Intervenție de trei ore a salvamontiștilor Bărbat căzut printre stânci în munţii Căpăţânii

Salvamontiştii vâlceni au intervenit vineri pentru salvarea unui bărbat căzut printre stânci în satul Romanii de Sus, oraşul Horezu, potrivit agerpres.ro. 

Potrivit şefului Salvamont Vâlcea, Mircea Lera, bărbatul, care după haine pare a fi pădurar, s-a prăbuşit aproape 100 de metri în gol, pentru scoaterea lui de acolo intervenindu-se mai bine de trei ore.

"Am fost noi, de la Salvamont şi încă doi bărbaţi pe care i-am găsit acolo, cel mai probabil prieteni de-ai lui. E fost o intervenţie extrem de dificilă pentru că este o zonă stâncoasă, abruptă şi greu accesibilă pentru că stâncile erau umede şi foarte alunecoase. Bărbatul a căzut aproximativ 100 de metri în gol şi dacă nu avea prezenţa de spirit să se prindă cu membrele de pereţii stâncoşi se mai ducea încă 100 de metri în jos. L-am scos de acolo cu o tragă pe verticală şi l-am dus într-o zonă sigură de unde a fost preluat de o ambulanţă SAJ. Nu ştiu despre starea lui de sănătate, că nu am avut timp să-l examinăm, însă avea multe traumatisme", a spus şeful Salvamont Vâlcea.

Reprezentanţii ISU Vâlcea, care s-au deplasat în zonă cu un echipaj SMURD alături de salvamontişti şi jandarmi montani, au precizat că bărbatul a fost preluat de cei de la Ambulanţa Vâlcea conştient, cu politraumatisme şi excoriaţii, fiind transportat la Compartimentul de Primiri Urgenţe din Horezu pentru investigaţii medicale amănunţite. 


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un turist francez este căutat de salvamontiști în Munții Bucegi

30 Oct 2023 906

Salvamont Argeș Patru turiști au rămas blocați pe Muchia Arpăşelului din Munţii Făgăraş

14 Aug 2023 724

30 de persoane salvate de salvamontiști în ultimele 24 de ore. Șase, transportate la spital

01 May 2023 841

53 de persoane salvate de salvamontiști în ultimele 24 de ore

24 Jan 2023 997

Noi absolvenți ai cursurilor organizate și desfășurate de Centrul de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență al ISU "Dobrogea" (GALERIE FOTO)

27 Aug 2022 1089

A fost găsit un bărbat mort într-o pădure din Argeș

21 Jul 2022 1086

Alertă în Suceava! Aproximativ 50 de persoane, blocate în telescaunul din Vatra Dornei (GALERIE FOTO)

24 Apr 2022 1713

Intervenție dificilă pentru Salvamont Un tânăr de 18 ani a căzut peste 100 de metri pe Valea Caraimanului (GALERIE FOTO)

16 Apr 2022 1599

Salvamont Intervenție dificilă în masivul Făgăraș. O persoană are fractură de picior

09 Apr 2022 1263

Neamț Intervenție în Ceahlău pentru recuperarea unor tineri blocaţi într-o zonă cu risc mare de avalanşă

16 Feb 2022 1510

UPDATE Un copil de doar 6 ani a căzut din telescaun, în Poiana Braşov. Anunțul IPJ Brașov

12 Jan 2022 1883

Adolescent căzut de pe ATV într-o râpă, scos de salvamontiștii din Bușteni. A suferit o fractură gravă

26 Dec 2021 1826

Românul dat dispărut sâmbăta trecută în zona munților Lessini, a fot găsit mort de salvamontiștii din Verona

01 Dec 2021 1258

Update Hunedoara Turiștii rătăciți în Retezatul Mic au fost găsiți. "Erau îngheţaţi de frig şi epuizaţi“

29 Nov 2021 1442

Bărbat de 70 de ani din Constanța salvat de salvamontiști din masivul Parâng, după o acțiune de peste 11 ore

16 Aug 2020 2084