Industria prelucrării petrolului, în vremuri de pandemie Felix Crudu Tesolveanu - „2020 a fost un an extrem de dificil”

  • Industria de petrol și gaze a fost grav afectată, la nivel mondial, de pandemia de COVID-19

Lockdown-ul a fost o lovitură resimțită din plin de un domeniu care depinde foarte mult de cererea de produse, iar situația dificilă din piața nu a ocolit nici rafinăria Petromidia, operată de Rompetrol Rafinare.

Directorul General, Felix Crudu Tesloveanu, a trecut în revistă cele mai importante momente din 2020, reușitele din acest an, dar și dificultățile cu care s-au confruntat rafinorii, într-un interviu din campania „Rompetrol Podcast Station”, derulată de KMG International, care poate fi găsit și pe paginile de socializare ale grupului prezent în România din 2007.
 
Efectele pandemiei au venit pe fondul unui an 2019 cu multe provocări
Una dintre cele mai importante industrii, la nivel global, a intrat în pandemie cu dezavantajul unui an 2019 plin de evenimente, care deja afectaseră mediul de afaceri specific. Acest aspect a fost detaliat de directorul general al Rompetrol Rafinare:

„2020 a fost un an extrem de dificil pentru toată lumea și pentru toate domeniile de activitate. În ceea ce privește industria petrolului, evenimentele din 2019, precum și apariția pandemiei în prima parte a anului 2020, ne-au plasat pe noi într-o situație nemaiîntâlnite până acum. Evenimentele internaționale din 2019 au dus la fluctuații masive ale cotațiilor internaționale la țiței, și aici vorbim de variații între 7% și 20% în fiecare lună, între prețul minin și maxim al țițeiului. Este foarte important să intelegem de unde venim și unde ne-a prins pandemia, și de aceea aș dori să menționez câteva evenimente notabile pe piața oil&gas din 2019: Statele Unite și-au menținut un trend pozitiv în producția de țiței și au înregistrat noi recorduri de producție, punând presiune mare pe celelalte țări producătoare. Astfel, OPEC și Rusia s-au înțeles asupra scăderii producției, pentru a evita deprecierea barilului, ajungând, astfel, la cel mai mic nivel de producție din ultimii 4 ani. Apoi,în perioada aprilie-mai, fluxurile de țiței prin conducta Druzhba a fost oprit din cauza unui eveniment de contaminare cu compuși chimici, ceea ce a condus la prețuri ridicate și greutăți în aprovizionarea rafinăriilor cu țițeiuri tip sour, specifice consumului zonei noastre, est-europene. După cum bine știți și vă amintiți, atacul cu drone din septembrie, asupra instalațiilor de prelucare țițeiului din compania Aramco, a avut ca efect creșterea prețului țițeiului de tip Brent la 68,2 dolari / baril de la 61,1 dolari / baril înainte de atac. Apoi, ar mai fi notabile sancțiunile impuse de Statele Unite împotriva Iranului și Venezuela, care au condus la o ofertă limitată de piață și, drept urmare, au ajutat, alături de tăierile producției OPEC, la creșterea prețurilor la țiței. Astfel, diferențialul Urals-Brent a ajuns un nivel istoric ridicat, declanșat de o disponibilitate foarte scăzută a țițeiului sulfuros.”


Toate evenimentele amintite mai sus, dar și multe altele, au produs efecte negative asupra marjelor europene de rafinare, care au scăzut cu aproximativ 16% comparativ cu 2019.
 
De ce industria a avut atât de mult de suferit?

Este o întrebare la care ne-am gândit și noi, iar răspunsul a venit clar, concis, direct de la sursă.

„Activăm pe o piață în care efectul cotațiilor la țiței și a marjelor de rafinare este essential în determinarea rezultatului economic. Ce înseamnă asta, pe scurt: marja de rafinare este diferenta dintre venitul realizat prin vânzarea coșului de produse obținut prin prelucrarea unei tone de titei  versus pretul de achizitie al acestei tone de titei. În condițiile în care marja de rafinare atinge valori negative, înseamnă că, prin vânzarea acestor produse, nu se obține nici măcar prețul plătit pentru achiziția materiei prime, în acest caz țițeiul. Mai mult, dacă avem în vedere și faptul că, la acest cost cu materia primă, țițeiul, se adaugă și costurile de procesăre (salarii, utilități, mentenanță), vă dați seama că rezultatul nu poate fi decât unul negativ. Pe scurt, materie primă scumpă, produsul vândut ieftin. Rezultat economic – negativ”, a explicat Felix Crudu Tesloveanu.



Un an dificil, dar și cu reușite

În 2020, Rompetrol Rafinare a punctat două evenimente majore, care pot fi încadrate la capitolul „reușite”. Primul este revizia generală a rafinăriei Petromidia, o lucrare de mare complexitate, care, chiar dacă a scos rafinăria din operare o lună și jumătate, va aduce beneficii și siguranță pentru următorii patru ani.

„Revizia din 2020 a fost o reușită, având în vedere contextul în care a avut loc. Aș vrea să iau pe rând fiecare element. În primul rând, era obligatoriu să avem această revizie, pentru că autorizațiile, din punct de vedere legal, cu tot ceea ce înseamnă funcționarea în siguranță a instalațiilor, trebuiau să fie conforme cu cerințele legale. Practic, noi a trebuit să oprim și să verificăm aceste instalații și să reînnoim autorizațiile. Ca să faci o revizie de asemenea angvergură, evident că trebuie să te pregătești cu mult timp înainte. În prima zi de situație de urgență, noi am început revizia generala. Totul era pregătit, totul era planificat, totul era livrat. Și am ajuns într-o situație în care trebuia să continuăm si sa finalizam lucrarile de revizie dar in acelasi timp să ne protejăm oamenii si  familiile noastre. Am luat un set complex de măsuri și am făcut permanent o mulțime de pași in scopul protejarii personalului: am închis cantina, am permis accesul prin mai multe porți, am separat fluxurile de acces, am instalat panouri de protectie, precum si multe altele, astfel încât toate companiile implicate, 90-95% din România, să își desfășoare activitățile in siguranta și să finalizeze la timp toate lucrarile planificate. Oamenii au înțeles că trebuie să respecte măsurile impuse de autorități, cât și cele interne, specifice pe timpul reviziei. Faptul că au apărut restistrictii de circulatie , ne-a pus în situația in care anumiți specialiști să nu poată veni în România. Am apelat la colegii noștri specialisti, care s-au mobilizat exemplar și au reușit să execute operatiunile de schimbare a catalizatorilor. Practic, cu specialiștii nostri, am reușit să facem operațiuni pe ce urmau a fi executate cu alte companii din țară și din străinătate. In paralel cu lucrarile de revizie, am avut ca scop și investiții de optimizare a proceselor, astfel încât să avem o flexibilitate mai mare a rafinăriei, si să reușim să ne adaptăm permanent nevoilor de piață și cerințelor de mediu. Am avut, în total, 21 de proiecte de investiții”, a rememorat directorul general al Rompetrol Rafinare.


Apoi, compania a reușit, prin divizia de petrochimie, să dezvolte un produs nou, care este folosit pentru confecționarea măștilor de protecție. Sortul RMB30H este special pentru că este singurul produs în România care poate fi folosit la stratul de filtrare al măștilor, arma cea mai eficientă împotriva virusului SARS-CoV-2.

„Activitatea, în 2020, în zona de petrochimie, nu a fost atât de grav afectată de pandemie și am reușit să ne menținem instalațiile în operare la capacitățile proiectate. Astfel, în primele 9 luni ale anului, producția de polimeri a fost de 102.000 tone, în creștere cu 11% față de perioada similară a anului trecut. Ce a condus la această creștere?Practic, am reușit să menținem în funcționare constantă și permanentă cele două instalații, fără întreruperi neplanificate. Divizia de petrochimie a reușit dezvoltarea unui produs nou, RMB30H, care este un sort special de polipropilenă, folosit la producerea măștilor de protecție. Am testat în diverse instalații și laboratoare acest produs, l-am omologat, si deja îl furnizăm pentru producătorii locali, întrucât este folosit la stratul de mijloc al măștii, cel mai important pentru filtrarea și protejarea împotriva agenților patogeni. Acest sort poate avea și alte aplicații din zona medicală: echipamente speciale de protecție, elemente filtrante, precum și în zona industrială, unde are o scară foarte largă în zona de filtre profesionale cu o rată mare de absorbție”, a punctat Felix Crudu Tesloveanu.

 
Pasul spre 2021, făcut cu optimism

„2020 a fost un exercițiu extrem de dificil de supraviețuire în contextul pandemic, al marjelor negative de rafinare și a cererii reduse de pe piață. Toate aceste eforturi comune, de a executa  revizia în condiții de siguranță în contextul pandemic, de a reporni producția, de a garanta siguranța personalului, finanțarea, optimizarea proceselor și a mixului de produse, au fost făcute pentru a funcționa în siguranță si a ne readuce la rezultatele pozitive pe viitor, sper eu chiar din 2021 . Eu sunt optimist și sper ca acest an să fi fost cel mai dificil!”, a conchis directorul general al Rompetrol Rafinare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.