Județul Constanța Sute de kilograme de peşte transportat fără documente legale, confiscat de polițiștii de frontieră

  • Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecerea Frontierei Midia - judeţ Constanţa au depistat, în zona de competență, doi cetăţeni români care transportau într-un autoturism cantitatea de 134 kg pește, fără documente legale.
În data de 21.03.2021, poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecerea Frontierei Midia, acţionând în baza unei informaţii, la intersecţia comunicaţiei DJ 226 cu DC 85, au oprit pentru control, un autoturism în care se aflau două persoane, cetățeni români cu vârste de 20, respectiv 40 ani, ambii cu domiciliul în județul Constanţa.

În urma verificării autoturismului au fost descoperite în portbagajul acestuia, trei lăzi din plastic ce conţineau cantitatea de 134 kilograme pește, în stare proaspătă, pentru care persoanele în cauză nu dețineau documente de provenienţă şi transport. Aceştia au declarat că, au achiziţionat cantitatea de peşte de la diverşi pescari, în scopul comercializării.

Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, transport şi comercializare fără documente legale.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Cernavodă - judeţ Constanţa au descoperit, în zona de competență, cantitatea de 98 kg pește, oferită spre comercializare din portbagajul unui autoturism, de către patru cetăţeni români.

În data de 20.03.2021, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Cernavodă, acţionând în baza unei informaţii, în parcarea unui popas situat între localitatea Hârşova - judeţ Constanţa şi staţia de taxare Giurgeni – Vadul Oii, au depistat patru cetățeni români cu vârste cuprinse între 25 şi 39 ani, care ofereau spre comercializare peşte dintr-un autoturism.

În urma verificării autoturismului a fost descoperit în portbagajul acestuia, trei lăzi din plastic ce conţineau cantitatea de 98 kilograme pește, în stare proaspătă, pentru care persoanele în cauză nu dețineau documente de provenienţă şi transport. Aceştia au declarat că au achiziţionat cantitatea de peşte de la diverşi pescari, în scopul comercializării.

Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, transport şi comercializare fără documente legale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

28 Mar 2024 307

Acțiuni de prevenire ale consumului de droguri, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța

28 Mar 2024 397

Cumpărări directe Constanța Seaside Playgrounds SRL va amenaja un loc de joacă în Parcul Terapeutic Techirghiol. Contract de peste 700.000 lei (DOCUMENTE)

28 Mar 2024 305

Judecătoria Constanța a anulat acțiunea deschisă de Asociația Composesorală Borșa! Taxa de timbru pentru proces era de circa 475.000 de euro (MINUTA)

28 Mar 2024 388

Bărbat arestat pentru furturi din locuințe, în municipiul Constanța. Valoarea prejudiciului este de peste 100.000 de lei (FOTO)

28 Mar 2024 503

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 449

Constanța Ce firmă va reface gardul de la Spitalul Clinic de Pneuftizilogie? Valoarea contractului este de peste 600.000 lei

28 Mar 2024 431

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

28 Mar 2024 233

Loteria Română Joi, noi trageri Loto. Ce sume pot ajunge în buzunarele românilor norocoși

28 Mar 2024 471

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 601

Poliția Română - Intervenții

27 Mar 2024 230

Canalele Dunăre - Marea Neagră și Poarta Alba - Midia Năvodari se modernizează în vederea creșterii siguranței navigației (DOCUMENT)

27 Mar 2024 473

Marcela Stăncioiu, fosta șefă a Camerei de Conturi Tulcea, acuzată că ar fi agresat o secretară, care nu ar fi salutat-o! Cazul, judecat la Constanța

26 Mar 2024 834

Ședință CJ Constanța 28 de milioane de euro, alocați pentru modernizarea drumului dintre Techirghiol și Arsa (DOCUMENT)

26 Mar 2024 545

Complexul de creștere a porcilor Crinsuin din comuna Pecineaga, județul Constanța, scos la licitație. Bunul, evaluat la peste 3 milioane de euro

26 Mar 2024 574