Jurnalul.ro „Dobrogea împădurită din pix. Dezastrul pe banii publici şi păduri inexistente“

Curtea de Conturi a României a luat la verificat Regia Autonomă de Drumuri şi Poduri Constanţa. În urma controlului, a fost scos la iveală jaful din această instituţie constănţeană. Abia în anii 2013 şi 2014, după ce Nicuşor Constantinescu a ajuns să fie cercetat de DNA, auditorii Curţii de Conturi au reuşit să controleze activitatea celor acestei instituţii.

La prima vedere, conform titulaturii, ai zice că regia se ocupă doar de drumuri şi poduri. În esenţă, cam asta ar trebui să fie obiectul de activitate al regiei, dar, în ultimii cinci ani, cu finanţări repetate de la CJC, Regia de Drumuri şi Poduri Constanţa s-a ocupat de împădurirea judeţului. Acţiune dificilă, după cum a constatat şi Curtea de Conturi. În fapt, Consiliul Judeţean a acţionat cu intenţii bune având în vedere că în judeţul Constanţa pericolul deşertificării există, numai că activitatea în sine a „pârjolit“ conturile CJC şi a îmbogăţit o firmă fără experienţă care avea doar patru angajaţi. Consilierii judeţeni au aprobat prin trei hotărâri de consiliu judeţean, pe parcursul anilor 2009-2010, un program de împădurire a judeţului şi crearea de perdele forestiere de protecţie a drumurilor judeţene şi comunale. Lucrările au fost atribuite direct Regiei de Drumuri şi Poduri din subordinea Consiliului Judeţean Constanţa, care, la rândul sau, a cedat fără licitaţie, printr-un contract de cesionare, lucrări către SC Rom Coman SRL.

În perioada 2010-2013, s-au plătit 21.568.564 de lei pentru împădurirea a 1.617 hectare. După controlul Curţii de Conturi din anul 2013, în teren s-au mai regăsit împădurite doar 494 de hectare. Acelaşi control a mai stabilit că prejudiciul adus RADP Constanţa este de 14.968.584 de lei, iar suprafaţa rămasă neîmpădurită este de 1.123 de hectare. Mai mult, că să justifice situaţia, conducerea RADP a declarat calamitată o suprafaţă de 300 de hectare care au fost reîmpădurite dar care tot nu se regăsesc.

Perdelele forestiere, lipsă şi ele

După acelaşi algoritm, în anul 2012, Consiliul Judeţean Constanţa a derulat un alt program de împădurire cu perdele forestiere pentru protejarea drumurilor judeţene şi comunale. Lucrarea a fost atribuită direct către RADP, care a încheiat un al doilea contract cu Rom Coman SRL. S-au achiziţionat 260.000 de puieţi din mai multe soiuri, în valoare de 406.894 de lei, pentru împădurirea a 52 de hectare. Membrii comisiei de control scriu în raport că: „Din deplasarea în teren şi din informaţiile de la Primăria Topraisar cu privire la aceste plantaţii, s-a constatat că pe tronsonul Lanurile-Mereni-Topraisar aceste perdele nu există sau dacă există, sunt pe o suprafaţă mică, aproape nesesizabilă, fără a prezent un aspect de perdea forestieră“. În continuare, în acelaşi document se spune că perdelele înfiinţate însumează 29,57 de hectare. În consecinţă, prejudiciul este de 138.136 de lei.

Un alt set de contracte a fost încheiat între Consiliul Judeţean Constanţa şi 16 localităţi din judeţ pentru împădurirea cu perdele forestiere de protecţie a drumurilor. În final, doar 14 dintre primării au încheiat contracte cu RADP Constanţa, care a cedat contractele tot către Rom Coman SRL şi Agrozootehnică Aliman SRL, care are aceiaşi acţionari ca şi prima societate. Suma pentru întreaga lucrare a fost de 4.513.196 pentru o suprafaţă de 435 de hectare. În 2012, s-au declarat calamitate pentru o suprafaţă de 60,98 ha, dar, în fapt, s-a constatat că suprafaţa aşa-zis calamitată era de 193 ha. Auditorii au stabilit că au fost făcute plăti nejustificate de 29.008.669 de lei. Responsabili pentru această situaţie sunt directorul Adrian George Gâmbuţeanu şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.
Sursa: jurnalul.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

tomass

17 Feb, 2015 12:03

Sunteti rautaciosi, Darie a aratat intregi tari cum a impadurit judetul.Megeti in parcul Tabacarie si vedeti salcami lui Costica pe post de gard viu plantati de Pomacost o alta firma de casa.

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.