Județul Constanța Acțiune a polițiștilor rutieri. Peste 200 de mașini, verificate

  • Acțiune desfășurată de polițiștii rutieri.
  • Amenzi de peste 5.000 de lei!

La data de 11 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au organizat o acţiune pe linia disciplinării conducătorilor auto, care conduc autovehicule aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.

Astfel, polițiștii rutieri au controlat peste 270 de autovehicule, iar în urma verificărilor au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, dintre care 2 pentru conducere sub influența alcoolului și  7 pentru alte abateri la regimul circulației rutiere, în valoare totală de 5.130 de lei.

Polițiștii au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 2 permise de conducere și au constatat 3 infracțiuni la siguranța circulației pe drumurile publice.

Un exemplu din cadrul controalelor desfășurate:

În jurul orei 16:00, polițiștii rutieri au depistat un bărbat, de 43 ani, care a condus un autoturism pe DN 3, în localitatea Ciocârlia, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost condusă la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 1 600 de amenzi aplicate de polițiști în cadrul acțiunii ROADPOL

22 Apr 2024 313

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 682

În județul Sibiu Un șofer băut a lovit un polițist rutier, aflat în timpul controlului. Ce alcoolemie i-a fost găsită

20 Apr 2024 441

Infracțiuni rutiere, depistate de polițiști pe raza județului Constanța. Au fost întocmite dosare penale

20 Apr 2024 556

Știri Constanța Incident rutier în Săcele. Tânăr șofer, tras pe dreapta de Poliție

13 Apr 2024 656

Transportatorii de marfă, în atenția polițiștilor IPJ Constanța, Mai multe amenzi, aplicate în timpul unei acțiuni de control

12 Apr 2024 438

Constanța Șofer sub influența substanțelor interzise, depistat în trafic pe DN39 în apropierea comunei Agigea

11 Apr 2024 717

Atenție șoferi! Circulația este restricționată pe Autostrada A2 București - Constanța

04 Apr 2024 488

Situații de risc pe drumurile din Constanța! S-a lăsat cu dosare penale

03 Apr 2024 602

Razie de amploare a polițiștilor rutieri în județul Constanța! Au fost aplicate amenzi de peste 100.000 de lei

01 Apr 2024 463

Pieton accidentat mortal pe Autostrada A2, în apropierea orașului Cernavodă

01 Apr 2024 905

Infotrafic. S-a reluat circulația rutieră pe autostrada A2 București-Constanța

31 Mar 2024 451

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

27 Mar 2024 793

Acțiuni de control cu radare, în județul Constanța. S-au aplicat amenzi și s-au suspendat permise de conducere

26 Mar 2024 587

Șofer băut, prins de polițiști pe DN 22, satul Tariverde, județul Constanța. S-a ales cu dosar penal

23 Mar 2024 691