Jandarmii constănțeni, la datorie în acest weekend

foto: Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța

Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa vor fi zilnic la datorie în acest weekend, 15-17 aprilie, cu misiunea principală de a acorda sprijin și îndrumare cetățenilor care se vor afla în spațiile publice, precum şi pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională.

Astfel, oamenii legii vor avea în atenţie desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestărilor organizate, fiind angrenaţi zilnic şi în misiuni de pază şi protecţie instituţională la cele 36 de obiective din competenţă.

„În vederea prevenirii unor evenimente neplăcute, recomandăm participanților la manifestările publice să respecte indicațiile organizatorilor, să evite implicarea în conflicte, să acorde atenție bunurilor personale, să supravegheze copiii care se pot rătăci cu uşurinţă în zonele aglomerate”, precizează reprezentanții IJJ Constanța. 

De asemenea, sprijinul Jandarmeriei poate fi solicitat prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112, însă persoanele pot anunța și cel mai apropiat echipaj de jandarmi, dacă observă cetățeni care au un comportament antisocial. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ ArgeșAcțiuni de reducere a riscului rutier, desfășurate de Biroul Rutier Câmpulung

15 Apr 2024 179

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 620

Știri Constanța Amenzi pentru picnicurile Ilegale în zonele Cheile Dobrogei și Gura Dobrogei (FOTO)

13 Apr 2024 5839

Bărbat depistat de jandarmi in timp ce aborda eleve pentru videochat în parcarea unui liceu

09 Apr 2024 989

Infracțiuni și contravenții sancționate de jandarmii constănțeni în weekendul trecut

09 Apr 2024 369

UPDATE Problema gazului va fi reluată în cursul zilei de astăzi în zona străzii I.G. Duca, Constanța (FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 639

IPJ BuzăuSancţiuni de peste 26.000 de lei şi material lemnos estimat la 5200 de lei confiscat de poliţişti

08 Apr 2024 264

Intervenție de urgență a jandarmilor IJJ Constanța pe strada Eliberării. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1226

Acțiuni ale jandarmilor la școli din județul Tulcea (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 489

IJJ Tulcea Ai auzit de noua aplicație eDAC? Iată ce reprezintă și cum va fi folosită de jandarmi

05 Apr 2024 502

Jandarmii din Constanța înaintați în gradul următor, de Ziua Jandarmeriei Române! (FOTO)

03 Apr 2024 514

Avansări în grad la Jandarmeria Tulcea, de Ziua Jandarmeriei Române

03 Apr 2024 445

Cupa Jandarmeriei constănțene la fotbal! Ce echipe au urcat pe podium (GALERIE FOTO)

02 Apr 2024 647

IPJ ArgeșAcțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni

02 Apr 2024 277

Ziua Jandarmeriei Române, marcată la Constanța

02 Apr 2024 525