Institutul Cantacuzino sărbătorește 100 de ani de la înființare

  • Un secol de existență a Institutului Cantacuzino.

Joi, 1 aprilie, începând cu ora 12.00, la sediul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, se va desfășura o manifestare dedicată sărbătoririi a 100 de ani de la inființarea instituției. Aceasta marchează debutul seriei de activități denumită generic Anul Centenarului Institutului „Cantacuzino” și cuprinde o ceremonie militară de decorare, dezvelirea unei plăci jubiliare și alocuțiuni ale invitaților.

De asemenea, cu această ocazie va fi prezentat filmul aniversar Pecete pentru viață, realizat de Studioul Cinematografic al Armatei.

Despre Institutul Cantacuzino

Institutul „Cantacuzino” a fost înființat la 1 aprilie 1921, prin Înaltul Decret emis de Regele Ferdinand I, sub denumirea de Institutul de Seruri și Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino". Profesorul Cantacuzino fondase și conducea „Laboratorul de Medicină Experimentală" încă din 1901, de când fusese numit profesor la Facultatea de Medicină din București.

Acest laborator, pe lângă activitățile didactice și științifice, a avut drept sarcină, în 1904, prepararea serului antistreptococic și a serului antidizenteric, două premiere pe atunci, de strictă necesitate pentru medicina românească.

În Monitorul Oficial din 16 iulie 1921, a fost publicată Legea privind înființarea Institutului de Seruri și Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”, votată de Parlament si promulgată de Regele Ferdinand I la 13 iulie 1922, cu Decretul nr. 3068. Sediul acestuia a fost stabilit în 1924, într-o nouă locație, construită alături de Institutul V. Babeș.

De-a lungul unei perioade de aproape 100 de ani, în Institutul Cantacuzino s-au efectuat cercetări în toate domeniile importante ale microbiologiei și științelor conexe, s-au produs o serie de vaccinuri si seruri terapeutice, specialiștii săi fiind implicați în activități de sănătate publică (în special prin activitatea de îndrumare metodologică a Institutelor de sănătate publică din România), de supraveghere epidemiologică a teritoriului, de documentare și pregătire a personalului medical de specialitate.

Școala științifică ce s-a format în și pe lângă Institutul Cantacuzino a concentrat eforturile de cercetare în domeniile microbiologiei si patologiei experimentale, favorizând dezvoltarea acestora în România. Institutul Cantacuzino a devenit treptat unul dintre cele mai importante centre de cercetare în domeniile științelor biomedicale, igienă și epidemiologie, patologie comparată și patologie infecțioasă, biochimie, enzimologie, imunologie, etc.


Pe lângă activitatea științifică, în institut se desfășoară și o susținută activitate de sănătate publică, concentrată în Centre de Referință. Institutul Cantacuzino găzduiește astfel Colecția Națională de Tulpini Microbiene și o serie de colecții de tulpini virale de referință.

Tot aici se desfășoară și o intensă activitate de învățământ, în cadrul catedrei de Microbiologie si Epidemiologie a Facultății de Medicină din UMF „Carol Davila”, București, (cursuri și lucrări practice pentru studenți, cursuri, demonstrații și stagii practice pentru medici rezidenți, stagii și cursuri de pregătire medicală continuă pentru medici specialiști microbiologi, epidemiologi și biologi). În laboratoarele institutului, absolvenții facultăților de medicină și biologie își pregătesc tezele de licență și de doctorat. În cadrul Centrului de învățământ „Jacques Monod", centru realizat cu sprijinul Institutului Pasteur din Paris, se organizează cursuri de perfecționare cu participare internațională. Tot aici au loc în mod curent conferințe și sesiuni științifice, precum și prezentarea referatelor de specialitate, etc.

Institutul Cantacuzino are o serie de colaborări cu institute și universități din țări ca: Franța, Republica Moldova, Germania, Italia, Statele Unite, Marea Britanie, Ungaria, Grecia, Japonia, Rusia, Ucraina, etc.

Cercetătorii din institut sunt membri sau fac parte din conducerea unor societăți științifice naționale, precum cele de Microbiologie, Imunologie, Biochimie etc.  Institutul Cantacuzino editează, totodată, revista în limba engleză - Romanian Archives of Microbiology and Immunology<http://www.roami.ro/>, publicație fondată de către Profesorul Ion Cantacuzino în anul 1923.

La sfârșitul anului 2017, conducerea statului român hotărăște ca Institutul să fie transferat de la Ministerul Sănătății la Ministerul Apărării Naționale, ca ultimă soluție de salvare a acestuia. Nu este prima dată când Armata este chemată să intervină în sprijinul societății civile, în domenii de importanță strategică. Prin eforturi deosebite, prin implicarea întregului personal, s-a reușit stoparea declinului institutului și s-a continuat cu dezvoltarea sa în scopul relansării activității de fabricație de produse biologice prin care acesta era renumit.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

176.500 de doze de vaccin Moderna au sosit în România

14 Jan 2022 1004

Coronavirus Încă 91 de cazuri cu varianta Omicron confirmate în România, inclusiv în județul Constanța

05 Jan 2022 1454

Covid-19 Încă patru cazuri cu varianta OMICRON, depistate în România

11 Dec 2021 1862

Trei sportivi de la echipa de rugby Baia Mare, confirmați pozitiv cu coronavirus

07 Dec 2021 1198

Primele 2 cazuri cu varianta OMICRON a virusului SARS-CoV-2 au fost confirmate în România

04 Dec 2021 1860

UPDATE. Primele suspiciuni de Omicron în România 3 români sosiți din Africa de Sud au fost confirmați cu COVID-19. Aceștia se află în carantină

01 Dec 2021 2460

Mii de doze de vaccin de la compania Johnson&Johnson sosesc în România. Câte vor ajunge la Constanța

10 Nov 2021 1248

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța cumpără utilaj de geniu multifuncțional (document)

23 Oct 2021 2165

INSP Aproape 3.000 de cazuri confirmate cu varianta Delta până la 10 octombrie

12 Oct 2021 1517

O nouă tranșă de vaccin Moderna sosește mâine în România

05 Aug 2021 1163

Mii de doze de vaccin Johnson&Johnson sosesc mâine, în România

29 Jul 2021 1258

Coronavirus O nouă tranșă de vaccin Johnson & Johnson va ajunge joi în București

07 Jul 2021 1123

Noi doze de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson sosesc în țară

23 Jun 2021 1337

O nouă tranșă de vaccin de la compania farmaceutică AstraZeneca sosește mâine în țară

21 Jun 2021 1461

O nouă tranșă de vaccin Johnson&Johnson sosește mâine în țară. Cate doze ajung la Constanța

16 Jun 2021 1081