Invatamant obligatoriu de 12 clase

Dupa ce, anul trecut, elevilor le era adus la cunostinta faptul ca invatamantul obligatoriu este de doar zece clase, actuala conducere a Ministerului Educatiei si Cercetarii vine acum cu noi idei in ceea ce priveste schimbarile pe care are de gand sa le impuna in cadrul sistemului invatamantului preuniversitar. Se pare ca una dintre acestea vizeaza durata invatamantului obligatoriu. In momentul de fata, acesta este de zece clase, lucru care nu este pe placul noului ministru, motiv pentru care si-a propus sa ridice stacheta la 12 clase. Intrebati in legatura cu acest lucru, profesorii constanteni ne-au declarat ca decizia respectiva va perturba din nou linistea care se asezase oarecum in viata educationala. De asemenea, ne-au precizat surse de incredere din interiorul sistemului, noul ministru nu este de acord nici cu anul complementar de liceu care dadea posibilitatea elevilor de la scolile de arte si meserii sa urmeze studiile medii, asta in conditiile in care echipe de la fiecare inspectorat scolar din tara au muncit luni de zile pentru a cristaliza un plan cadru pentru fiecare dintre ariile curriculare. Ca urmare, pentru ca munca dascalilor sa nu fi fost in zadar, anul complementar va fiinta doar un singur an scolar, respectiv 2005-2006, dupa care, urmatoarele generatii, incepand cu elevii din clasa a IX-a de la scolile de arte si meserii, nu vor mai avea posibilitatea sa-si continue studiile. In schimb, elevii de gimnaziu vor avea mai mult de patimit, in sensul ca vor trebui sa sustina la fiecare sfarsit de semestru testari nationale la doua sau trei materii. In acest fel, se intentioneaza sa se aduca la acelasi nivel valoarea notelor din catalog cu valoarea reala a cunostintelor insusite de elev. De asemenea, autoritatile intentioneaza sa reduca numarul de specializari din universitati si sa ii faca pe doctoranzi sa isi publice tezele in reviste de specialitate internationale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații directe CJC cumpără servicii de publicitate aferente unui proiect finanțat prin PNNR. Despre ce este vorba?

16 Apr 2024 444

Primăria Tuzla, județul Constanța, organizează licitația pentru achiziția de mobilier școlar și echipamente digitale

14 Apr 2024 382

Centrul Militar Zonal Constanța Înscrierile pentru instituțiile de învățământ superior militar sunt în toi

13 Apr 2024 434

Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța celebrează 34 de ani de învățământ medical constănțean

12 Apr 2024 548

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 531

Licitații Constanța Licitație pentru dotarea cu echipamente digitale a liceului „Emil Racoviță” din Techirghiol. Când va avea loc (DOCUMENT)

03 Apr 2024 444

Etapa județeană a Concursului de creativitate ”Speak Out”, ediția a XVI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța (FOTO)

02 Apr 2024 617

Licitații Constanța Primăria Topalu, achiziție de la o firmă din Ploiești care vizează Școala Gimnazială nr. 1 din comună (DOCUMENT)

01 Apr 2024 500

Părinții din Constanța susțin instalarea sistemelor de supraveghere audio-video în unitățile de învățământ preuniversitar

01 Apr 2024 463

Primăria comunei Costinești, județul Constanța dotează cu mobilier și materiale didactice Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“ (DOCUMENT)

29 Mar 2024 562

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 671

Cumpărări directe Constanța O firmă de apartament din București va livra Liceului Tehnologic „Gheorghe Duca“ 40 de laptopuri (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 442

ISJ Constanța, precizări despre cazul de la Școala Gimnazială Ferdinand, unde o învățătoare este acuzată că ar fi agresivă cu elevii - VIDEO

26 Mar 2024 1254

Constanța Activitate de promovare a învățământului dual, în cadrul parteneriatului ISJ - CCINA (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 583

Intervenții ale polițiștilor în Murfatlar și Năvodari, județul Constanța. Constatări

20 Mar 2024 651