Județul Constanța Polițiștii, mesagerii lui Moș Crăciun pentru peste 40 de copii

  • Moș Crăciun nu a putut ajunge anii trecuți la unii copii din comunele Pantelimon, Gârliciu, Saraiu, Ghindăresti, Horia, Crucea, Vulturu și Topalu, imagini puteți vedea în secțiunea Galerie foto a materialului.
  • Anul acesta, însă, bătrânul îmbrăcat în roșu a avut ajutoare de nădejde.
Sărbătorile de iarnă ne fac să fim mai mărinimoși, mai înțelegători, mai conștienți de ceea ce avem și, de ce nu, dornici de a împărtăși cu cei din jur.

Pentru colegii noștri, a.s. Paraschiv Cătălin și ag. Frunză Alina, din cadrul Secției 7 Rurală Crucea, bucuria a venit odată cu zâmbetele și lacrimile de fericire ale copiilor pe care i-au vizitat.

Din cauza imposibilității financiare, Moș Crăciun nu a putut ajunge anii trecuți la unii copii din comunele Pantelimon, Gârliciu, Saraiu, Ghindăresti, Horia, Crucea, Vulturu și Topalu. Anul acesta, însă, bătrânul îmbrăcat în roșu a avut ajutoare de nădejde.

Colegii noștri din cadrul Secției 7 Rurală Crucea au renunțat bucuroși la o parte din salariu, ajutați și de alte persoane cu suflet mare, iar pentru asta, au fost răsplătiți cu multă recunoștință și fericire de peste 40 de copii, care au primit jucării, dulciuri și alimente., a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Iliescu.

Sursa foto: IPJ Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 296

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Iată ce nemulțumiri au (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 941

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 445

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 584

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 620

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 599

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 585

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 782

UPDATE Alertă în județul Constanța! O fată de 15 ani, dispărută de la domiciliul din comuna Adamclisi

21 Apr 2024 472

Centrul Infotrafic „Evitați aglomerația pe A2 București - Constanța! Folosiți rute alternative!”

21 Apr 2024 453

Infracțiuni rutiere, depistate de polițiști pe raza județului Constanța. Au fost întocmite dosare penale

20 Apr 2024 581

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 699

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 395

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

18 Apr 2024 598

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 464