Județul Constanța Percheziție în Lumina. Bărbat de 67 de ani, reținut pentru furt calificat

 
  • Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 17 iulie a.c., în timp ce se afla într-un mijloc de transport public în comun, bărbatul ar fi sustras, din rucsacul unui tânăr, un portofel cu documente personale, carduri bancare și 160 de lei, transmite IPJ Constanța. 
Ieri, 27 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Biroul de Investigații Criminale au desfășurat o percheziție în comuna Lumina, la locuința unui bărbat de 67 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 17 iulie a.c., în timp ce se afla într-un mijloc de transport public în comun, bărbatul ar fi sustras, din rucsacul unui tânăr, un portofel cu documente personale, carduri bancare și 160 de lei.

În baza probatoriului administrat, la aceeași dată, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior instanța de judecată a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Cercetările au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiune au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști ai Postului de Poliție Lumina.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 617

Știri Constanța Percheziție domiciliară în Medgidia într-un dosar penal pentru evaziune fiscală (VIDEO)

08 Mar 2024 892

Percheziții efectuate în județul Constanța și alte nouă județe pentru înșelăciune și fals

04 Mar 2024 792

Percheziții în Mureș, într-un dosar penal de organizare de lupte între câini și intervenții chirurgicale neautorizate

20 Jan 2024 688

UPDATE. Percheziție IPJ Constanța! Ar fi vizată clinica Russian Aesthetic

30 Dec 2023 2479

Percheziție la Bârlad, într-o cauză privind traficul de droguri (FOTO+VIDEO)

23 Nov 2023 1237

Percheziție, la Brașov, în cazul unui dosar pentru corupere de minori. Persoana cercetată deținea materiale cu pornografie infantilă

23 Nov 2023 693

Jandarmii și polițiștii acționează împreună Droguri confiscate și persoane reținute în Craiova (FOTO)

01 Nov 2023 915

Percheziții la domiciliile mai multor persoane, bănuite pentru fapte de braconaj piscicol (FOTO)

28 Oct 2023 879

Dragoș Iorga - surse DNA Constanța, percheziție la un director din Ministerul Investițiilor! Iată câți bani au fost găsiți

27 Oct 2023 1885

Octogenară jefuită de două femei! Suspectele au ajuns după gratii

11 Oct 2023 746

Percheziție de amploare în Dâmbovița! Poliția descoperă o cultură de canabis și droguri de risc (VIDEO)

08 Oct 2023 832

Descoperire șocantă într-un apartament! Cruzime fără margini față de zeci de feline

06 Oct 2023 852

Percheziții în București pentru furt calificat. Ce s-a petrecut

04 Oct 2023 903

Percheziție într-un dosar de furt calificat la Constanța. Ce spun polițiștii

29 Sep 2023 1000