Întreruperi planificate pentru revizii și reparații în rețeaua E-Distribuție Dobrogea pentru județul Constanța 6 - 11 octombrie 2020

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.

Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul.
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
 
 
Judetul Constanţa
Ziua / Data
Localitatea, strada afectata Orar
Marţi , 06 Octombrie 2020
Municipiul Medgidia, cu strazile: Kemal Agi Amet, Decebal, Margaritarului, General Magheru (tronsonul delimitat de strada Poporului si canal Dunare Marea Neagra), strada Tudor Vladimirescu si strada Olteniei - intrerupere partiala. 08:30 - 16:30
Localitatea Faurei - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Municipiul Constanta, cu strada Putna - intrerupere partiala. Nota: Lucrarile se anuleaza si se reprogreameaza in data de 07.10.2020. 09:00 - 17:00
Miercuri, 07 Octombrie 2020
Municipiul Constanta, cu strazile Edmond Deda si Ionel Perlea – intrerupere totala. 08:00 - 16:00
Municipiul Medgidia, cu strazile: Kemal Agi Amet, Decebal, Margaritarului, General Magheru (tronsonul delimitat de strada Poporului si canal Dunare Marea Neagra), strada Tudor Vladimirescu si strada Olteniei - intrerupere partiala. 08:30 - 16:30
Localitatea Faurei - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Orasul Navodari, cu strazile: Constantei; Albinelor; Scolii; Aleea Parcului; Tineretului; Dobrogei; T15; T16; Tabara Navodari si Centrul Olimpic de Canotaj - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Municipiul Constanta, cu strada Putna - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Joi , 08 Octombrie 2020
Municipiul Constanta, cu strazile: Lt. Gheorghe Economu, Soldat Nicolae Predescu, Theodor Aman; Colegiul Tehnic Energetic Constanta (Corp A, Corp B, Ateliere, Cantina, Camin) – b-dul Mamaia nr. 284; bloc U1 - strada Unirii nr. 108; blocurile: C1, C2, C3 - strada Unirii nr. 69-71-73 - intrerupere totala. 08:00 - 16:00
Municipiul Medgidia, cu strazile: Kemal Agi Amet, Decebal, Margaritarului, General Magheru (tronsonul delimitat de strada Poporului si canal Dunare Marea Neagra), strada Tudor Vladimirescu si strada Olteniei - intrerupere partiala. 08:30 - 16:30
Municipiul Constanta, cu Supermarket "Profi Rom Food" - Soseaua Mangaliei nr. 76 - Complex Comercial Abator – intrerupere totala. 09:00 - 16:00
Statiunea Neptun, cu Complex Vile Speciale RAPPS - RA Neptun, Vila Garofita, Vila Crominvent, Vilele 1, 2, 3; respectiv Restaurant Ambasador Neptun - strada President - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
Localitatea Faurei - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatile: Garliciu, Dulgheru, Saraiu si Miorita - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
Vineri , 09 Octombrie 2020
Municipiul Medgidia, cu strazile: Kemal Agi Amet, Decebal, Margaritarului, General Magheru (tronsonul delimitat de strada Poporului si canal Dunare Marea Neagra), strada Tudor Vladimirescu si strada Olteniei - intrerupere partiala. 08:30 - 16:30
Municipiul Constanta, cu strazile: Justitiei, Slt. Chiosea Sandu, Lt. Hanes Gheorghe, b-dul I.C. Bratianu nr. 43-45; respectiv SC Marche Central srl, b-dul I.C. Bratianu nr. 45 – întrerupere totalã. 09:00 - 13:00
Localitatea Faurei - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatile: Tichilesti si Topalu - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
Orasul Navodari , cu strazile: M17; M19; M20 - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Municipiul Constanta, Cartier Palazu Mare, cu strazile: Dumbraveni, Salviei, Papadiei, Macinului, Gospodariei, Alexandru Sahia, Gheorghe Doja, Institutor Gheorghe Tanasescu, Recoltei, Pionierului, Islaz, Bobalna, Valea Morii, Viilor, Prelungirea Viilor, Dr. Victor Climescu, Popa Sapca, Sentinelei, Petre Dascalu, Spicului, Graului, aleea Graului, Fuiorului, Ghindei, Alunului, Platanului, Siutghiol; Scoala Gimnaziala nr 14; Spitalul Clinic de Psihiatrie Palazu Mare - strada Sentinelei nr. 27-29 - intrerupere totalã. 10:00 - 15:00
Municipiul Constanta, cu Cartier Palazu Mare, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanta - strada Santinelei nr. 40, Unitatea Militara UM 02132 Palazu Mare, Magazin Mobila Elvila - strada Henry Coanda nr. 16; bloc nou - strada Henry Coanda nr. 21, blocuri SC Pavement Serv srl - strada Sentinelei nr. 30A, Autoservice 'Beresa' - strada Liviu Rebreanu nr. 36E; respectiv strazile: Henry Coanda, Iuliu Maniu, Barbu Catargi, Jean Bart, Tache Ionescu, Ionel Teodoreanu, Liviu Rebreanu, George Toparceanu, Corneliu Coposu, Corneliu Baba, Ion Ghica, Pionierului, Plugului, Proletara, Scanteii, Timpuri Noi, Navodului, Gheorghe Baritiu, Tineretului, Rovine, Iosif Iser, Stefan Darascu, Vintila Bratianu, Midia, Brebenei, Codrilor, Cerna, Novaci, Intrarea Doamnei, Camil Ressu, Prelungirea Sentinelei, Sentinelei (partial), Victor Climescu (partial), Dumbraveni (partial), Recoltei (partial), Prelungirea Recoltei, Lebedei, Lucian Blaga, Eugen Lovinescu si Zavoiului – intrerupere totala. 10:00 - 15:00
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Mai multe zone din Stațiunea Mamaia, Năvodari, Cernavodă și Fântânele, fără energie electrică astăzi

08 Apr 2024 1265

În ce zone din județul Constanța se va întrerupe furnizarea energiei electrice săptămâna viitoare

05 Apr 2024 3409

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată unde nu va fi curent în perioada următoare

04 Apr 2024 765

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu

02 Apr 2024 519

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent electric în perioada următoare

01 Apr 2024 747

Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu pentru lucrări

01 Apr 2024 453

Mai multe zone din Constanța, Stațiunea Olimp și localitatea Ostrov, fără energie electrică astăzi

01 Apr 2024 519

Mai multe zone din municipiul Constanța și localitatea Lazu, fără energie electrică astăzi! Vezi dacă ești afectat

29 Mar 2024 554

Mai multe zone din municipiul Constanța, fără energie electrică miercuri. Vezi dacă ești afectat

26 Mar 2024 960

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu!

18 Mar 2024 585

VIDEO Locuitorii din Năvodari, supărați de modul în care un investitor își supraetajează spațiul comercial. Ce spun autoritățile?

05 Mar 2024 952

Municipiul Constanța și alte patru localități din județ, fără energie electrică astăzi! Lista străzilor afectate

22 Feb 2024 2273

Se întrerupe furnizarea energiei electrice la Aliman, județul Constanța. Lista străzilor afectate

11 Feb 2024 1077

Nouă localități din județul Constanța, fără energie electrică vineri. Vizat și sediul unui post de poliție

08 Feb 2024 3157

Enel Programul magazinelor PPC Energie în data de 24 ianuarie 2024

19 Jan 2024 892