Instruire în Marea Neagră. Participă peste 700 de militari din șase țări NATO



  • Peste 700 de militari din șase țări NATO se instruiesc, în Marea Neagră, sub comanda Forțelor Navale Române.
Forțele Navale Române organizează Exercițiul „Poseidon 21”, în perioada 26 februarie – 6 martie, primul exercițiu multinațional întrunit din anul 2021, desfășurat în Marea Neagră, la care participă peste 700 de militari români și străini, care vor utiliza 13 nave militare, nouă aparate de zbor, o autospecială de intervenție pirotehnică și un robot subacvatic telecomandat.

Exercițiul „Poseidon 21” este cuprins în Programul NATO de instruire multinațională consolidată/ întrunită (CJET – Combined Joint Enhanced Training), un concept complex, destinat instruirii forțelor Aliate, care a fost propus de România la Summit-ul NATO de la Varșovia, în anul 2016, pentru întărirea măsurilor de securitate pe flancul sud-estic european, precum și pentru a asigura prezența continuă a forțelor Aliate în regiunea Mării Negre.


Deschiderea Exercițiului multinațional „Poseidon 21” este planificată sâmbătă, 27 februarie, ora 11.00, la Terminalul Pasageri din portul Constanța.

Comandamentul Flotei din Constanța conduce activitățile de instruire planificate pe mare, pe uscat și în aer, în care sunt integrate forțe și mijloace din Bulgaria, Franța, Grecia, România, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia. „Poseidon 21” are un grad de complexitate ridicat și urmărește utilizarea optimă a capabilităților NATO pentru consolidarea capacității de reacţie rapidă a Alianţei, în contextul schimbărilor continue ale mediului de securitate regional.

Din partea Forțelor Navale Române, participă puitorul de mine și plase ,,Viceamiral Constantin Bălescu”, nava maritimă hidrografică ,,Cpt.cdor Alexandru Cătuneanu”, nava rapidă de scafandri ,,Venus”, remorcherele de port și radă „Vârtosul” și „Voinicul”, două detașamente scafandri EOD, scafandri fluviali și scafandri salvatori, precum și un elicopter Puma Naval. România mai este reprezentată la Exercițiul „Poseidon 21” de 2 aeronave MIG-21 Lancer și un elicopter IAR 330 MEDEVAC ale Forțelor Aeriene, un pluton de infanterie de la Brigada 9 „Mărășești” din subordinea Forțelor Terestre, precum și o navă de patrulare și intervenție a Gărzii de Coastă, o autospecială de intervenție pirotehnică și o ambulanță din structurile Ministerului Afacerilor Interne.

Militarii străini aliați sunt prezenți cu vânătoarele de mine BGS ,,Tsibar” (Bulgaria) și HS ,,Evropi”, un robot subacvatic telecomandat (Turcia), scafandri EOD (SUA) și aeronave de luptă „Rafale” (Franța), Eurofighter „Typhoon” (Spania), iar Comandamentul Maritim Aliat al NATO a aprobat participarea la Exercițiul multinațional „Poseidon 21” a Grupării Navale Permanente NATO de Luptă Împotriva Minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Maritime Counter Measures Group), care este alcătuită din nava-comandant TCG ,,Sokullu Mehmet Paşa” (Turcia), dragoarele maritime „Locotenent Lupu Dinescu” (România) și BGS ,,Priboy” (Bulgaria) și vânătoarele de mine ESPS ,,Tajo” (Spania) și TCG ,,Ayvalik” (Turcia).

Scenariul exercițiului cuprinde secvențe întrunite de luptă împotriva amenințărilor subacvatice, în care vor fi aplicate proceduri operaționale NATO de cercetare hidrografică, de identificare și neutralizare a minelor marine și a dispozitivelor explozive improvizate, secvențe combinate de luptă împotriva aviației inamice, a navelor de suprafață și a submarinelor, precum și manevre de remorcare a unei nave avariate, de reaprovizionare pe mare și de acordare a primului ajutor. În zona terestră, este planificată o secvență interdepartamentală, prin aplicarea unei proceduri operaționale de acțiune, comună MApN-MAI, pentru situația producerii unei explozii la o construcție hidrotehnică din zona litoralului românesc, potrivit Forțelor Navale Române.


Navele militare străine din gruparea SNMCMG-2 vor acosta vineri, 26 februarie, în portul Constanța, pentru o escală de trei zile, pe parcursul căreia sunt programate ateliere de lucru premergătoare desfășurării antrenamentelor pe mare.

Toate secvențele exercițiului „Poseidon 21” sunt planificate în acord cu măsurile dispuse de către autoritățile naționale din România și din statele participante pentru prevenirea infectării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

După terminarea deschiderii oficiale a Exercițiului „Poseidon 21”, oficialii militari vor acorda scurte declarații de presă sâmbătă, 27 februarie, la ora 11.30, în proximitatea Terminalului Pasageri din portul Constanța, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară anti-COVID.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lumea marinarilor Din nou spre America. „Mircea”, SUA, Canada

19 Apr 2024 485

MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

17 Apr 2024 240

Mircea Geoană, a acordat un interviu cotidianului britanic „The Telegraph” - „Alianța transatlantică este vitală“

11 Apr 2024 405

MApN Întrevederea ministrului apărării naționale cu omologul sloven la București

11 Apr 2024 268

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 10 aprilie 2024

10 Apr 2024 292

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, prezent la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu în cadrul unei ceremonii

09 Apr 2024 435

MApNMinistrul apărării naționale, la ceremonia de certificare a detașamentului Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii

09 Apr 2024 346

Știri Constanța 20 de ani de la aderarea României la NATO, celebrați la Muzeul Național al Marinei Române (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 385

MAE7 aprilie – celebrarea Zilei NATO în România

08 Apr 2024 293

Ziua NATO, sărbătorită de Brigada 9 Mecanizată Mărășești

07 Apr 2024 438

Premierul României, Marcel Ciolacu „În cei 20 de ani de la aderarea la NATO, România şi-a consolidat profilul de aliat responsabil”

07 Apr 2024 491

Președintele României, Klaus Iohannis România - un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic

07 Apr 2024 432

MApNMinistrul apărării naționale, la Conferința internațională „Black Sea Maritime Forum”

05 Apr 2024 514

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr „Postura NATO de apărare și descurajare în regiunea Mării Negre rămâne vitală”

05 Apr 2024 460

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre NATO în format aliat

04 Apr 2024 334