Istoria Spitalului Militar de Urgenţă Constanţa. Cine au fost comandanţii care au condus unitatea medicală


Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa are o istorie complexă, iar locuitorii din Constanţa pot apela cu încredere la serviciile oferite de unitatea medicală. Actualul comandant al spitalului, col. dr. Aurel Trană, a povestit că în ultimii ani a avut loc o evoluţie cu privire la investiţiile făcute în cadrul unităţii militare.


Una dintre cele mai importante probleme, care ar putea avea o rezolvare în vara anului 2020, este lipsa liftului. Fiind o unitate cu o vechime de peste 100 de ani, lipsa liftului îngreunează activitatea spitalului. „Suntem în procedură. În vară ne dorim ca liftul să fie pus. Avem un cărucior care funcţionează ca o şenilată şi ajută pacienţii care nu pot folosi scările”, a punctat col. dr. Aurel Trană.


La finele verii anului 1878, se înfiinţa unitatea spitalicească, sub comanda cpt. dr. Corvin Ștefan, primul comandant al Spitalului Militar Constanţa, însă până în 1919 se încadrează cu personal de specialitate şi administrativ şi se dotează cu materiale sanitare şi efecte spitaliceşti. A rezistat la două războaie mondiale şi astăzi efectuează intervenţii medicale complexe.


Comandanţii Spitalului Militar Constanţa


1878-1880 - cpt. dr. Corvin Ștefan
1880-1882 - mr. dr. Șerban Georgescu
1882-1897 - lt. col. dr. Vasile Dumitrescu

1897-1898 - lt. col. dr. Zissu Ahile
1898-1900 - col. dr. Casanovici
1900-1901 - col. dr. Fragulea

1901-1903 - lt. dr. Hector Serafidi
1903-1904 - col. dr. Pallauz
1918-1929 - lt. col. dr. Ceapăru Cristea
1929-1930 - col. dr. Cernica Ion
1930-1931 - col. dr. Ionescu Gheorghe
1931-1934 - mr. dr. Brezeanu Nicolae
1934-1935 - col. dr. Stănculescu Stan
1935-1937 - col. dr. Ionescu Mircea
1937-1938 - col. dr. Rodianu M. Gheorghe
1938-1941 - mr. dr. Gafencu Alexandru
1941-1942 - lt. col. Dr. Gafencu Alexandru
1942-1943 - mr. dr. Gheorghiu Leon
1943-1948 - col. dr. Gafencu Alexandru
1948-1949 - col. dr. Cornăţeanu Dumitru
1949-1950 - col. dr. Stăncescu V. Ioan
1950-1958 - col. dr. Cornăţeanu Dumitru
1958-1968 - col. dr. Kottara Gheorghe
1968-1990 - col. dr. Suciu Liviu
1990-1994 - col. dr. Surdulescu Ștefan
1994-1996 - col. dr. Melinte Dumitru
1996-2001 - col. dr. Crîngu Viorel
2004-2009 - col. dr. Maftei Gigel
2001-2004 - col. dr. Popescu Romeo
2009-31.01.2016 - col. dr. Tofan Eduard
01.02.2016 - 31.07.2016 - col. dr. Ștefan Gheorghe
01.08.2016 - prezent - col. dr. Trană Aurel


Istoria Spitalului Militar Constanţa


Prin ordinul nr. 9259 din 11.08.1919, Ministerul de Război dispune înfiinţarea unui Spital Militar în garnizoana Constanţa, având ca şef, începând cu 01.10.1919, pe lt. col. dr. Ceapăru Cristea. Până la finele anului 1919, Spitalul Militar se încadrează cu personal de specialitate şi administrativ şi se dotează cu materiale sanitare şi efecte spitaliceşti. La 12 decembrie 1919, conform ordinului ministrului de război nr. 17409, Spitalul Militar Constanţa ia denumirea de Spitalul Militar al Corpului 5 Armata. Începând cu 20.12.1919, Spitalul Militar începe să primească bolnavi. Spitalul are 50 de paturi de trupă şi 10 paturi ofiţeri.


La 09.01.1920 se sărbătoreşte deschiderea spitalului printr-un serviciu religios, în prezenţa reprezentanţilor militari şi a notabilităţilor oraşului. La 01.09.1920 se înfiinţează şi serviciul D.V. În primul an de funcţionare – 1920 - în spitalul militar au fost internaţi 2.600 de bolnavi. La data de 01.04.1921 se înfiinţează serviciul oculistic, instalat în trei barăci, şi serviciul sifilitic, într-o baracă. La 01.10.1923, spitalul îşi schimbă denumirea din Spitalul Militar al Corpului 5 Armata, în Spitalul Militar Constanţa.


Începând cu 01.06.1931, Centrul de tuberculoşi ce a funcţionat pe lângă Sanatoriul „Regele Mihai I” va funcţiona pe lângă Spitalul Militar Constanţa. În anul 1931 nu mai funcţionează serviciul oculistic, iar serviciul sifilitic este trecut la serviciul chirurgical. La data de 10 mai 1934 maior dr. Gafencu Alexandru este numit comandant al Spitalului Militar Constanţa.
La 15.09.1934 se instalează primul aparat telefonic, care leagă spitalul de oraş; se introduce lumina electrică în spital. Cu Ordinul nr. 13849 din 20.10.1936, Spitalul Militar Constanţa a fost ridicat la rangul de Spital de Categoria I.


La data de 01.04.1937 se înfiinţează laboratorul de chimie şi biologie care se instalează lângă laboratorul de bacteriologie. La 01.07.1937 ia fiinţă centrul TBC ganglionar şi osos al armatei. Cu 01.11.1937 se instalează radiologia, cu aparatele primite de la Sanatoriul „Carmen Silva”. La 19.03.1938 prin înalt decret regal s-a aprobat ca Spitalul Militar Constanţa să poarte denumirea de Spitalul Militar „Regele Carol al II-lea”. În 21.03.1939 au fost chemaţi la concentrare toţi medicii şi plutonierii spitalului.
La 08.09.1940 Spitalul Militar „Regele Carol al II-lea”, revine la vechea denumire: Spitalul Militar Constanţa.


În perioada 10.01.1941 - 25.03.1941, în pavilionul serviciului medical funcţionează Spitalul militar german Feldlazarett nr. 610. Prin Ordinul M.St.M. nr. 124730 din 29.05.1941 Spitalul Militar Constanţa se concentrează, luând denumirea de Spital Mixt Zona Interioară nr. 198. În zorii zilei de 23.06.1941, ora 05.00, Spitalul Militar Constanţa este bombardat de avioane sovietice, provocând stricăciuni pavilionului de boli interne. În aprilie 1944 Spitalul Militar Constanţa primeşte răniţi din Crimeea şi îi instalează în cele trei anexe. (Cercul maiştri de marină; Liceul industrial de fete; Școala primară nr. 4 băieţi), cu 1.200 paturi. În intervalul 11.04.1944 - 15.05.1944, Spitalul Militar a tratat 7.062 de răniţi proveniţi din Crimeea şi a organizat evacuarea acestora cu trenuri sanitare în interiorul ţării.




La 15.06.1944, Spitalul Militar se dispensează deplasând o treime de personal şi jumătate din materiale în comuna Ferdinand I, unde instalează 250 paturi. La 12.09.1944 se instalează în pavilionul chirurgical - etajul I - un spital sovietic. În 1945 Spitalul Militar funcţionează cu 600 de paturi; 400 paturi în clădiri de zid, 100 paturi în barăci şi 100 paturi în anexe din oraş. La 01.01.1951 ia fiinţă pe lângă Spitalul Militar Constanţa, Comisia de expertiză medicală. La 01.05.1951 se înfiinţează pe lângă Spitalul Militar Constanţa Şcoala de instructori sanitari din corpul sergenţilor, cu durata de 6 luni.


La 08.06.1982, Spitalul Militar Constanţa sărbătoreşte Centenarul de la prima atestare, aşa cum reiese din Monitorul Oastei pe anul 1882 în care dr. Șerban Georgescu, medic de regiment din 1873, este numit şef al Spitalului Militar Constanţa. Prin Decretul prezidenţial nr. 54 din 03.03.1982, Spitalului Militar Constanţa i se conferă ordinul „Meritul sanitar clasa I” pentru contribuţia deosebită la ocrotirea sănătăţii personalului militar şi civil, dezvoltarea cercetării ştiinţifice medicale, instruirea şi perfecţionarea profesională a cadrelor medico-sanitare, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la prima atestare documentară.


În perioada 1982-1989, Spitalul Militar Constanţa a îndeplinit misiunea de bază, acordarea asistenţei medicale de specialitate tuturor militarilor din Dobrogea cu rezultate bune şi foarte bune. După anul 1990, Spitalul Militar Constanţa a trecut cu bine peste provocările create de numeroasele reforme în domeniul sanitar, privind creşterea calităţii actului medical şi eficientizarea costurilor acestuia.




 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

15 Apr 2024 877

​Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța angajează paznic. Detalii

15 Apr 2024 556

Firma Black Sea Euro Investments SRL, oligată de judecătorii să achite 400 de lei Spitalului Militar de Urgență din Constanța

07 Apr 2024 663

MApNVizita ministrului apărării naționale la Spitalul Militar din Sibiu

05 Apr 2024 360

UPDATE Termoficare Constanța Anumiți consumatori, afectați de o avarie, vor putea beneficia din această seară de agent termic

20 Mar 2024 666

Lucrări RAJA la Constanța! Mai multe zone, fără apă la robinete! Afectat și Spitalul Militar “Dr. Alexandru Gafencu”

20 Mar 2024 1188

Termoficare Constanța Căldura și apa caldă oprite din cauza unei avarii în câteva zone ale municipiului Constanța

19 Mar 2024 651

Spitalul Militar de Urgență Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

15 Mar 2024 1129

UPDATE Spitalul Militar Constanța și sediul IPJ Constanța, fără apă caldă și căldură din cauza unei avarii. Ce puncte termice mai sunt afectate

14 Mar 2024 611

Primul caz din România de operație pe creier prin pleoapă, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „dr. Carol Davila” (GALERIE FOTO)

09 Mar 2024 897

Spitalul Militar de Urgență Constanța, dat în judecată de Black Sea Euro Investments SRL. La mijloc, un litigiu privind achizițiile publice

03 Mar 2024 877

Locuri de muncă Constanța Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” scoate la concurs două posturi vacante

01 Mar 2024 1735

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Grigore Gafencu” Constanța face angajări. Ce post este scos la concurs și ce vechime îți trebuie

01 Mar 2024 1205

MApN prin UM 02464 București achiziționează vaccin împotriva febrei galbene. Doze vor ajunge și la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța (DOCUMENT)

25 Feb 2024 774

Act de urbanism, emis de Municipalitate Investiții la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța

22 Feb 2024 840