InfoTrafic Cum se circulă pe autostrăzi și pe principalele șosele ale țării. Restricții pe A2


Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă ca efect al manifestărilor meteo nefavorabile sau ca urmare a vreunui eveniment rutier.
 
Pe autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești și A4 Ovidiu-Agigea se circulă în condițiile unui carosabil uscat, vizibilitatea fiind bună, fără precipitații sau intensificări ale vântului, valorile de trafic fiind reduse.
 
Pentru a permite efectuarea unor lucrări de reparații la partea carosabilă, pe toată perioada sezonului cald, circulația rutieră va fi restricționată pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 București-Constanța, traficul desfășurându-se deviat, pe câte o bandă, în ambele direcții, pe calea 1 (sensul către Constanța), de la kilometrul 100+500 de metri până la kilometrul 90+750 de metri. Tot pe calea 1 (sensul către Constanța), se circulă și între kilometrii 144 și 147 întrucât pe calea 2 au loc lucrări de frezare și asfaltare.
 
Pe tronsonul kilometric 27 – 33, între localitățile Brănești, județul Ilfov și Fundulea, județul Călărași, circulația rutieră este întreruptă pe sensul către litoral al autostrăzii A2 București – Constanța. Din acest motiv, traficul rutier se desfășoară pe calea nr. 2 (sensul către Capitală), pe câte o bandă pentru fiecare direcție.

Între kilometrii 17 și 23 se circulă doar pe calea 2 (sensul către București), întrucât pe calea 1 au loc lucrări de frezare și asfaltare.
 
Pe  sensul către Sibiu al DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, la kilometrul 238+120 de metri, în afara localității Câineni, județul Vâlcea, din cauza surpării suprafeței carosabile (pe o lungime de aproximativ 6 metri), se circulă pe un singur fir, dirijat prin semaforizare.
 

„Recomandăm conducătorilor auto care nu pot rămâne acasă în aceste zile să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare”, transmite InfoTrafic.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

25 Apr 2024 76

Infotrafic Restricții de trafic pe A2, spre Constanța!

25 Apr 2024 225

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 261

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

24 Apr 2024 180

Sorin Grindeanu „Pas important pentru construcția unei noi autostrăzi - Alternativa Techirghiol”

23 Apr 2024 632

Infotrafic Atenție, șoferi! Ploaie torențială pe Autostrada A2 București - Constanța

23 Apr 2024 340

Limitare de viteză spre Constanța, pe Autostrada Soarelui

23 Apr 2024 728

Centrul Infotrafic „Evitați aglomerația pe A2 București - Constanța! Folosiți rute alternative!”

21 Apr 2024 443

Două spații de pe Autostrada A2, București – Constanța vor fi modernizate! Anunțul CNAIR

20 Apr 2024 514

CNIAR Atenție, șoferi! Trafic cu restricții pe autostrada A2 București - Constanța în perioada următoare

19 Apr 2024 482

Atenție șoferi! Traficul rutier va fi închis pe A2, București – Constanța în această noapte

18 Apr 2024 761

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A2

18 Apr 2024 261

În această noapte, circulația rutieră va fi închisă pe Autostrada A2 București – Constanța! Iată în ce interval orar

18 Apr 2024 473

Atenție, șoferi! Traficul rutier va fi închis pe A2, București – Constanța

17 Apr 2024 800

Volei Programul turneului de promovare în Divizia A1, de la Medgidia. „Te invităm să iei parte la acest regal sportiv!“

17 Apr 2024 936