Kelemen Hunor „Trecem printr-o perioadă grea. Urmează o criză economică”

Kelemen Hunor Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța
  • Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, că urmează o criză economică de a cărei apariţie nu este responsabilă România, iar măsurile luate pentru protejarea populaţiei şi economiei trebuie să fie bine gândite, astfel încât să nu se revină asupra lor pentru a fi corectate.

"Trecem printr-o perioadă grea. Trebuie să spunem franc: urmează o criză economică. Nu noi am generat această criză economică", a spus Kelemen Hunor, la Digi 24.

El a precizat că măsurile care urmează să fie luate pentru sprijinirea populaţiei şi protejarea economiei nu sunt întârziate, ci trebuie "bine gândite".

"Măsurile nu sunt întârziate, pur şi simplu, sunt nişte măsuri care trebuie bine gândite, ca să nu revii peste 2-3 săptămâni şi să mai nuanţezi o ordonanţă de urgenţă. (...) Sigur, deficitul e un lucru important, dar, când e criză economică, atunci toată lumea se gândeşte cam unde poate să meargă cu deficitul. Noi încercăm să ne încadrăm în deficitul stabilit în Legea bugetului, dar, în acelaşi timp, suntem conştienţi că urmează o perioadă grea şi degeaba am spune 'staţi liniştiţi'. Nu, noi trebuie să adoptăm acele măsuri prin care efectele crizei pot fi suportate de fiecare stat, societate în condiţii cât mai bune. Deci asta e ideea Guvernului, nu să ne grăbim şi, după aceea, să revenim şi să mai corectăm", a explicat liderul UDMR.

Potrivit acestuia, soluţii la inflaţie şi, în general, la criza economică se caută împreună cu Uniunea Europeană, dar şi în fiecare stat membru în parte.

"Peste tot în lume şi peste tot în Europa, din cauza războiului, din cauza pandemiei, creşterea economică nu va fi cea dorită sau cea prognozată anul trecut prin octombrie, noiembrie, decembrie. Asta este situaţia, nu noi am creat-o, noi trebuie să găsim o soluţie. Este inflaţie peste tot. În zona euro, deja vedem în ţările baltice se apropie de 10%, în celelalte zone 5, 6, 7% până la sfârşitul anului. Sigur că, dacă creşte în zona euro, va creşte şi la noi. Deci, din acest punct de vedere, se vede cam ce se va întâmpla, dar fiecare stat şi UE încearcă împreună să găsească soluţiile bune, sustenabile", a explicat vicepremierul.


Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele UDMR, Kelemen Hunor ÎCCJ vrea să întoarcă roata istoriei şi să pună sub semnul întrebării dreptul la proprietate

11 Jan 2024 1528

Kelemen Hunor o vede pe şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, drept candidat la alegerile prezidenţiale

30 Sep 2023 775

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor Liderii coaliţiei de guvernare au decis împreună să continue în această formulă cu Nicolae Ciucă premier (VIDEO)

26 May 2023 1087

Angel Tîlvăr, noul ministru al Apărării, a depus jurământul de învestitură în funcţie - VIDEO

31 Oct 2022 1262

Kelemen Hunor declarații despre prețul carburanților. Ce spune vicepremierul

14 Jun 2022 1500

Kelemen Hunor despre taxa de solidaritate - „Are puţine şanse să fie introdusă“

14 Jun 2022 1074

MAE, decizie de a-l contacta pe ambasadorul Ungariei la București, după o declarație a președintelui Novak

21 May 2022 1481

Noii miniștri ai Proiectelor Europene și Cercetării au depus jurământul la Cotroceni (VIDEO)

03 May 2022 1559

Proiectul legii offshore va fi depus mâine în Parlamentul României

14 Apr 2022 1345

Kelemen Hunor despre criza economică generată de războiul din Ucraina. "Trebuie să ne pregătim mental, cu toţii"

12 Apr 2022 1306

Ciolacu, despre Planul "Sprijin pentru România" "Mai mult de jumătate din populaţia României va beneficia de o formă de protecţie în faţa scumpirilor"

11 Apr 2022 1148

Membrii Guvernului condus de Nicolae Ciucă au depus jurământul de învestitură. Ce a declarat președintele Klaus Iohannis (VIDEO)

25 Nov 2021 1438

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea Guvernului României

25 Nov 2021 1419

Miniştrii Cabinetului Ciucă, audiaţi în comisiile reunite ale Parlamentului. Cine a primit avize favorabile

24 Nov 2021 1449

Kelemen Hunor, președintele UDMR Guvernul va avea două ministere nou-înființate

21 Nov 2021 1700