Jean-Paul Tucan, fost consilier în CL Năvodari, face modificări în blocul J.T. Tower

La sfârşitul lunii ianuarie, J.T. Grup Oil SRL a obţinut de la Primăria Constanţa certificatul de urbanism nr. 319 cu obiectul „Modificare proiect în curs de execuţie conform AC nr. 271/2012, construire imobil S+P+10 E - showroom, spaţii depozitare şi apartamente“ prin „Închidere balcoane schimbare finisaje faţade cu încadrarea în POT şi CUT aprobaţi“. Actul emis de Municipalitate este valabil până în anul 2017, iar investiţia este realizată pe bulevardul I.C. Brătianu nr. 50. Reamintim că autorizaţia de construire nr. 271, eliberată pe 27.02.2012, avea ca obiect „Construire Imobil S+P+10 E showroom, spaţii depozitare şi apartamente“ şi era situat pe bulevardul I. C. Brătianu nr. 50. Este vorba despre blocul J.T. Tower.

 Ce spune Registrul Comerţului

Înregistrată în anul 2010, societatea J.T. Grup Oil SRL are sediul social în localitatea Năvodari, M10, nr. 0-A. Capitalul social subscris este de 5.000.000 de lei, integral vărsat, compus din 500.000 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei.
Asociaţii societăţii sunt: Bogdan Florin Aldea, născut în anul 1977, în Cernavodă, care deţine 50.000 de părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 10%, Jean-Paul Tucan, născut în 1969, în Constanţa, care deţine 450.000 de părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 90%. Administratorul firmei este socrul lui Tucan, Victor Secuiu, născut în anul 1943, în satul Viişoara. Societatea se ocupă de „transporturi rutiere de mărfuri“.                                                                                                                                                                         
 
Jean-Paul Tucan este fost consilier liberal al Consiliului Local Năvodari. În prezent, acesta este vicepreşedinte la nivel naţional în Partidul Liberal Reformator, înfiinţat de Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit RECOM, Jean Paul Tucan a fost asociat şi administrator şi în Atalanta Bunker SRL, Atalanta Srl - radiată, Roland Trading SRL, în prezent radiate.

La rândul său, potrivit RECOM, Victor Secuiu este şi asociat şi administrator în firma Gentle Air SRL.

În ceea ce îl pe priveşte Bogdan Aldea, omul de încredere al lui Jean Paul Tucan şi, de asemenea, fost liberal, acesta asigură conducerea judeţeană a PLR Constanţa. Aldea are 37 de ani şi este originar din Cernavodă. Bogdan Aldea nu figurează ca asociat sau administrator în alte societăţi comerciale, potrivit RECOM.

 Despre proiect

Pe fiecare palier al blocului J.T. Tower sunt amplasate câte opt apartamente (şase apartamente cu două camere, un apartament cu trei camere și o garsonieră). Dotările cuprind ferestre termopan Aluplast - Germania, geam termopan four seasons, tâmplărie perete cortină Brokelmann Aluminium Germania, lifturi Orona - Spania, casa scării placată cu granit și balustrade din inox, uși metalice antiefracție Beymay, centrală pe gaz Ferroli, uși la interior, gresie, faianță, parchet laminat şi băi complet utilate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.