IPJ Constanța Acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice. Au fost aplicate amenzi

  • Polițiștii au legitimat mai multe persoane, pe raza județului Constanța.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța, Mangalia și Medgidia au desfășurat în cursul zilei de ieri mai multe acțiuni pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusul SARS-CoV-2, dar și pentru menținerea ordinii și siguranței publice. 

Ce spune Inspectoratul de Poliție Județean Constanța

La data de 10 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, împreună cu jandarmi constănțeni, au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 300 de persoane și au fost controlate peste 150 de autovehicule, totodată fiind verificați 52 de agenți economici.

În urma acțiunilor, au fost aplicate 357 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 57.000 de lei, dintre care 258 la Legea 55/2020, 27 la Legea 61/1991 pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 70 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
 
La data de 10 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche-2 Mai, Secției 3 Rurală Mangalia și Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 90 de persoane și au fost controlate 8 autovehicule de transport în comun.

În urma acțiunilor, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 4.400 de lei, dintre care 2 la Legea 55/2020 și 8 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
 

La data de 10 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat activități pe linia respectării măsurilor impuse prin Legea 55/2020, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Astfel, au fost legitimate peste 40 de persoane și au fost controlate 20 de autovehicule, precum și mai multe unități comerciale din orașul Năvodari.


Au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 4.800 de lei, dintre care 5 la Legea 55/2020 și 9 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
 
La data de 10 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 50 de persoane și au fost controlate 25 de autovehicule, precum și 13 societăți comerciale.

În urma acțiunilor, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.000 de lei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.