la 15 decembrie, valabila la inmatriculare

13 Dec 2008 557