Județul Constanța Amendă impresionantă pentru un operator economic în urma unui control desfășurat de polițiști

  • Polițiștii au identificat un operator economic, care comercializa legume, fără a emite bonuri fiscale, societatea nefiind dotată cu aparat de marcat electronic fiscal.

Sâmbătă, 17 augusrt 2022, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat activități privind comercializarea de legume și fructe, fără emiterea de bonuri fiscale, în orașul Cernavodă.

Astfel, au identificat un operator economic, care comercializa legume, fără a emite bonuri fiscale, societatea nefiind dotată cu aparat de marcat electronic fiscal.

În urma activităților, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională, în valoare totală de 10.000 de lei, conform prevederilor O.U.G. 28/1999, fiind dispusă și măsura complementară a suspendării activității până la dotarea punctului de lucru cu aparat de marcat electronic fiscal.

La data de 17 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2 Mai și Secției 3 Poliție Rurală Mangalia au desfășurat acțiuni și activități pe linia prevenirii furturilor în zona plajei și zona adiacentă și din spațiile de cazare, depistarea persoanelor care expun animale la căldură excesivă și a conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Astfel, au fost legitimate peste 120 de persoane, fiind oprite, pentru control, peste 50 de vehicule. 

În urma activităților, polițiștii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei, dintre care 6 la Legea 61/1991 și 10 la O.U.G. 195/2002.

„La data de 17 august a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie, împreună cu jandarmi și polițiști locali au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit și a faptelor antisociale în stațiunea Eforie.
Astfel, au fost legitimate peste 20 de persoane.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 11.000 de lei, dintre care 4 la Legea 61/1991.

La data de 17 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au desfășurat activități pe linia prevenirii și combaterii infracționalității stradale.


Astfel, au fost legitimate peste 20 de persoane, fiind oprite, pentru control, peste 20 de vehicule.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 3.000 de lei, toate la O.U.G. 195/2002“, au spus cei de la IPJ Constanța. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 372

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 380

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 771

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 396

Acțiuni ale Poliției la Constanța! Oamenii legii au aplicat amenzi

03 Apr 2024 573

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 622

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 608

Poliția din Cernavodă intervine! Șoferi băuți depistați pe străzile din oraș (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 463

Știri Constanța Șofer drogat, identificat în miez de noapte pe o stradă din Săcele

30 Mar 2024 666

Transport suspect la Constanța! Ce a descoperit Poliția?

30 Mar 2024 599

Știri Constanța Ce a descoperit Poliția pe strada Tudor Vladimirescu din Medgidia?

24 Mar 2024 753

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 707

Știri Constanța Două firme care au efectuat lucrări pe străzile Decebal și Soveja, amendate de Poliție

16 Mar 2024 730

Urmărire în trafic Un șofer a încercat să sfideze Poliția! Nu a oprit în Cumpăna, dar a fost prins la Constanța

16 Mar 2024 805

Promovare a profesiei de polițist Zeci de tineri interesați au participat la evenimentul de la Constanța (FOTO)

16 Mar 2024 705