INS România a produs, în primele două luni din 2022, cu 4,6% mai puțin țiței

foto: ZIUA de Constanța

România a produs, în primele două luni din 2022, o cantitate de ţiţei de peste 481.600 de tone echivalent petrol (tep), cu 23.100 tep (4,6%) mai mică faţă de cea din perioada similară din 2021, conform Institutului Naţional de Statistică (INS).

Importurile de ţiţei s-au ridicat, în perioada menţionată, la 1,272 milioane tep, fiind cu 3.500 tep (0,3%) mai mici faţă de cele din anul precedent.

Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia de ţiţei este estimată pentru 2022 la 3,17 milioane tep (minus 2,3% faţă de 2021) şi în 2023 la 3,095 milioane tep (minus 2,3%). Importurile sunt preconizate la 7,25 milioane tep în 2022 (plus 6,4%) şi la 7,83 milioane tep în 2023 (plus 6,5%).

Rezultatele modelării efectuate în anul 2016 indică înjumătăţirea producţiei interne de ţiţei, până la aproximativ 2 milioane de tone în 2030, mai precizează sursa citată.

Creşterea dependenţei de importuri nu poate fi evitată pe termen mediu şi lung decât prin încurajarea activităţii de explorare şi producţie, precum şi prin creşterea eficienţei consumului de combustibili fosili. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Modificări în călătoria cu copiii, de la 31 martie. Informații despre ce documente trebuie să aibă părinții

26 Mar 2024 712

O naștere ca-n filme! Trei pompieri au ajutat la venirea pe lume a unui micuț, în zona Munților Buzăului

19 Mar 2024 448

Martorii lui Iehova Pe 24 martie, se comemorează moartea lui Isus Cristos. Unde are loc evenimentul de la Constanța?

14 Mar 2024 1893

Horoscop pentru luni, 11 martie 2024. Dorința de comunicare este mare pentru una dintre zodii

11 Mar 2024 585

Acțiune în municipiul Constanța și în stațiunea Mamaia pentru depistarea șoferilor care nu respectă regimul legal de viteză (FOTO)

10 Mar 2024 529

#ConstanțaEsteBine 10 martie 2024. Luna nouă în Pești

10 Mar 2024 574

Imagini cu impact emoțional Un alt delfin mort, eșuat la malul mării, în Constanța (FOTO+VIDEO)

04 Mar 2024 773

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare pe 20 februarie 2024

20 Feb 2024 861

RAJA Constanța Concursul de pictură și desen “Apa este viață!” 2024. Înscrierile continuă

14 Feb 2024 718

Președintele USR Constanța, Stelian Ion „Este nevoie urgent de o parcare în zona Badea Cârțan"!

08 Feb 2024 709

Zi aniversară în familia pompierilor militari din Tulcea! (FOTO)

31 Jan 2024 562

Premierul Marcel Ciolacu „Îmi asum, într-un an electoral, că voi finaliza reforma în sistemul bugetar“ (VIDEO)

27 Jan 2024 744

Marcel Ciolacu- "Avem resurse fără Rusia - şi vodkă, am înţeles că o producem acum şi noi"

27 Jan 2024 768

Klaus Iohannis- „Alegerile din 2024 vor modela România de mâine“

24 Jan 2024 492

La orele dimineții Ceață și vreme friguroasă, la Constanța (FOTO+VIDEO)

22 Jan 2024 827