Iohannis ziua a cincea în SUA. Întrevedere cu Rex W. Tillerson Principalele teme-securitatea și resursele energetice din regiunea Mării Negre

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut ieri,  în cadrul vizitei pe care o întreprinde la Washington, D.C, o întrevedere la Departamentul de Stat al SUA cu Secretarul de Stat Rex W. Tillerson.

Întrevederea a prilejuit o discuţie aprofundată despre cele mai relevante dimensiuni ale Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, cu accent pe posibilitățile de acțiune comună de natură să aducă valoare adăugată, în special din punctul de vedere al securităţii regionale. Preşedintele României a evidenţiat, în context, faptul că una dintre priorităţile-cheie pentru politica externă a României rămâne întărirea relaţiei transatlantice, fiind un stat care este dedicat în egală măsură proiectului european, cât şi Parteneriatului Strategic cu SUA.

Cei doi interlocutori au căzut de acord că este necesară întărirea ritmului de consultări pe teme specifice, în special cu privire la regiunea Mării Negre.

O atenţie specială a fost acordată obiectivului întăririi cooperării economice și tematicii securităţii energetice din regiunea Mării Negre, România fiind unul dintre cele mai puţin dependente state din acest punct de vedere, cu potenţial de a deveni, pe baza resurselor din platoul continental al Mării Negre şi prin proiecte de interconectare, furnizor regional.

Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat evaluarea sa cu privire la situaţia de securitate pe Flancul Estic al NATO.

Cei doi înalţi oficiali au mai avut un schimb de vederi pe alte teme de interes de pe agenda internaţională.

Secretarul de stat Tillerson a mulţumit României pentru soliditatea angajamentului său ca partener strategic al SUA, dar şi ca Aliat NATO, recunoscând importanța vitală a regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică.

De asemenea, secretarul de stat Tillerson a exprimat aprecierea deosebită pentru progresele semnificative înregistrate de România în lupta anti-corupție și în sprijinul statului de drept, putând fi considerat un model în regiune. Totodată, a exprimat angajamentul său pentru extinderea Parteneriatului Strategic cu România.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Carmen Iohannis, mesaj după vizita Primei Doamne a SUA „Grija pentru suflet şi comunicarea n-au graniţe!”

07 May 2022 2180

Sorin Cîmpeanu „Elevii și profesorii români au dat dovadă de solidaritate”

07 May 2022 1822

Prima doamnă a SUA, Jill Biden în vizită în Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu. Este programată și o întâlnire cu Carmen Iohannis

06 May 2022 1439

Klaus Iohannis „Pot să subliniez că nu avem date care indică că România ar fi ţintită printr-o agresiune“ (VIDEO)

11 Mar 2022 1422

Klaus Iohannis îl va vizita pe Donald Trump la Casa Albă

06 Aug 2019 2093

Viitorul relațiilor economice România-SUA în atenţia ambasadorului SUA la Bucureşti, Hans Klemm

04 Jul 2017 2089

Iohannis ziua a patra în SUA Întrevederi cu preşedintele pro-tempore al Senatului SUA, Grupul de Prietenie pentru România, senatori SUA

09 Jun 2017 2010

Iohannis ziua a treia zi a vizitei în SUA ”Zona Mării Negre are un rol esențial pentru securitatea transatlantică’’

08 Jun 2017 2262

Anunțul surpriză din acestă noapte al președintelui României Klaus Iohannis va vizita SUA. Întâlnire cu Trump. Alte detalii

01 Jun 2017 6623

Prima vizită a ambasadorului SUA Hans Klemm la Palatul Cotroceni

12 Oct 2015 1518

Prima vizită a unui oficial american în mandatul lui IohannisVictoria Nuland vine azi la Bucureşti

13 Jan 2015 1289

Angela Merkel vine în România pentru a-l susține pe Klaus Iohannis

20 Oct 2014 3211