ITM Constanța, despre două accidente de muncă, produse zilele trecute

În data de 01.08.2019 ora 09:30 la SC COMBINATUL DE INGRASAMINTE CHIMICE SRL – HALA DE DEPOZITARE NR.10 a avut loc un eveniment soldat cu pierderea temporară a capacității de muncă a unui angajat.
 
Instalatorul E. J. H. F., în vârstă de 47 de ani, s-a dezechilibrat și a căzut de pe o stivă de saci cu îngrășământ chimic. Ca urmare a evenimentului, victima a fost transportată și internată la Spitalul Municipal Constanța pentru acordarea îngrijirilor medicale.
 
În data de 01.08.2019 ora 17:30 la SC SSG SELECT SOLUTIONS SRL – MAGAZIN KAUFLAND 8870 a avut loc un eveniment soldat cu pierderea temporară a capacității de muncă a unui angajat. Agentului de securitate, S. C., în vârstă de 61 de ani, în timp ce se afla în serviciul de pază în magazinul Kaufland, a manevrat o liză electrică și s-a accidentat la piciorul drept.
 
Accidentele sunt în curs de cercetare de către o comisie numită de cele două societăți, în conformitate cu prevederile art.29 alin.(1) lit.a) din Legea nr.319/2006, cu modificările și completările ulterioare. După finalizarea cercetării, dosarul de cercetare întocmit de comisia numită de către angajator va fi înaintat pentru verificare și avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, care va analiza dosarul, îl va aviza  sau, în cazul în care  se constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzator, va dispune în scris măsuri pentru refacerea procesului verbal de cercetare și/sau completarea dosarului, după caz.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ITM Constanța Concursul național „Știu şi aplic - Securitatea şi sănătatea în muncă se dobândește de pe băncile școlii” (FOTO)

10 Apr 2024 400

De unde cumpără Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța servicii poștale? (DOCUMENT)

30 Mar 2024 436

Știri Constanța Controale ale inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța. Constatări

27 Mar 2024 499

Decizie de ultimă oră în dosarul dintre Carmen Răducu și ITM Constanța. Iată ce au decis magistrații constănțeni

22 Mar 2024 884

ITM Constanța Controale în domeniul de demontare/dezasamblare a mașinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor. Constatări

15 Mar 2024 488

Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța Amenzi în valoare de peste 200.000 lei pentru nereguli în controalele din luna februarie

13 Mar 2024 455

ITM Constanța. Control la operatorii de articole pirotehnice!

21 Feb 2024 533

ITM Constanța “Campanie Națională de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici şi mijlocii”. Obiectivele campaniei

20 Feb 2024 551

Amenzi de sute de mii de lei aplicate de inspectorii ITM Constanța în controalele din luna decembrie 2023

09 Jan 2024 735

Comercializarea articolelor pirotehnice, în atenția inspectorilor ITM Constanța. Ce nereguli au fost constatate

05 Jan 2024 619

Dosar pe masa magistraților din Constanța Carmen Răducu versus ITM Constanța într-un caz de anulare a unui act administrativ

25 Dec 2023 1016

Declarații de Avere Constanța Mădălina Bălan, inspector șef adjunct la ITM Constanța deține trei apartamente și o casă (DOCUMENTE)

20 Dec 2023 1122

Declarații de avere Constanța Marian Becheanu, inspectorul-şef adjunct al ITM Constanţa, averea și interesele (DOCUMENTE)

20 Dec 2023 1254

Știri Constanța ITM Constanța. Controale pe șantierele de construcții!

07 Dec 2023 788

Știri Constanța Acțiune de control a ITM Constanța. Obiectivele urmărite

05 Dec 2023 827