Jandarmeria Română oferă un cal pentru adopție. De ce i se spune "Șarlatan"

Șarlatan, calul oferit pentru adopție Foto Facebook/ Jandarmeria RomânăJandarmeria Română a anunțat, într-o postare pe pagina de pe Facebook, că este în căutarea unui stăpân pentru Șarlatan, un cal de 18 ani antrenat pentru misiuni dificile, căruia vârsta nu-i mai permite să participe la acestea.


"Are aproape 18 ani. E născut pe data de 3 iunie, la câteva zile după sărbătoarea copilăriei. Credem noi că asta îl face să fie atât de prietenos cu cei mici. Face parte din rasa Cal de Sport Românesc și are un temperament vioi și este bine supus dresajului, fiind o rasă adaptată echitației. 



A crescut alături de noi și a fost antrenat pentru misiuni dintre cele mai dificile. De-a lungul acestor ani, a participat alături de colegii noștri nu doar la numeroase misiuni de ordine publică, dar și la competiții naționale de obstacole organizate de Federația Ecvestră Română, la unele dintre ele reușind să se claseze chiar pe podium.


Ani la rând a făcut parte din Detașamentul de Cavalerie care a defilat pe sub Arcul de Triumf, de Ziua Națională a României.


Acum prietenul nostru necuvântător are nevoie de noi prieteni. Deși nu și-a pierdut suplețea și nici cadența, vârsta nu ii mai permite să participe la misiunile de ordine publică. Încercăm să îi găsim o nouă casă, pe cineva care să îl adopte și să îi ofere protecție și prietenie.


Am uitat să vă spunem un detaliu important: răspunde la numele de Șarlatan. Ați zâmbit, nu-i așa? Știe să profite de neatenția stăpânului și să fure din buzunar morcovii pregătiți tot pentru el. Dar un lucru e sigur: nu a înșelat niciodată afecțiunea și încrederea pe care am reușit să ni le dăruim reciproc în cei 18 ani de prietenie. 


Dacă doriți să adoptați un prieten adevărat, ne puteți contacta la numărul de telefon 021.409.62.53, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-16.00.", scrie pe pagina Jandarmeriei Române.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Municipal Mangalia se digitalizează

13 Mar 2024 709

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele zile! Anunțul meteorologilor

14 Feb 2024 810

Aeroport Cluj Napoca Zeci de flori de mină posibil din patrimoniul naţional, găsite în bagajul de cală al unei femei originară din Tulcea, la ieşirea din ţară (FOTO)

12 Jan 2024 918

Tragedie înainte de sărbători, la Suceava Un cal a decedat în urma unui accident rutier

03 Dec 2023 878

Constanța. Echitație Julia Popescu se antrenează și în Bulgaria. „Vecinii de la sud de Dunăre au un cult pentru acest sport“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

30 Nov 2023 2705

Firme Constanța Societatea Total Strategy Systems SRL a aprobat fuziunea cu Centrul de Studii Codecs Sud-Est SRL

08 Nov 2023 763

IPJ Buzău Cal lovit agresiv de propriul său stăpân

30 Oct 2023 759

Tribunalul Constanța examinează o ordonanţă preşedinţială. Implicat primarul comunei Limanu și Delta Aurora SA

14 Oct 2023 914

IPJ Constanța Dosar penal pentru tentativă la furt calificat

11 Oct 2023 845

ISU Giurgiu Incendiu violent, într-o gospodărie din Vânătorii Mici

25 Sep 2023 465

CFR Călători nu mai circulă cu restricții de viteză

19 Jul 2023 1091

Fierbe Constanța! Temperatura resimțită a atins 39 de grade Celsius

13 Jul 2023 1421

#ConstanțaEsteBine 11 iulie 2023 Bine v-am regăsit într-o altă zi amestecată de luna iulie

11 Jul 2023 978

Bărbat reținut după ce a fost depistat cu substanțe interzise în bagaje pe Aeroportul Otopeni

27 Apr 2023 1189

Directorul general al companiei ROMARM, demis din funcție. Este cercetat alături de Victor Pițurcă într-un dosar al DNA

09 Mar 2023 1180