Județul Constanța. Femeie violată și jefuită de un bărbat. Acesta a fost depistat și reținut


La data de 10 decembrie a.c., în jurul orei 16.50, polițiștii Biroului de Poliție Vama Veche - 2 Mai au fost sesizați, de către o femeie de 72 de ani, din comuna Limanu, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în locuința sa, o persoană necunoscută ar fi pătruns în locuință, unde ar fi lovit-o, ar fi violat-o și i-ar fi sustras o sumă de bani, precum și alte bunuri.

Imediat, la nivelul I.P.J. Constanța s-au mobilizat forțe din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, Poliției municipiului Mangalia și Secției 9 Rurală Topraisar, care au început căutările pentru depistarea bărbatului.

În cursul zilei de ieri, polițiștii l-au depistat pe bărbatul în cauză, de 45 de ani, care a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

 Potrivit surselor noastre, individul, de 45 de ani, a fost reținut, seara trecută, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și tâlhărie înfăptuite, marți, la 2 Mai.

Ar fi  intrat peste o bătrâna, care era singură în casă. A violat-o și apoi a bătut-o. La final, i-a luat  5000 de euro, a încuiat-o în baie și a dispărut.

S-a întâmplat, marți, la ora 14,00.

A fost prins, ieri, de polițiști, undeva prin zona localității General Scărișoreanu. Era cu mașina, beat la volan.


A fost încătușat și adus la poliție. Individul este din orașul Negru Vodă și doar ce venise, de 2-3 zile, din Italia.

Este recidivist. În 2002 fusese condamnat pentru o faptă similară, un viol asupra unei femei, de 77 de ani, la Negru Vodă. Joi, va fi deferit judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.
 

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Cristi

12 Dec, 2019 21:44

Felicitări poliției pentru aceasta acțiune si rezolvare rapida a cazului.

Articole asemanatoare

Sămbătă, spectacolul „Ma dame”, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

28 Mar 2024 295

Justiție Constanța Un bărbat din Egipt ar fi violat o bătrână din Valu lui Traian. A fost trimis în judecată

28 Mar 2024 414

Femeie din Tulcea acuzată de viol asupra unui minor! Cazul ajunge la Constanța

27 Mar 2024 467

Arestare în Tulcea! Femeie acuzată de viol și pornografie infantilă

25 Mar 2024 682

Știri Constanța Bărbat condamnat pentru act sexual cu un minor. Cât timp va petrece în Penitenciarul Poarta Albă

22 Mar 2024 586

Sâmbătă, 30 martie 2024, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”Constanța ne încântă cu spectacolul „Ma dame”

20 Mar 2024 564

Constanța Doi bărbați condamnați definitiv la închisoare cu executare, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă

15 Mar 2024 524

Bărbat din Reșița cercetat pentru că și-ar fi violat fiica vitregă minoră. Aceasta a și dat naștere unui copil, în urma actului

14 Mar 2024 493

Caz șocant în județul Brașov! Bărbat, suspectat că și-ar fi violat de mai multe ori nepoata de 5 ani

09 Mar 2024 846

Abuz sexual asupra unui elev, la o școală din București. Minorul ar fi fost agresat a doua oară

04 Mar 2024 584

Sentință definitivă! Pedeapsă micșorată pentru americanul care ar fi violat doi tineri din Medgidia! Aproape 17 ani de închisoare

19 Feb 2024 892

Caz șocant în București! O fată de 14 ani, agresată sexual de profesorul meditator, în vârstă de 68 de ani

17 Feb 2024 915

Editorial! Copiii ar trebui să fie în siguranță în școală și alături de profesori! Cazurile șocante de săptămâna asta ce demontează această teorie

16 Feb 2024 904

Caz șocant în București! Un instructor de înot, suspectat că ar fi violat o fetiță de 7 ani

14 Feb 2024 788

Știri Constanța azi Tânăr reținut pentru act sexual cu un minor și viol asupra unui minor! Date oficiale

02 Feb 2024 700