Klaus Iohannis a trimis Parlamentului două legi, spre reexaminare

  • Klaus Iohannis a trimis marți, 20 iulie 2021, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România.
  • O altă lege trimisă spre reexaminare este Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2021 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației.
Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis marți, 20 iulie 2021, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România

Vă prezentăm textul integral al cererii:
 

București, 20 iulie 2021


Doamnei Anca Dana DRAGU

Președintele Senatului

 

În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată,

formulez următoarea


 

CERERE DE REEXAMINARE


asupra

Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România


 
Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România, transmisă Președintelui României în vederea promulgării la data de 1 iulie 2021, vizează, pe lângă aprobarea măsurilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 122/2020, și o serie de intervenții legislative referitoare la Programul pilot de descentralizare pentru dezvoltare teritorială integrată pentru perioada de programare 2021-2027. Având în vedere că, în cadrul programului pilot de descentralizare menționat, se elaborează și se implementează investiții teritoriale integrate (ITI), prin completarea adoptată de Parlament în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2020, sunt desemnate Agențiile pentru Dezvoltare Regională (ADR) care acordă asistență tehnică în cadrul proiectului pilot, zonele pentru care se aplică ITI, asociațiile de dezvoltare intercomunitară și județele în care va fi implementat programul pilot, precum și modalitatea de calcul a sumei alocate pentru aceste investiții.

Semnalăm că dispoziții referitoare la derularea Programului pilot de descentralizare pentru dezvoltare teritorială integrată pentru perioada de programare 2021-2027, respectiv la Agențiile pentru Dezvoltare Regională (ADR) care acordă asistență tehnică în cadrul proiectului pilot, zonele pentru care se aplică ITI, asociațiile de dezvoltare intercomunitară și județele în care va fi implementat acest program pilot sunt prevăzute și la art. unic pct. 3 din Legea nr. 176/2020 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2020 privind unele măsuri financiare în vederea implementării proiectelor de infrastructură fazate din perioada de programare 2007-2013, finanțate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. din 755 din 19 august 2020. Însă, în timp ce prin art. unic pct. 3 din Legea nr. 176/2020, cu referire la art. 4 alin. (7) lit. (b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2020, se stabilesc un număr de două ADR, anumite zone pentru care se aplică ITI, respectiv anumite asociații de dezvoltare intercomunitară și județe vizate, prin legea supusă reexaminării se desemnează un număr de cinci ADR și se adaugă ori se elimină, după caz, zone pentru care se aplică ITI, respectiv asociații de dezvoltare intercomunitară și județe vizate.

În acest context, al existenței unor dispoziții ce reglementează în mod diferit derularea Programului pilot de descentralizare pentru dezvoltare teritorială integrată pentru perioada de programare 2021-2027, precum și al includerii acestor prevederi în acte normative diferite, cu privire la care legea transmisă la promulgare nu cuprinde o opțiune expresă în ceea ce privește modificarea/completarea/înlăturarea din dreptul pozitiv a prevederilor art. unic pct. 3 din Legea nr. 176/2020, respectiv a dispozițiilor art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2020, considerăm că, pentru a înlătura orice neclaritate în aplicare, dar și pentru a respecta principiul calității legii în dimensiunile sale referitoare la securitatea raporturilor juridice, revine Parlamentului obligația atât de a stabili un cadru normativ coerent, prin instituirea unor norme clare, lipsite de orice echivoc cu privire la programul pilot de descentralizare menționat, cât și de a clarifica aplicarea dispozițiilor menționate din Legea nr. 176/2020.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român și de unică autoritate legiuitoare a țării, vă solicităm reexaminarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România.

Desemenea, Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis marți, 20 iulie 2021, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2021 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației.

Vă prezentăm textul integral al cererii:

București, 20 iulie 2021

 

Domnului Ludovic ORBAN

Președintele Camerei Deputaților

 

În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată,

formulez următoarea
 

CERERE DE REEXAMINARE

asupra

Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2021 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației

 
Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2021 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației a fost transmisă Președintelui României în vederea promulgării la data de 1 iulie 2021. Cu ocazia aprobării OUG nr. 22/2021, Parlamentul a operat unele modificări și completări asupra celor două acte normative menționate care, prin conținutul normativ, nu îndeplinesc standardele de calitate a legii, fiind lipsite de claritate și previzibilitate, motiv pentru care se impune reexaminarea acestora de către Parlament.

Totodată, analizând prevederile OUG nr. 22/2021, precum și procedura de adoptare a legii de aprobare a acestei ordonanțe de urgență, rezultă că obiectul de reglementare al ordonanței de urgență a fost extins la Senat, Cameră decizională, prin introducerea amendamentului potrivit căruia instituțiile de învățământ superior de stat care au facultăți de medicină acreditate au posibilitatea de a înființa or prelua în administrare unități sanitare, medicale ambulatorii, spitale clinice cu secții universitare, institute și centre medicale clinice în care se desfășoară activitate medicală, de învățământ și de cercetare științifică, cu includerea acestora în rețeaua de asistență de sănătate publică, prin hotărâre a Guvernului, precum și de a aloca fonduri pentru unitățile sanitare din structura lor. Or, având în vedere că prima Cameră, Camera Deputaților, nu a avut ocazia să analizeze și să se pronunțe asupra acestor prevederi adoptate de Camera decizională, Senatul, considerăm că ar fi oportun ca noua soluție legislativă să fie supusă dezbaterii și Camerei Deputaților, ca primă Cameră.

Mai mult, întrucât actul normativ supus reexaminării are ca scop, în ansamblu, asigurarea calității actului educațional, considerăm că ar fi oportun ca adoptarea unei asemenea soluții legislative să fie rezultatul unui dialog amplu, în care să fie consultați toți actorii constituționali și instituționali implicați, experții recunoscuți în domeniu, precum și reprezentanții societății civile.

Articolul unic pct. 3 din legea supusă reexaminării prevede: „Instituțiile de învățământ superior de stat care au facultăți de medicină acreditate, pe baza hotărârii senatului universitar, pot înființa ori prelua în administrare unități sanitare, unități medicale ambulatorii, spitale clinice cu secții universitare, institute și centre medicale clinice în care se desfășoară activitate medicală, de învățământ și de cercetare științifică, cu includerea acestora în rețeaua de asistență de sănătate publică, prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Educației, după cum urmează: a) în cadrul acestora, ca structuri fără personalitate juridică; b) în subordinea acestora, caz în care instituțiile de învățământ superior de stat devin ordonatori secundari de credite”.

Așadar, instituțiilor de învățământ superior de stat le sunt atribuite, prin efectul legii, prerogative semnificative, fără însă a se preciza procedura necesară pentru înființarea sau preluarea în administrare a respectivelor unități. În concret, prin lege nu sunt prevăzute termenele de punere în aplicare a procedurii de înființare sau preluare a acelor unități sanitare, natura juridică a raporturilor patrimoniale dintre organismele implicate ori criteriile de selecție a unităților care pot fi supuse unei asemenea proceduri. Astfel, este incert care dintre unitățile deja existente vor putea fi preluate în administrare de către instituțiile de învățământ superior de stat. Or, în absența unor astfel de reglementări, apreciem că norma creează incertitudine cu privire la aplicarea uniformă a prevederilor noii legi. De aceea, considerăm că procedura de înființare sau preluare în administrare a respectivelor unități ar trebui dezvoltată fie cu prevederi exprese care să permită ușor identificarea acestora și a termenelor procedurale, fie să fie instituită posibilitatea ca această procedură să fie reglementată într-un act normativ subsecvent.

Semnalăm, totodată, că la art. I pct. 13 din OUG nr. 22/2021 se prevede că „instituțiile de învățământ superior de stat, pe baza hotărârii senatului universitar, pot înființa sau prelua institute de cercetare-dezvoltare...”, iar la art. unic pct. 3 din Legea de aprobare a OUG nr. 22/2021 se prevede că „instituțiile de învățământ superior de stat, care au facultăți de medicină acreditate, pe baza hotărârii senatului universitar, pot înființa ori prelua în administrare unități sanitare, medicale ambulatorii, spitale clinice cu secții universitare, institute și centre medicale clinice în care se desfășoară activitate medicală, de învățământ și de cercetare științifică...”. Considerăm că această diferență de tratament juridic, prin care legiuitorul stabilește un regim juridic distinct al preluării în administrare a unităților sanitare față de cel al preluării institutelor de cercetare-dezvoltare, pentru care nu s-a făcut vreo distincție cu privire la modalitatea de preluare a acestora, impune, în opinia noastră, o analiză atentă a legii supuse reexaminării, în vederea stabilirii cu precizie a soluției legislative dorite, precum și a identificării situațiilor în care modificările sau completările nou introduse necesită amendări legislative corelative, care să asigure rigoare în exprimare și uniformitate terminologică. Astfel, ținând cont de faptul că organizarea și funcționarea instituțiilor de învățământ superior de stat, respectiv înființarea, organizarea și administrarea unităților sanitare, medicale ambulatorii, spitale clinice cu secții universitare, institute și centre medicale clinice în care se desfășoară activitate medicală, de învățământ și de cercetare științifică sunt reglementate prin acte normative specifice, de o complexitate deosebită, considerăm că orice completare sau modificare asupra regimului juridic al acestora este necesar să se facă riguros, în vederea asigurării unei legislații în domeniu coerente, unitare și lipsite de contradicții.

Având în vedere aceste aspecte, considerăm că dispozițiile introduse la art. unic pct. 3 din legea transmisă la promulgare sunt lipsite de claritate, susceptibile de diferite interpretări, ce pot genera impredictibilitate, confuzie și soluții diferite în practică. Prin urmare, considerăm că legea supusă reexaminării nu îndeplinește standardele de calitate a legii stabilite la art. 13 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care acesta trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel, cu care se află în conexiune.

La art. V din legea transmisă la promulgare se prevede prelungirea până la data de 31 decembrie 2021 a duratei mandatelor membrilor Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, în condițiile în care anterior, prin OUG nr. 22/2021, aceste mandate fuseseră prelungite până la data de 30 septembrie a.c. Având în vedere că legea nu limitează, în niciun fel, posibilitatea de prelungire a mandatelor în cauză, învederăm că utilizarea repetată a acestei operațiuni de prelungire este de natură să amâne organizarea concursurilor în vederea ocupării acestor funcții. Astfel, norma juridică creează o situație imprevizibilă, dând posibilitatea tergiversării organizării concursului de ocupare a funcțiilor de conducere respective și, implicit, permanentizarea acestor mandate.

Un alt aspect asupra căruia solicităm reexaminarea legii transmise la promulgare este cel al structurării acesteia pe articole. Se poate observa că, deși legea criticată cuprinde în partea sa dispozitivă un articol unic, structurat în patru puncte, aceasta conține și un art. V, cu referire la modificarea OUG nr. 75/2005. Având în vedere dispozițiile art. 47 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora, în cazul actelor normative care au ca obiect modificări sau completări ale altor acte normative, articolele se numerotează cu cifre romane, păstrându-se numerotarea cu cifre arabe pentru textele modificate sau completate, considerăm că partea dispozitivă a legii supuse reexaminării nu îndeplinește condițiile de formă structurală de bază cerute de normele de tehnică legislativă. Prin urmare, considerăm că se impune reanalizarea legii și din acest punct de vedere.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român și de unică autoritate legiuitoare a țării, vă solicităm reexaminarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2021 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației.
 

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

29 Mar 2024 315

Klaus Iohannis despre candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO - „Nu este niciun secret că am discuții bilaterale cu aliați“

21 Mar 2024 393

Klaus Iohannis „România are toate premisele pentru a deveni un lider regional în sectorul energiei nucleare, prin dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă“

21 Mar 2024 429

Președintele Iohannis a promulgat Legea „2 Mai“ – Traficul de droguri de mare risc, pedepsit cu închisoare cu executare

21 Mar 2024 506

CCR permite posesorilor de permis categoria B să conducă scutere

20 Mar 2024 417

Decretul semnat de Klaus Iohannis Anul 2025 va fi „Anul Centenar al Patriarhiei Române”

19 Mar 2024 425

Ambasadorul Marii Britanii îl refuză pe Iohannis „Am spus că susținem candidatura lui Rutte”

16 Mar 2024 1755

Curtea Constituțională a României, sesizată de președintele României în cazul legii privind executorii judecătorești

14 Mar 2024 453

Prefectul județului Constanța, despre anunțul președintelui Iohannis „Este momentul optim ca România să-și asume o responsabilitate cât mai ridicată la nivelul NATO“

12 Mar 2024 687

Președintele Klaus Iohannis „Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO“ (VIDEO)

12 Mar 2024 738

Klaus Iohannis - „„Nu intenționez să îmi scurtez mandatul de Președinte“ (VIDEO)

12 Mar 2024 402

Klaus Iohannis- „România nu va trimite combatanţi în Ucraina“

12 Mar 2024 393

Iohannis, declarație de presă pe tema NATO la ora 17.00

12 Mar 2024 428

Modificarea Legii Concurenței, reexaminată la cererea președintelui Iohannis

11 Mar 2024 836

Legea care interzice vânzarea de energizante către minori, promulgată

11 Mar 2024 540