Județul Constanța Acțiune pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară. Mai mulți administratori de societăți comerciale, amendați

  •   Acțiuni pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.
 
La data de 20 februarie a.c., polițiști din cadrul Secției 4 au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, dar și pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 80 de persoane și au fost controlate 30 de autovehicule.

În urma activităților, au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei, dintre care 52 pentru nerespectarea Legii 55/2020.


 
Exemple:
 
Polițiști din cadrul Secției 4 s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că, într-o sală de jocuri, situată pe strada Biruinței din municipiul Constanța, s-a permis accesul unor persoane care nu dețineau certificat verde. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, potrivit Legii 55/2020.


Totodată, alte 4 persoane, care nu au putut prezenta un certificat verde, au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 2.000 de lei.  

Deoarece în încăpere au fost identificate persoane care fumau, polițiștii au aplicat societății comerciale o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor privind fumatul în spațiile închise, conform Legii 349/2002.

 

Polițiști din cadrul Secției 4 s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că, pe un  teren de fotbal, situat pe strada Dezrobirii din municipiul Constanța, se desfășoară activități sportive în spațiu închis, ceea ce contravine reglementărilor legale în vigoare. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, potrivit Legii 55/2020.

 
Polițiști din cadrul Secției 4 s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că, într-o cafenea din municipiul Constanța, s-a permis accesul unor persoane care nu dețineau certificat verde. Administratorul societăți comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind accesul persoanelor nevaccinate.

Totodată, alte trei persoane, care nu au putut prezenta un certificat verde, au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 1.500 de lei.  
 
În urma desfășurării activităților pentru verificarea respectării prevederilor legale în ceea ce privește măsura carantinei la domiciliu, polițiștii Secției 4 au stabilit faptul că două femei și un bărbat, față de care a fost dispusă măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs, nu au fost găsiți la adresele de domiciliu declarate.
Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare.



La data 20 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, Poliției orașului Murfatlar și cei ai Poliției orașului Ovidiu au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea oricăror evenimente negative, dar și pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în orașul Ovidiu.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 100 de persoane și au fost controlate 57 de vehicule, precum și 17 operatori economici.

În urma activităților, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 18.000 de lei, dintre care 9 pentru nerespectarea Legii 55/2020.
Totodată, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.

În urma activităților, au fost constatate două infracțiuni.

În activități au fost angrenați și jandarmi constănțeni.
 
 
 
Exemple:
 

La data de 20 februarie a.c., în jurul orei 19.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au identificat un bărbat, de 55 de ani, care a condus un autoturism în satul Poiana, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge
 
La data de 20 februarie a.c., în jurul orei 18.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au identificat, într-o sală de jocuri, un bărbat, de 28 de ani, care a prezentat un certificat verde aparținând unei alte persoane. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații.


 
La data de 20 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche-2 Mai, Secției 3 Rurală Mangalia și ai Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 90 de persoane și au fost verificate 30 de autovehicule, fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 3.600 de lei, dintre care 3 la Legea 55/2020.



Sursa foto cu rol ilustrativ: DGPMB 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 731

Horoscop pentru miercuri, 31 ianuarie 2024. Leul gândește și vorbește mult astăzi

31 Jan 2024 840

ASF a aprobat o nouă formulă de calcul a RCA pentru transportatori

19 Jan 2024 646

Auditul situațiilor financiare Ce a constatat Curtea de Conturi în urma controlului efectuat la Consiliul Județean Constanța? (DOCUMENT)

19 Jan 2024 5032

Şedinţă de Guvern, joi. Se discută despre măsuri ca răspuns la revendicările formulate de transportatori şi fermieri

18 Jan 2024 585

Grindeanu, întâlnire cu transportatorii. Ce s-a convenit în urma discuţiilor

16 Jan 2024 663

Weekend plin de evenimente sportive la Constanța! Jandarmii asigură măsurile de ordine

12 Jan 2024 875

Manifestație în semn de solidaritate cu poporul palestinian în București! Jandarmii asigură măsurile de ordine

12 Jan 2024 778

Ministerul Educației cere inspectoratelor școlare să implementeze măsuri privind participarea elevilor la examenele naționale

11 Jan 2024 834

Recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin gripă și alte viroze respitatorii, la reluarea cursurilor școlare

08 Jan 2024 672

Peste 200 de jandarmi vor asigura măsuri de ordine publică în municipiul Constanța de Bobotează

05 Jan 2024 589

Jandarmii asigură măsurile de ordine la slujbele de Bobotează din județul Tulcea

05 Jan 2024 562

Incendiul de la Ferma Dacilor. Administratorii contestă mandatele

04 Jan 2024 633

Aproximativ 23.800 de angajați MAI vor fi la datorie la nivelul întregii țări în ultima zi din 2023

31 Dec 2023 629

Ministerul Educației A fost aprobată OUG privind salarizarea personalului din învățământ

28 Dec 2023 913