Jucării şi bunuri, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

  •  Jucării şi alte bunuri în valoare de peste 171.500 lei, descoperite într-un container sosit din China.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, în urma descoperirii, împreună cu lucrătorii vamali, a unor jucării şi alte bunuri în valoare de peste 171.500 lei, într-un container sosit din China.
         
În data de 19.01.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au participat la controlul amănunțit efectuat de către lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud la un container sosit din China, care avea ca destinatar o societate comercială din Bucureşti.
           

În urma controlului, au fost descoperite 1.606 jucării şi 210 cărucioare pentru piaţă ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

         
Astfel, în data de 19.01.2021, poliţiştii de frontieră s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. 
         
Bunurile, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, ar fi avut valoarea totală de aproximativ 171.500 lei.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Drumurile intens circulate din Portul Constanța vor fi asfaltate

26 Mar 2024 384

Operator din Portul Constanța, amendat cu 60.000 lei, de Garda de Mediu Constanța. Iată pentru ce

25 Mar 2024 594

Marinar suspectat că ar fi sustras motorină de pe o macara plutitoare, aflată în Portul Constanța

24 Mar 2024 549

UPDATE Alertă noaptea trecută în Portul Constanța Sud-Agigea! Un marinar, decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Mar 2024 2367

Convocator pentru Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Societății Societății pentru data de 23 Aprilie 2024

22 Mar 2024 399

Contract pentru îmbunătățirea conexiunii trimodale rutier - feroviar – naval din Portul Constanța. Ce valoare are

21 Mar 2024 420

Încălțăminte sport contrafăcută, descoperită în Portul Constanţa

21 Mar 2024 356

Știri Portul Constanța CN APM cumpără consultanță pentru proiectul de extindere a drumului dintre Poarta 7 și podul nou de la Agigea, la intersecția cu drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8 (DOCUMENT)

20 Mar 2024 467

Justiție Constanța Wave House, Gas Port Oil și Gazzo Premium SRL, decizie în dosarul prin care se cere anularea autorizației de construire

18 Mar 2024 520

Un doc s-a scufundat în Portul Constanța (FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 1383

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vizită oficială la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 844

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vizită oficială la Constanța

15 Mar 2024 619

CFR Infrastructură Constanța a solicitat acordul de mediu la proiectul „Reabilitarea și electrificarea liniei CF 814 Palas - Port A, consolidare tunel KM.224+670-225+160”

13 Mar 2024 424

Oportunități de afaceri în portul Constanța Intensificarea parteneriatelor comerciale între România și Austria

13 Mar 2024 558

ISU „Dobrogea” Constanța a obținut un certificat de urbanism pentru un viitor imobil la Poarta 5

13 Mar 2024 441