Județul Constanța Urmărire ca în filme, la Năvodari. Șoferul, fără permis, gonea cu 138 km/h

  • În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, în cauză fiind întocmit dosar penal.
Ieri, 23 august, în jurul orei 17.40, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au depistat un tânăr, de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism, pe drumul județean 226, dinspre comuna Corbu către orașul Năvodari, fiind înregistrat, de aparatul radar, cu viteza de 138 km/h, în orașul Năvodari.

Polițiștii au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, moment în care conducătorul auto și-a continuat deplasarea.

Polițiștii l-au urmărit, folosind semnalele acustice și luminoase pe o distanță de aproximativ 2 kilometri. 

La un moment dat, tânărul a virat către stânga, în spatele unei stații de alimentare cu carburant, cu intenția de a fugi. 

Polițiștii au blocat ieșirea tânărului din vehicul, cu autospeciala, acesta fiind încătușat și condus la sediul unității de poliție, pentru audieri.

În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, în cauză fiind întocmit dosar penal.

Sursă foto: IPJ Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 267

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 336

Știri Constanța „Un patruped maltratat...așa a fost sesizarea“. Proprietarul, reținut (FOTO)

25 Apr 2024 351

Oficial de la IPJ Constanța Deținea arme de vânătoare, dar avea permis expirat!

25 Apr 2024 315

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Declarații de ultim moment ale șefului IPJ Constanța (VIDEO)

25 Apr 2024 484

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 445

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 474

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 583

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 502

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 620

Polițiștii constănțeni vor protesta în fața IPJ Constanța! Ce nemulțumiri au oamenii legii

24 Apr 2024 935

IPJ Constanța Bărbat de 36 de ani din Mangalia, dat dispărut

24 Apr 2024 398

Știri Constanța Activități preventive ale polițiștilor în grădinițe, școli și licee

23 Apr 2024 423

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 583

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 585