INHGA Debitul fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş), în scădere în următoarele zile

Debitul fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în următoarele zile, până la valoarea de 6.800 metri cubi pe secundă (mc/s), situându-se peste media multianuală a lunii martie (6.700 mc/s), potrivit prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până la data de 25 martie 2023, conform Agerpres.ro. 

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în prima parte a intervalului în scădere pe sectorul Gruia - Bechet, relativ staţionare pe sectorul Corabia - Hârşova şi în creştere uşoară pe sectorul Vadu Oii - Tulcea, iar în partea a doua a intervalului vor fi în scădere uşoară pe tot sectorul românesc.

Debitul maxim al Dunării estimat de către hidrologi pentru luna martie 2023 este de 9.200 mc/s, faţă de valoarea medie multianuală de 6.700 mc/s, iar cel minim de 5.500 mc/s.

Pentru luna aprilie, media este de 7.900 mc/s, în timp ce debitul maxim estimat al Dunării este de 9.500 mc/s, iar cel minim la 6.500 mc/s. De asemenea, hidrologii prognozează pentru luna mai un debit maxim de 10.000 mc/s, un minim de 6.000 mc/s, media lunii fiind de 7.250 mc/s.

Potrivit INHGA, prognoza săptămânală pentru râurile din România arată că debitele medii zilnice vor fi în general în scădere, exceptând râurile din sud-estul şi estul ţării, unde vor fi staţionare. În a doua jumătate a intervalului de prognoză, sunt posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri mici din jumătatea de nord a ţării, datorită precipitaţiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării.

"În luna martie 2023, regimul hidrologic se va situa la valori peste mediile multianuale lunare pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Desnăţui, Jiu (exceptând râul Gilort), Bistriţa şi cursul inferior al Mureşului. Pe celelalte râuri regimul hidrologic se va situa sub normalele lunare, cu valori cuprinse între 80-100% pe râurile din bazinele hidrografice: Gilort, Olt, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Rm. Sărat, Putna, Suceava, bazinele superioare şi mijlocii ale Mureşului, Trotuşului şi Moldovei şi pe cursul Prutului, între 50-80% pe cursul Siretului şi pe cursul mijlociu şi inferior al Totuşului şi pe cursul inferior al Moldovei, între 30-50% în bazinul Vedei, pe afluenţii Prutului şi pe râurile din Dobrogea şi sub 30% în bazinul hidrografic Bârlad", se arată în prognoza trimestrială emisă de hidrologi.


În luna martie, formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi) existente la începutul lunii în bazinul mijlociu al Oltului vor fi în prima decadă a lunii în extindere şi intensificare pe râurile din zona de munte din nordul ţării, apoi vor intra într-un proces de diminuare, restrângere şi eliminare.

De asemenea, în luna martie sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri mai importante de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de Apărare, pe unele râuri, îndeosebi din zonele de munte din vestul, nordul şi sudul ţării, datorită precipitaţiilor lichide, cedării apei din stratul de zăpadă din zona de munte şi propagării.

Potrivit INHGA, în luna aprilie 2023, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 80-100% din mediile multianuale lunare pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Desnăţui, Jiu, Olt, Suceava, Bistriţa, pe cursul superior al Moldovei, în bazinele superioare şi mijlocii ale Argeşului, Ialomiţei, Buzăului şi pe cursul Prutului. Pe celelalte râuri debitele medii lunare vor avea valori cuprinse între 50-80% din valorile multianuale lunare, mai mici (30-50%) pe Vedea şi râurile din Dobrogea, iar cele mai mici valori (sub 30%) se vor înregistra pe afluenţii Prutului şi pe Bârlad.

În luna mai 2023, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 80-100% din mediile multianuale lunare, mai mici, între 50-80% din valorile multianuale lunare pe Rm. Sărat, Putna, Trotuş, pe cursurile mijlocii şi inferioare ale Buzăului, Bistriţei, Moldovei, pe cursurile inferioare ale Argeşului, Ialomiţei şi pe cursul Prutului, între 30-50% pe Vedea şi râurile din Dobrogea, iar cele mai mici valori (sub 30%) se vor înregistra pe afluenţii Prutului şi pe Bârlad.

"În cursul lunilor aprilie şi mai sunt posibile episoade cu creşteri mai importante de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de Apărare, pe unele râuri, îndeosebi din nordul, vestul şi centrul ţării, în perioadele cu ploi mai însemnate cantitativ", se menţionează în prognoza emisă de INHGA pentru lunile martie, aprilie şi mai 2023. 


Agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Continuă asfaltarea drumurilor intens circulate din Portul Constanța (FOTO)

18 Apr 2024 431

Acțiune împotriva pescuitului ilegal pe Dunăre Poliția Transporturilor Navale intervine într-o operațiune în zona Hârșova - Ghinărești (FOTO)

13 Apr 2024 556

​Se asfaltează podul peste Canalul Dunăre – Marea Neagră (FOTO)

12 Apr 2024 470

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 758

Au obținut aproximativ 76 de milioane de euro Bawi Construction și Swietelsky Construct se vor ocupa de lucrările de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța (DOCUMENT)

30 Mar 2024 720

Cătălin Ciupercă, fost șef al AFDJ Galați, reacție după declarațiile lui Cristian Antohi, de la Tehnorex International - „Eu mi-am executat doar obligațiile de director! Am ignorat total amenințările“

29 Mar 2024 1054

Trafic îngreunat pe podul de la ieșire din Ovidiu, județul Constanța! Mai mult porumb, împrăștiat pe șosea (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1117

Canalele Dunăre - Marea Neagră și Poarta Alba - Midia Năvodari se modernizează în vederea creșterii siguranței navigației (DOCUMENT)

27 Mar 2024 678

Știri Constanța Accident rutier în apropierea canalului Dunăre-Marea Neagră! Șoferul a fugit de la fața locului

26 Mar 2024 700

ZIUA LIVE. Florin Goidea, director general al ACN Constanța „Canalul este una dintre realizările poporului român. Îmi pare rău că a fost blamat “ (VIDEO)

14 Mar 2024 1047

Descoperă autenticitatea Scrumbia de Dunăre afumată, produs cu denumire de origine protejată

13 Mar 2024 600

Brăila Au reapărut tasările la rampa de acces pe Podul peste Dunăre; pentru stabilizare vor fi foraţi 40 de stâlpi

11 Mar 2024 669

INHGA Debitul Dunării la intrarea în țară se situează sub media multianuală a lunii martie

10 Mar 2024 488

Debitul fluviului Dunărea la intrare în țară, în scădere la începutul săptămânii viitoare. Care este situația pe sectorul Vadu Oii - Tulcea

25 Feb 2024 625

Prognoza INHGA pentru debitele Dunării în perioada 17 - 24 februarie

18 Feb 2024 596