Inspectoratul General pentru Imigrări În luna octombrie au fost depistați aproximativ 600 de cetățeni străini în situații ilegale. Un caz, înregistrat în județul Constnața

Imigrări. Foto: IGIÎn luna octombrie a.c., prioritățile operative ale polițiștilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au vizat controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, precum și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate. Au fost desfășurate peste 3.400 de activități specifice de control, fiind depistați aproximativ 600 de cetățeni străini în situații ilegale. Peste 400 de decizii de returnare au fost emise și zeci de persoane au fost îndepărtate sub escortă.
 
Potrivit unui comunicat al  Inspectoratului General pentru Imigrări, în perioada 1 – 31 octombrie a.c., poliţiştii de imigrări au organizat, la nivel naţional, 3.436 activități specifice de control, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, precum şi cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă.
 
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost depistaţi 592 de străini în situații ilegale.
 
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 1.525 de sancţiuni contravenţionale, străinilor şi angajatorilor, pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora.
 
Totodată, în perioada de referință, pentru 443 de persoane au fost emise decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară de pe teritoriul României, iar 72 de persoane au fost îndepărtate sub escortă.
 
Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân activitățile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.
 
 
Exemple:
 
Poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Județului Timiș au desfășurat în perioada 4 – 5 octombrie a.c.  acțiuni în cooperare cu Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, Inspectoratul Județean de Jandarmi Timiș și Gruparea Mobilă de Jandarmi Timișoara, pe linia prevenirii și combaterii șederii și muncii ilegale a cetățenilor străini, pe raza de competenţă.

 
Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse au fost depistaţi în situații ilegale 13 cetățeni străini, cu vârste cuprinse între 22 și 33 de ani, toți bărbați, din Pakistan, Japonia, Marea Britanie, Sri Lanka și Afganistan, care se aflau pe teritoriul țării noastre fără forme legale.
 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că 10 străini au intrat legal în România, însă nu au respectat scopul pentru care au intrat în țară și nu au efectuat demersurile necesare în vederea reglementării dreptului de ședere în țara noastră, iar trei au intrat ilegal.
 
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au dispus returnarea sub escorta pentru doi cetățeni afgani, fiind dipusă măsura luării în custodie publică și introduși în Centrul de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică din Arad, până la îndepărtarea de pe teritoriul României și instituită măsura interzicerii intrării în țara noastră pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu O.U.G nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Un alt cetățean afgan intrat ilegal a solicitat o formă de protecție internațională după depistare, iar pentru opt cetățeni străini (șase din Pakistan, unul din Japonia și unul din Marea Britanie) cu ședere ilegală, au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile.
 
Totodată, pentru doi cetățeni străini din Sri Lanka care au solicitat acordarea unei decizii de returnare ca urmare a expirării dreptului de ședere, au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în termen de 30 de zile, iar în cazul a doi dintre cetățenii pakistanezi s-a luat măsura revocării vizei de intrare în Romania și s-au emis decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în termen de 15 zile.
 
****
La data de 18 octombrie a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Constanța au desfășurat o acțiune pe raza de competență, în cooperare cu Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța, Garda de Coastă Constanța și Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, scopul fiind combaterea șederii ilegale a cetățenilor străini în România.
 
Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat șapte cetățeni străini, cu vârste cuprinse între 25 și 55 de ani, toți bărbați, din Turcia și Nepal. Trei dintre cetățenii străini desfășurau activități lucrative fără aviz de muncă, iar ceilalți patru se aflau în ședere ilegală pe teritoriul țării noastre.
 
Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au sancționat contravențional cetățenii străini și au emis pe numele acestora decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară în 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
 
La finalizarea verificărilor, față de reprezentanții firmei vor fi dispuse măsurile legale, conform prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.
 
***
 
Poliţiştii de imigrări din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Ilfov și cei din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ilfov, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, respectiv inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, au desfășurat la data de 20 octombrie a.c., pe raza de competență, o acțiune pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul țării noastre. Zece bărbați din Bangladesh au fost conduși la sediul poliției în vederea continuării verificărilor.
 
Acțiunea s-a desfășurat în intervalul 10:00-14:00 și au fost angrenați opt polițiști de imigrări, patru jandarmi, doi polițiști și doi reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă.
 
Timp de patru ore, a fost controlată o societate comercială cu domeniul de activitate comercializarea legumelor și fructelor, fiind legitimați 22 de cetățeni străini, dintre care 12 din Bangladesh, nouă din Turcia și unul din Egipt.
 
Zece cetățeni, cu vârste cuprinse între 22 și 48 de ani, toți din Bangladesh, au fost conduși la sediul poliției pentru verificări.
 
Din verificări a reieșit că aceștia au intrat legal în România, însă la momentul depistării nu mai îndeplineau condițiile privind angajarea în muncă.
 
Ca urmare a celor constatate, pe numele acestora au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul țării noastre, iar în două cazuri, la ieșirea din țară va fi instituită și măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni.
 
De asemenea, bărbații au fost sancționați contravențional cu avertisment, în conformitate cu O.U.G nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
 
Totodată, polițiștii de imigrări continuă verificările și față de societatea comercială.
 
***
Situațiile în care se dispune returnarea
 
În conformitate cu prevederile O.U.G nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Inspectoratul General pentru Imigrări dispune returnarea împotriva străinilor pentru care constată șederea ilegală, prin emiterea deciziei de returnare.
 
Inspectoratul General pentru Imigrări constată șederea ilegală a străinilor aflați în oricare dintre următoarele situații:
a) străinul a trecut sau a încercat să treacă ilegal frontiera de stat a României;
b) străinul a intrat în România în perioada interdicției de intrare în România dispusă anterior;
c) străinul nu mai îndeplinește condițiile de intrare și/sau de ședere prevăzute de prezenta ordonanță de urgență;
d) dreptul de ședere al străinului, stabilit prin viză, în baza convențiilor internaționale sau actelor normative de desființare a vizelor, sau, după caz, prin permisul de ședere ori de mic trafic de frontieră, a încetat;
e) străinul pentru care s-a finalizat procedura de azil sau care a renunțat la aceasta și care nu a respectat obligația de a părăsi teritoriul României, stabilită potrivit legislației privind azilul;
f) străinul a fost declarat indezirabil.
g) străinul a cărui protecție temporară acordată prin decizia Consiliului Uniunii Europene a încetat.
 
Interzicerea returnării
 
Măsura returnării nu poate fi dispusă împotriva străinilor aflați în oricare dintre următoarele situații:
a) străinul este minor, iar unul dintre părinții acestuia are drept de ședere în România;
b) străinul este părinte al unui minor care are cetățenia română, dacă minorul se află în întreținerea acestuia sau dacă există obligația plății pensiei de întreținere, obligație pe care străinul și-o îndeplinește cu regularitate;
c) străinul este căsătorit cu un cetățean român sau cu un străin care are drept de ședere pe termen lung pe teritoriul României;
d) străinul a depășit vârsta de 65 de ani.
 
Decizia de returnare constituie actul administrativ prin care Inspectoratul General pentru Imigrări constată șederea ilegală pe teritoriul României a străinului și stabilește obligația acestuia de returnare, precum și termenul pentru plecarea voluntară.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 12.300 de cereri de azil înregistrate de polițiștii de imigrări în 2022. Cum se poate depune o cerere de azil?

17 Jan 2023 487

Doi bărbați din Turcia depistați în situații ilegale de polițiștii din Constanța. Ce au decis oamenii legii

05 Jan 2023 723

Trei cetățeni străini aflați în situații ilegale, depistați de poliţiştii de imigrări. Ce măsuri au fost luate

09 Dec 2022 919

Peste 9300 de permise de ședere emise în luna noiembrie 2022 de polițiștii de la imigrări

07 Dec 2022 572

MAI Care este gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări

04 Dec 2022 606

MAI Care este gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări

02 Dec 2022 552

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. Anunțul MAI

30 Nov 2022 682

Acțiune la trei unități de cazare, din municipiul București a polițiștilor de imigrări. Sute de cetățeni străini, legitimați

25 Nov 2022 800

Cifrele MAI Care este gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări

20 Nov 2022 616

Cinci bărbați din Turcia au fost depistați în județul Constanța în situații ilegale. Ce măsuri au luat polițiștii de la Imigrări

09 Nov 2022 599

Amendă uriașă pentru o societate care a angajat ilegal un cetățean străin. Ce sumă trebuie să achite firma

07 Nov 2022 814

Tulcea O femeie de 26 de ani din Nepal, depistată în situaţii ilegale. Ce au decis poliţiştii de imigrări

04 Nov 2022 755

Sunteți cetățean străin și studiați în România? IGI face precizări

27 Oct 2022 619

Mai mulți cetățeni străini, depistați în situații ilegale de polițiștii de imigrări din Constanța

24 Oct 2022 664

MAI Care este gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări

24 Oct 2022 516