Județul Constanța Cine este șoferul de pe ambulanță care a fost găsit decedat în mașină


 
  • Un șofer de ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța a fost găsit în dimineața zilei de 18 ianuarie 2022, decedat  în mașina sa, în apropiere de localitatea Căscioarele, comuna Cerchezu, județul Constanța.
 
Conform informațiilor oficiale, poliția a fost sesizată prin apel telefonic la 112. Bărbatul, în vârstă de 43 de ani nu prezenta semne vitale când echipajul a ajuns la fața locului.
 
Oficial de la IPJ Constanța
 
La data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 00.40, polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-un autoturism, staționat pe raza comunei Cerchezu, se află o persoană care nu prezintă semne vitale.
 
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 43 de ani, din orașul Negru Vodă.
 
Din primele cercetări, pe trupul neînsuflețit nu au fost constatate urme vizibile de violență,  acesta fiind transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
 
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
 
Radu era soț și tatăl a două fetițe minore

Radu, tatăl a două fetițe s-a stins din viață prea devreme. Zeci de mesaje îi umplu acum contul personal de facebook. Rude, prieteni, amici îi aduc un omagiul bărbatului care ajuta la salvarea vieților, însă viața s-a nu a mai putut fi salvată.
 

Drum lin catre cer prieten drag!!!
Dumnezeu să te odihnească în pace varule!


Ai plecat prea devreme dintre noi!
Drum lin către îngeri suflet blând și bun!


Sunt doar câteva din mesajele de pe Facebook.

Sursă foto: Facebook.com


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 619

Bolile de rinichi, a opta cauză de deces la nivel mondial. Atenționările medicilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța

14 Mar 2024 819

Doliu în familia Brăiloiu. Mama fostului senator PSD a încetat din viață!

08 Mar 2024 933

Un fost lider politic de dreapta din Constanța a murit în această dimineață!

01 Mar 2024 4684

„Drum lin, Maestre!“ Maestrul dirijor Gheorghe Stanciu s-a stins din viață. Mesajul Teatrului Național de Operă și Balet Constanța

29 Feb 2024 771

A murit Gheorghe Stanciu, fost dirijor la Teatrul Național de Operă și Balet Constanța

29 Feb 2024 2057

„Zbor lin spre înaltul cerului, drag camarad!“ Doliu la SMURD Constanța. A murit comandor Octavian-Constantin Măndiță de la Punctul de Operare Aeromedicală Constanța

07 Feb 2024 2052

Știri Constanța Afaceristul Doru Aita a murit

06 Feb 2024 5819

Tragedie la Constanța! A murit bărbatul care s-a autoincediat într-o criptă din Cimitirul Central (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Jan 2024 1591

Proces atipic de ucidere din culpă Tragedie la Tulcea, soluționată definitiv la Constanța! Judecătorii spun că victima a „contribuit“ la propriul deces

28 Jan 2024 1874

Directorul Casei de Cultură Constanța, decedat într-un accident rutier! Mergea la o înmormântare

20 Jan 2024 13840

A murit Mircea Tutovan. „Am pierdut un uriaș!“. Unul dintre cei mai mari jucători pe care i-a avut voleiul românesc

15 Jan 2024 1330

CT BUS aduce omagiu fostului director, Dumitru Coiciu

15 Jan 2024 933

O elevă de 16 ani de la Liceul Teoretic Traian Constanța s-a stins din viață

31 Dec 2023 9284

Doliu printre pompierii din Constanța. „Șocul resimțit la pierderea unui camarad este imposibil de descris”

28 Dec 2023 2415