IPJ TulceaAcțiuni pentru prevenirea ilegalităților transportului rutier. Au fost aplicate amenzi

  • Echipele de control au verificat 55 de autovehicule fiind aplicate 49 sancțiuni contravenționale , în valoare de 16.390 de lei.
  • Polițiștii au reținut 2 permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.
La data de 18 noiembrie a.c., polițiștii rutieri în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane.
 
Totodată, acțiunea a vizat si verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.
 
În cadrul acțiunii, echipele de control au verificat peste 55 de autovehicule, fiind aplicate 49 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.390 de lei, dintre care 6 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform Legii 55/2020, iar restul pentru abateri la regimul rutier.
 
De asemenea, polițiștii au reținut 2 permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.

"Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic şi în perioada următoare", a transmis IPJ Tulcea

Sursă foto:(cu rol ilustrativ): Arhiva ZIUA de Constanța

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Situații de risc pe drumurile din Constanța! S-a lăsat cu dosare penale

03 Apr 2024 604

Ce a descoperit poliția la oprirea a doi șoferi în județul Constanța?

22 Mar 2024 766

Incident în trafic la Constanța! Ce a depistat Poliția în cazul unui șofer de 22 de ani

18 Mar 2024 600

Știri Constanța Incidente în trafic la Eforie, Ovidiu și Murfatlar!

16 Mar 2024 828

Șoferi băuți la volan în Medgidia și Constanța!

24 Feb 2024 930

Știri Constanța ​Acțiune a polițiștilor rutieri, la Constanța! Amenzi aplicate și permise suspendate

08 Feb 2024 785

Știri Constanța O femeie de 20 de ani, fără permis, surprinsă la volan, în Albești. Cu ce viteza rula

06 Feb 2024 1111

Știri Constanța Conducător auto depistat cu viteză dublă față de limită, în stațiunea Mamaia

03 Feb 2024 1040

4.525 de accidente rutiere grave înregistrate în anul 2023, la nivel național

28 Jan 2024 627

În ultimele 24 de ore Peste 7.200 de fapte contravenționale la care au intervenit polițiștii, la nivel național

26 Jan 2024 550

Știri Constanța Doi șoferi s-au ales cu dosare penale

24 Jan 2024 749

Conducător de autoutilitară din Oradea, băut la oră de prânz! S-a răsturnat în șanț cu autovehiculul

22 Jan 2024 753

Știri Constanța Șoferi în ilegalitate la Cernavodă, Techirghiol și Constanța!

21 Jan 2024 857

MAI Sute de permise reținute în ultimele 24 de ore. Câte au fost pentru consumul de alcool

15 Jan 2024 695

Cu executare pentru un fost rutierist, din Tulcea! Se cere rejudecarea dosarului, la Constanța

11 Jan 2024 780