Întârzieri de sute de minute la sosirea şi plecarea trenurilor din Gara de Nord, din cauza unui incendiu la o locomotivă

Mai multe trenuri au întârzieri de zeci şi chiar sute de minute la sosirea şi, respectiv, plecarea în sau din Gara de Nord, după ce traficul feroviar a fost oprit temporar pe raza SRCF Bucureşti, între Crivina şi Brazi, din cauza unui incendiu produs la locomotiva DA a trenului 56300 GFR.



Potrivit informaţiilor de pe tabela din Gara de Nord, cele mai mari întârzieri le au trenurile care vin dinspre Braşov.


Astfel, trenul IR 1636, care trebuia să ajungă în Bucureşti la ora 16:57, a avut 200 de minute întârziere, trenul RE 11634, al operatorului Softrans Călători înregistrează 180 de minute, iar R 3028 al CFR Călători - 150 de minute.


Trenul RE 11636 al Softrans Călători are tot 150 de minute de întârziere, iar IR 1547 Galaţi - Bucureşti 120 de minute. În plus, IR 1754 de la Suceava, va sosi în Gara de Nord cu 120 minute de întârziere.


Trenul R 11036 aparţinând operatorului privat Regio Călători va ajunge în Bucureşti cu 90 de minute mai târziu, la fel şi RE 10054 de la Buzău, al operatorului Transferoviar, în timp ce IR 1522 al CFR Călători, de la Păuşa, are 100 de minute de întârziere.


Şi trenul IR 1734 de la Cluj - Napoca are 90 de minute de întârziere, iar R 3030 de la Braşov va sosi în Bucureşti cu 30 de minute mai târziu.



Întârzieri sunt consemnate şi la plecarea trenurilor din Gara de Nord. Astfel, trenul RE 11 613 spre Craiova, al Softrans, va pleca mai târziu cu 170 de minute, iar IR 1555 spre Ploieşti Sud al CFR Călători cu 100 de minute. Afectat este şi R 10235 spre Slănic, al Transferoviar, care are o întârziere la plecare de 55 de minute. RE 5003 al CFR Călători, spre Mărăşeşti, are la plecare 30 de minute de întârziere, iar IR 1683 spre Constanţa are 60 de minute.


Potrivit CFR SA, circulaţia feroviară a fost redeschisă pe firul II, între Crivina şi Brazi, începând cu ora 19:07.



"Menţionăm faptul că echipele ISU au acţionat pentru stingerea incendiului, acesta fiind lichidat, iar circulaţia pe firul I se va relua după retragerea locomotivei şi a trenului GFR, din linia curentă. În intervalul 16.50 - 19.07, circulaţia trenurilor a fost interzisă, la solicitarea ISU, fiind afectate 15 trenuri de călători, care au staţionat în gările adiacente. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat de acest incident feroviar şi îi asigură că toate intervenţiile au ca scop redeschiderea traficului feroviar în condiţii de siguranţă", se arată într-o postare a CFR SA, pe pagina sa de Facebook.



La rândul său, compania CFR Călători precizează că un număr de 13 trenuri au fost afectate de incendiul produs la locomotiva trenului GFR.



"Azi, 02.01.2022, în cursul serii s-a produs întreruperea traficului feroviar în intervalul orar 17 - 19.04 între staţiile Crivina - Brazi din cauza unui început de incendiul la locomotiva unui tren privat de marfă.

Au fost afectate un număr de 13 trenuri ale CFR Călători care tranzitau zona şi care au înregistrat întârzieri între 70 şi 200 de minute. Mai pot apărea întârzieri la alte trenuri de pe reţea, ca urmare a trenurilor deja afectate, pentru asigurarea legăturilor călătorilor.


Circulaţia a fost redeschisă în zonă începând cu ora 19:04, iar programul de circulaţie în zona afectată se va desfăşura în continuare în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare - CFR SA. Informaţiile referitoare la circulaţia trenurilor afectate se pot obţine de la CFR SA managerul infrastructurii din România", menţionează CFR Călători, într-un comunicat.


Pasagerii care au bilete la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.



Un incendiu s-a produs la o locomotivă pe raza localităţii Brazi, respectiv între Brazi şi Crivina, a informat ISU Prahova. S-a intervenit cu două autospeciale de stingere, o autospecială cu azot şi o ambulanţă SMURD.



Trenul era unul de marfă, fiind încărcat cu azotat de amoniu şi a fost format din 25 de vagoane.

Foto Facebook/ CFR Călători

Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Transporturilor Anunțul de participare la licitația pentru achiziţionarea trenurilor electrice, trimis spre publicare

13 May 2022 457

CFR Călători Circulaţia unor trenuri va fi modificată în a doua parte a lunii iunie

11 May 2022 1610

UPDATE. Anunțul CFR Vagonul unui tren privat de marfă, răsturnat la manevră. Ce trenuri vor avea întârziere

05 Apr 2022 664

Ministrul Transporturilor anunță o achiziție așteptată de mulți ani în domeniul feroviar! Noile trenuri vor ajunge și la Constanța

25 Mar 2022 752

Coliziune între două trenuri în Tunisia. 95 de victime au ajuns la spital (VIDEO)

21 Mar 2022 700

CFR Călători Aproximativ 100 de refugiați din Ucraina sosesc astăzi la București

27 Feb 2022 820

Bancul zilei Angajare la CFR

08 Feb 2022 1045

CFR Călători. Modificări temporare în circulația trenurilor internaționale

28 Jan 2022 798

CFR Călători Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă în partea de Vest a țării

10 Jan 2022 871

CFR Trei vagoane din compunerea unui tren privat de marfă au deraiat

07 Jan 2022 919

Protestul spontan al personalului CFR SA a afectat circulația a peste 30 de trenuri, inclusiv în Constanța

20 Dec 2021 922

Reparatorii de locomotive de călători din toată ţara au oprit lucrul

20 Dec 2021 715

Județul Neamț. Accident rutier între două autotrenuri. O victimă, încarcerată

08 Dec 2021 615

CFR Călători anunță Până când se vor asigura legături directe cu stațiunile de la Marea Neagră

26 Aug 2021 1161

Locomotiva unui tren de călători în flăcări. Traficul feroviar, întrerupt în zonă

23 Aug 2021 1175