Actualitate

Întâlniri bilaterale ale ministrului apărării naţionale în marja Reuniunii ministeriale a NATO


În contextul participării la Reuniunea ministerială a NATO, ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut miercuri, 12 februarie, la Bruxelles, o serie de întâlniri cu omologii din Polonia, Bulgaria și Georgia.

Întrevederea cu omologul polonez, Mariusz Błaszczak, a evidenţiat necesitatea sporirii cooperării în cadrul Inițiativei „Bucureşti 9 (B9)”, inclusiv pe tema mobilităţii militare. Cei doi demnitari au discutat modalitățile de asigurare a unei abordări unitare, coerente și coordonate a posturii aliate de descurajare și apărare pentru întregul flanc estic al NATO, precum şi consolidarea contribuției reciproce la structurile multinaţionale găzduite de cele două state aliate.

În cadrul  întrevederii cu omologul din Bulgaria, Krasimir Karakachanov, ministrul român al apărării naționale a evidenţiat stadiul şi perspectivele cooperării bilaterale în domeniul apărării şi în format aliat, inclusiv prin prisma desfăşurării misiunilor transfrontaliere de poliţie aeriană.

De asemenea, a fost discutat stadiul implementării măsurilor subsumate prezenței avansate adaptate (tFP), precum şi o serie de proiecte dezvoltate în cadrul UE.

Întâlnirea cu omologul din Georgia, Irakli Garibashvili, a oferit demnitarului român ocazia de a evidenţia consistența relațiilor militare româno-georgiene şi progresele înregistrate de Georgia în procesul de implementare a reformelor în domeniul securității şi apărării.

Totodată, ministrul Ciucă a manifestat deschidere şi interes pentru o mai bună cooperare  pentru sporirea securităţii în regiunea Mării Negre şi a reiterat sprijinul pentru aspirațiile euro-atlantice ale Georgiei.

Sursa foto: Facebook/ Nicolae Ionel Ciucă

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApN Echipamente medicale în valoare de 15 milioane euro, achiziționate pentru Armata României

15 May 2020 585

Videoconferință a Consiliului Afaceri Externe în formatul miniștrilor apărării. Ce s-a dezbătut

12 May 2020 420

Șeful Statului Major al Apărării, videoconferință cu președintele Comitetului Militar al NATO, în contextul crizei COVID-19

09 May 2020 783

Se discută despre eforturile aliate de gestionare a pandemiei de COVID-19 Ministrul Aurescu, prezent la reuniunea trilaterală a miniștrilor afacerilor de externe din România, Polonia și Turcia

27 Apr 2020 528

Fregata „Regina Maria” a împlinit 15 ani în serviciul Forțelor Navale Române

21 Apr 2020 479

MApN Măsuri de reconfigurare a numărului de militari români care acționează în misiuni şi operaţii internaționale

21 Apr 2020 503

Paștele sărbătorit în Marea Mediterană de marinarii militari (galerie foto)

21 Apr 2020 984

Tema principală, implicaţiile crizei COVID-19 asupra Alianței Consiliului Nord-Atlantic în formatul miniștrilor apărării, în sistem de video-conferință

15 Apr 2020 520

Fregata „Regina Maria”, escală în Portul Poti din Georgia

08 Apr 2020 613

Ministerul Afacerilor Externe salută marcarea Zilei NATO în România

05 Apr 2020 428

Ceremonie militară de înălțare pe catarg a drapelului național al României și a drapelului NATO, la Batalionului 341 Infanterie „Constanța”

05 Apr 2020 788

Mesajul ministrului apărării naţionale cu prilejul Zilei NATO. „Pandemia COVID-19 este cea mai mare provocare la adresa umanității de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial”

05 Apr 2020 957

Mesajul premierului Ludovic Orban cu prilejul Zilei NATO în România

05 Apr 2020 1707

Ziua NATO, onorată de Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”, la Constanța

05 Apr 2020 1271

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, prezent la reuniunea miniștrilor afacerilor externe ai statelor membre NATO

01 Apr 2020 362