ÎPS Teodosie „Naşterea Domnului este cea mai mare veste bună a istoriei, refacerea deplină a firii umane prin unirea cu Dumnezeirea“ (VIDEO)

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a transmis un mesaj de Crăciun. 

„Fiecare an cuprinde în zilele sale istoria Mântuirii neamului românesc. Istoria mântuirii începe la Naşterea Domnului şi, iată, de la intrarea Maicii Domnului în Biserică se cântă aceste cântări „Hristos se naşte, slăviţi-L Hristos din ceruri întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă. Cântaţi Domnului tot pământul. Şi cu veselie, lăudaţi-L popoare, că S-a preamărit. 

Iată bucuria cea mai mare din univers s-a revărsat şi în această noapte de mântuire. Dumnezeu Cuvântul cel născut din Tatăl mai înainte de veci, S-a născut pe pământ, din Fecioara Maria, a luat firea omenească şi a unit-o cu firea lui dumnezeiască pentru totdeauna. A devenit unul dintre noi. A luat chip de om şi neputinţele noastre asupra Lui, şi le-a vindecat. A luat trup din Fecioara sfântă, şi ne-a dăruit nemurirea. S-a făcut Prunc la sânul Preacuratei pentru a ne înveşnici pe noi, neamul omenesc cel căzut. 

Naşterea Domnului este cea mai mare veste bună a istoriei, refacerea deplină a firii umane prin unirea cu Dumnezeirea, apogeul fiinţei create şi anticiparea veşniciei în sânul vremelniciei universului creat.

Naşterea lui Dumnezeu din sânul pururea fecioresc al preacuratei Maici este planul din veşnicie al Preasfintei Treimi, este proiectul de desăvârşire a universului creat prin unirea Celui necreat cu omul, este gândul de taină al Sfintei Treimi. E desfăşurarea cerească a planului lui Dumnezeu, îndrăgostit pentru veşnicie de om. Dumnezeu vine la noi în smerenie ca să sufere în locul nostru, ca să pătrundă în iadul pe care cu sârg l-am strâns în inimile cătrănite şi să ne smulgă din abisul iluziilor care duc la moarte şi la iad şi să învieze din morţi împreună cu noi. (...) Căci Întruparea Fiului lui Dumnezeu e izbăvirea de ignoranţă, de păcat, de iluzie şi de moarte. De ignoranţă, pentru că Hristos dăruieşte umanităţii înţelepciunea Evangheliei, puterea de a pătrunde în inima fiinţei prin unirea cu Dumnezeu. De păcat, pentru că Pruncul Dumnezeu ne iartă păcatele prin Crucea pentru care a venit în lume. De iluzie, pentru că ne dezvăluie zădărnicia materiei, a averii, a puterii şi a plăcerii pe pământ, învăţându-ne să ne ridicăm la viaţa în Duhul Sfânt, la agonisirea bunătăţii, la smerenia întemeietoare de viaţă şi la asceza curăţitoare de trup şi de suflet

Întregul mesaj poate fi ascultat în video de mai jos: 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ÎPS Teodosie, contra Universității Ovidius, pentru 30.000 de euro! Procesul începe mâine

17 Apr 2024 429

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1317

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

15 Apr 2024 532

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 1853

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

11 Apr 2024 477

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

09 Apr 2024 566

Judecătoarea Adriana Stoicescu s-a dezlănțuit după ce ÎPS Teodosie le-a recomandat creștinilor să nu se căsătorească cu femei divorțate

07 Apr 2024 2472

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

05 Apr 2024 659

Unde va sluji IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, în perioada 2-5 aprilie

01 Apr 2024 530

Programul liturgic al IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

27 Mar 2024 602

Programul Liturgic al IPS Teodosie. Slujbe la Constanța și Suceava

25 Mar 2024 590

Sărbătoare mare pentru creștini! „La Buna Vestire a început legătura Cerului cu pământul“ (VIDEO)

25 Mar 2024 592

ÎPS Teodosie, primele declarații despre procesul cu Universitatea Ovidius – „Eu cu salariul meu făceam milostenie“ (VIDEO)

25 Mar 2024 1437

ÎPS Teodosie, proces cu Universitatea Ovidius! Prejudiciul, estimat la circa 30.000 de euro. Ce reprezintă suma solicitată

22 Mar 2024 869

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1499