Interes redus pentru voluntariat în sprijinul refugiaţilor ucraineni ce ajung în vama Isaccea

Vama Isaccea. foto: Poliția de FrontierăInteresul pentru voluntariat în sprijinul refugiaţilor ucraineni care ajung în punctul de trecere a frontierei din oraşul tulcean Isaccea a scăzut în ultima perioadă faţă de primele zile ale războiului din Ucraina, a remarcat, într-o declaraţie pentru AGERPRES, mediatorul cultural al asociaţiei Salvaţi Copiii, Carolina Cucu.

Prezentă la Isaccea încă de la începutul războiului din Ucraina, asociaţia le oferă mămicilor cu bebeluşi spaţii pentru odihnă, schimbarea şi hrănirea copiilor, dar şi materiale igienico-sanitare, alimente şi jucării.

"Avem cam tot ce le trebuie mămicilor care ajung aici, dar pentru a continua avem nevoie bineînţeles de susţinere financiară, de donaţii. Se observă o scădere a numărului de voluntari. Dacă pentru prima lună exista disponibilitate, acum sunt din ce în ce mai puţini. Deci, am avea nevoie şi de voluntari", a menţionat reprezentanta asociaţiei Salvaţi Copiii.


Unul dintre voluntarii asociaţiei este fostul preşedinte al filialei teritoriale a Uniunii Ucrainenilor din România, Dumitru Cernencu, care de la începutul războiului din ţara vecină a asigurat traducerea pentru refugiaţi.

"Într-o zi vorbeam un bărbat din Mariupol şi, în timp ce discutam, îi sună telefonul. Răspunde şi văd cum i-au plecat două lacrimi pe obraji. Îl întreb apoi ce s-a întâmplat şi-mi spune că i-au bombardat casa. Am întâlnit (...) tot felul de situaţii care ţin de o anume sensibilitate", a afirmat Dumitru Cernencu.


În faţa barierelor vămii din Isaccea, sunt alţi voluntari. Mai puţini decât la începutul războiului, dar printre ei se află şi persoane care vin de peste două luni în sprijinul refugiaţilor ucraineni.

"Pe 26 februarie, am venit prima dată aici, iar până pe 8 martie am făcut transport gratuit pentru refugiaţi. Din data de 8 martie, am început să fiu voluntar în cortul alb, la ajutat bagaje, la tot ce este nevoie. Este pentru prima dată când fac voluntariat", a declarat Gina Trandafir, din Brăila.


În opinia ei, voluntarii prezenţi în ultimele zile la Isaccea au reuşit să-i sprijine pe refugiaţi, în contextul în care şi numărul acestora a fost mai mic decât cel înregistrat în primele zile ale războiului.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, persoanele care vor să facă voluntariat în vama din oraşul Isaccea trebuie să facă parte dintr-o organizaţie neguvernamentală aflată în evidenţa autorităţilor din zonă, ISU coordonând activitatea voluntarilor.

"În acest moment, nu este nevoie de voluntari, deoarece fluxul persoanelor care vin din Ucraina este destul de mic. În ultima săptămână, au fost până la 1.000 de persoane pe zi. Dacă situaţia se complică, luăm legătura cu organizaţiile neguvernamentale şi găsim modalităţi de a aduce mai mulţi voluntari", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Dan Năstase.


Potrivit Gărzii de Coastă, circa 84.000 de persoane din Ucraina au intrat în România prin punctul de trecere a frontierei din oraşul Isaccea de la începutul războiului din ţara vecină.

AGERPRES

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea Aglomerare de TIR-uri pe drumul spre stația de gaz metan din Isaccea

17 Feb 2024 721

MAI În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră

03 May 2023 791

MAI De la începerea conflictului din Ucraina, 4.405 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România

23 Apr 2023 913

MAI În ultimele 24 de ore, un cetățean ucrainean a depus cerere de azil, în țara noastră

09 Mar 2023 957

MAI Peste 300 de permise de ședere pentru cetățeni ucraineni, acordate în ultimele 24 de ore

07 Mar 2023 1104

MAI De la începerea conflictului din Ucraina, 4.400 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România

03 Mar 2023 1142

MAI De la începerea conflictului din Ucraina, 4.399 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România

15 Feb 2023 896

MAI De la începerea conflictului din Ucraina, 4.399 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România

11 Feb 2023 1213

MAI De la începerea conflictului din Ucraina, 4.397 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România

28 Dec 2022 1180

MAI În ultimele 24 de ore, un cetățean ucrainean a depus cerere de azil, în țara noastră

09 Dec 2022 1541

MAI De la începerea conflictului din Ucraina, 4.382 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România

05 Dec 2022 1129

Cetățean turc fără permis de conducere, depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea

21 Nov 2022 1212

MAI În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră

19 Nov 2022 945

MAI De la începerea conflictului din Ucraina, 4.391 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România

17 Nov 2022 1071

MAI De la începerea conflictului din Ucraina, 4.391 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România

11 Nov 2022 978