ITM Constanța, despre activitatea de control și verificare a societaţilor comerciale

  • Au fost verificați angajatori care efectuează transporturi rutiere de mărfuri, trasporturi urbane, suburbane și metropolitane de călători.
Inspectoratul Teritorial de Munca Constanța a continuat activitatea de control si verificare a societaţilor comerciale, care isi desfasoară activitatea pe raza judeţului Constanţa.

Conform Programul cadru de acțiuni pentru anul 2020 în perioada 26 – 30 octombrie, s-a desfașurat Campania Naționala privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea si executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă și de odihnă a conducatorilor auto (lucrători mobili), a legislației și a directivelor europene ce vizeaza detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaționale transpuse în legislația națională. Au fost verificați angajatori care efectuează transporturi rutiere de mărfuri, trasporturi urbane, suburbane și metropolitane de călători.

OBIECTIVELE CAMPANIEI:

- Identificarea angajatorilor care folosesc muncă nedeclarată şi luarea măsurilor care se impun pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă;

- Controlul privind respectarea timpului de muncă şi de odihnă;

Determinarea angajatorilor de a respecta prevederile Codului muncii - Legii nr. 53/2003, republicată, modificată şi completată, ale HG nr. 905/2017 cu modificările şi completările ulterioare şi ale legilor speciale în domeniul transportului rutier privind timpul de muncă şi de odihnă al conducătorilor auto;

Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă;

Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier, a prevederilor legale privind timpul de muncă şi de odihnă;

Eliminarea tuturor neconformitaților constatate, prin dispunerea de măsuri de intrare în legalitate și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Controale ale inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța. Constatări

27 Mar 2024 405

Decizie de ultimă oră în dosarul dintre Carmen Răducu și ITM Constanța. Iată ce au decis magistrații constănțeni

22 Mar 2024 776

ITM Constanța Controale în domeniul de demontare/dezasamblare a mașinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor. Constatări

15 Mar 2024 419

Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța Amenzi în valoare de peste 200.000 lei pentru nereguli în controalele din luna februarie

13 Mar 2024 379

Știri Constanța Controale și sancțiuni în 2023. Ce concluzii aduce bilanțul ITM Constanța

16 Jan 2024 559

Amenzi de sute de mii de lei aplicate de inspectorii ITM Constanța în controalele din luna decembrie 2023

09 Jan 2024 663

ITM Constanța. Amenzi pentru nereguli în controalele din luna noiembrie

12 Dec 2023 706

ITM Constanța Amenzi în valoare de 1.033.100 lei pentru nereguli în controalele din luna octombrie

15 Nov 2023 798

ITM Constanța a amendat cu peste 760.000 lei angajatori din municipiu. Printre cauze, munca la negru și salariu acordat cu întârziere

12 Oct 2023 957

ITM Constanța Rezultatele acțiunii de control privind securitatea și sănătatea în activitățile cu macarale portuare (DOCUMENT)

27 Sep 2023 714

ITM Constanța atacă în recurs victoria fostului director Eugen Bola

26 Sep 2023 1161

Știri Constanța Muncă nedeclarată și neconformități înregistrate în Constanța. Raportul Inspectoratului Teritorial de Muncă

05 Sep 2023 772

ITM Constanța Amenzi în valoare de 71.500 lei la subantreprenorii care desfașoară activități pe platforma Damen Shipyards Mangalia

31 Aug 2023 1084

Acțiune de control a inspectorilor ITM Constanța în azilele din județ. Ce nereguli au fost constatate

25 Aug 2023 712

ITM Constanța Activitate intensă de verificare și control în domeniul muncii. Amenzi în luna iulie

10 Aug 2023 971