Investiții masive la Spitalul Județean Constanța! Raluca Turcan și Marcel Boloș au făcut anunțul

 
  • Vicepremierul Raluca Turcan și ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș au fost în vizită la Constanța
  • Au susținut declarații la Spitalul Județean Constanța
  • Au semnat un contract pentru efectuarea de analize de depistare a cancerului colorectal
  • Vor fi făcute investiții, în sistemul medical din județ, în valoare de peste 35 de milioane de euro
  • 7,5 milioane de euro merg la Spitalul Județean Constanța
 
Vicepremierul Raluca Turcan și ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș au prezenți ieri, 11 noiembrie, la Constanța.  Aceștia au vizitat în primă instanță Spitalul Județean Constanța, urmând după-amiaza să participe la o vizită la apoi s-au deplasat la Spitalul Municipal Mangalia.
 
În cadrul conferinței au fost prezenți Mihai Lupu, președintele CJ Constanța, Raluca Turcan și Marcel Boloș, Cătălin Grasa, actual manager al spitalului, care mâine își va încheia mandatul și Ioan Tofolean, managerul care va intra în drepturi de pe 13 noiembrie. Alături de aceștia au fost și Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, cât și liberalul Septimiu Bourceanu.
 
„Astăzi, aici la Spitalul Judeţean Sfântul Apostol Andrei a fost semnat între Ministerul Fondurilor Europene şi conducerea spitalului un program pe fonduri europene de screening al cancerului colorectal.
 
Este un nou program de prevenţie pe care l-am semnat împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, după deblocarea acestor programe, odată cu preluarea guvernării. Săptămâna trecută am semnat un proiect similar la Institutul Clinic Fundeni, astăzi semnăm aici la Constanţa, urmează să mai astfel de proiecte întrucât şi în strategia actuală, dar şi în strategia viitoare de sănătate partea de prevenţie ocupă un loc extraordinar de important. Beneficiari ai acestui proiect sunt aproximativ 50.000 de persoane. Valoarea este de aproximativ 23,7 milioane de lei”, a declarant Raluca Turcan.
 
Contractul semnat ieri la Constanța face parte dintr-un set amplu de proiecte care au o valoare de 117 milioane de euro.
 
„Aşa cum am spus, acest proiect este parte dintr-un set de proiecte pe partea de prevenţie, în valoare de 117 milioane de euro, cu 350.000 de beneficiari în total. Aici pentru proiectul demarat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă vom avea 50 de mii de beneficiari şi în următorul exerciţiu financiar astfel de programe vor continua, având alocat în total pentru viitorul exerciţiu financiar 675 de milioane de euro pe partea de prevenţie. Practic, prin acest tip de program se poate face depistare precoce, diagnostic rapid, inclusiv intervenţie pentru o boală care are o incidenţă foarte mare şi generează un procent mare de deces prevenibil. De altfel, România se află în top la decesele prevenibile în Uniunea Europeană”, a adăugat Raluca Turcan.
 
Tot Raulca Turcan a mai anunţat achiziția de aparatură medicală în valoare de 37,5 milioane de euro pentru unităţi medicale din întreg judeţul Constanţa.
 
„Aş dori să mai menţionez faptul că tot împreună cu Ministerul Fondurilor Europene pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei vom mai semna şi decontarea achiziţionării de aparatură medicală, în valoare de 7,5 milioane de euro, dintr-un total de achiziţie de aparatură medicală, pentru întregul judeţ Constanţa, de 37,5 milioane de euro. Guvernul Orban a alocat pentru achiziţionarea de aparatură şi echipamente medicale până în momentul de faţă 1,2 miliarde de euro la nivelul întregii ţări. Aşa cum am spus, judeţul Constanţa are nouă proiecte, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă are un proiect de 7,5 milioane de euro, iar Spitalul Mangalia are, de asemenea, un proiect de 5 milioane de euro”, a explicat Raluca Turcan.

 
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, prezent la eveniment, a afirmat că testul pentru depistarea cancerului colorectal costă aproximativ 200 de euro şi acum va putea fi realizat în mod gratuit.
 

„Am participat la semnarea acestui contract de finanţare important pentru judeţul Constanţa. 50 de mii de persoane vârstnice, cu vârstele cuprinse între 50 şi 74 de ani, aşa cum a menţionat şi doamna vicepremier, vor putea beneficia de serviciile de prevenţie medicală pentru testarea cancerului colorectal. Este un test care costă foarte mult în momentul de faţă, calculele noastre arată că peste 200 de euro se plătesc pentru astfel de teste care sunt făcute în regim de prevenţie. Aşadar, grupul ţintă de beneficiari pe care l-am avut în vedere va putea să efectueze acest test în mod gratuit pentru că începând de astăzi la Spitalul de Urgenţă aceste teste trebuie să fie gratuite”, a spus Marcel Boloş.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programul atragerii investiţiilor în producţia de film, prelungit cu peste doi ani. Anunțul Ralucăi Turcan

21 Mar 2024 395

Vila Reginei Maria din Mamaia și alte monumente istorice din țară vor intra într-un program de investiții al Ministerului Culturii

07 Mar 2024 815

A murit Petre Măsală, cel mai în vârstă călușar din țară și deținător al titlului de Tezaur Uman Viu

17 Feb 2024 836

Ministerul Culturii a demarat efortul naţional de digitalizare a patrimoniului cultural imobil al României

03 Feb 2024 742

Raluca Turcan, anunț de ultim moment despre majorarea de salarii pe partea de muzee şi biblioteci

18 Jan 2024 943

Ziua Culturii Raluca Turcan- „Sprijinindu-se pe Eminescu, Ziua Culturii Naţionale are valenţe româneşti şi universale“

15 Jan 2024 788

Raluca Turcan Ministerul Culturii va finanța Muzeul Național Brukenthal şi festivalurile consacrate din Sibiu

13 Jan 2024 753

Ministerul Culturii va da în judecată executantul lucrărilor la Muzeul Național „George Enescu"

11 Jan 2024 786

Decizia de ultimă oră a ministrului Culturii! Vizat Muzeul „George Enescu”

10 Jan 2024 831

Ministrul Culturii „În cel mai scurt timp, vom începe lucrările de intervenţie la Castelele Peleş şi Pelişor“

08 Dec 2023 673

Ministrul Culturii a dispus controale la Bojdeuca lui Ion Creangă! Sunt verificate lucrările de restaurare

08 Dec 2023 667

Ministrul Culturii, Raluca Turcan - „Marile studiouri americane sunt interesate să revină în Romania“

02 Dec 2023 824

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, efectuează o vizită la Roma Participă la inaugurarea expoziţiei "Dacia, ultima frontieră a romanităţii"

19 Nov 2023 830

Muzeul Naţional de Istorie a României va fi reabilitat! Ce sumă de bani a fost alocată pentru efectuarea lucrărilor

16 Nov 2023 690

Reabilitarea clădirilor monument Ce i-a cerut președintele PSD Constanța ministrului Culturii?

29 Oct 2023 1105