Klaus Iohannis „Am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România“

Președintele României, Klaus Iohannis. sursa: Administrația PrezidențialăPreședintele României, Klaus Iohannis, a susținut vineri, 4 martie 2022, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă la finalul ședinței privind gestionarea epidemiei de COVID-19.

În cadrul declarației, Klaus Iohannis a precizat că s-a decis să nu mai fie prelungită dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România. 

„Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum“ - a menționat șeful Statului. 


Redăm mai jos declarația susținută de Klaus Iohannis: 

Bună ziua!

Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat descendentă la noi în țară, iar valul cinci este aproape de a se încheia.

Este momentul, deci, să luăm noi decizii legate de gestionarea acestei situații, decizii cu un impact major pentru viitor.

Am convocat astăzi o ședință de evaluare cu toți responsabilii din domeniu, în urma căreia am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România. Ministerul Sănătății este cel care urmează să gestioneze în continuare evoluția epidemiei, care sperăm că se apropie de final.

Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Măsurile complete vor fi anunțate și explicate pe larg, în perioada imediat următoare, de autoritățile abilitate.

Dragi români, se împlinesc doi ani de la debutul pandemiei de COVID-19, doi ani foarte grei, în care existența noastră a fost modificată radical.

Peste 63.000 de români au pierdut lupta cu boala, lăsând în urma lor un gol uriaș și nenumărate familii îndoliate. Aceste cifre exprimă multă suferință, sunt reflecția unor tragedii care au produs urme adânci.



Ultimii doi ani au adus multe provocări, care ne-au influențat în cele mai diferite moduri: răspândirea accelerată a virusului, izolarea, presiunea pusă pe sistemul sanitar, închiderea școlilor, afectarea mai multor sectoare din economie, diminuarea interacțiunilor sociale, toate acestea au avut un impact negativ și ne-au ridicat nenumărate bariere.

O perioadă de mari sacrificii pentru români, dar, în același timp, o perioadă în care am descoperit noi valențe ale solidarității, ale spiritului civic, ale dedicării și implicării.

Nu am fi putut însă răzbi fără intervenția concertată și susținută a autorităților, care au trebuit să gestioneze o criză sanitară istorică, în pofida unor deficiențe acute, cauzate de lipsa reformelor sistemice tocmai în domeniile de care aveam mai mare nevoie.

Faptul că astăzi putem vorbi de o nouă etapă, care înseamnă cel puțin finalul acestui val pandemic, se datorează în bună parte și măsurilor eficiente de prevenție adoptate de autorități.

În mod evident, nu am fi putut reuși fără responsabilitatea cetățenilor, fără solidaritatea românilor care, în marea lor majoritate, au înțeles și au respectat regulile. Le mulțumesc în mod special pentru acest lucru!

Doresc să mulțumesc încă o dată și medicilor, asistenților medicali, infirmierilor, farmaciștilor și tuturor celor care au fost permanent în prima linie în lupta cu virusul și au făcut dovada dedicării și a profesionalismului desăvârșit.

Mobilizarea exemplară a sistemului sanitar, în ciuda vulnerabilităților majore cu care acesta s-a confruntat, a fost impresionantă.

Pandemia ne-a învățat și lecții pe care trebuie să le valorificăm, și poate cea mai importantă este cea a solidarității: am oferit ajutor celor aflați în nevoie și am primit sprijin de la partenerii europeni atunci când noi ne-am confruntat cu probleme majore.

Colaborarea europeană și internațională în domeniul științific a permis înțelegerea mai aprofundată a acestui virus nou și a făcut posibilă, într-un timp record, descoperirea vaccinurilor și a medicamentelor care pot preveni și trata această boală severă.

Nu în ultimul rând, am învățat să prețuim sănătatea noastră, dar și pe a celor dragi, am învățat să ne protejăm, să prevenim, să luăm decizii responsabile și să le respectăm.

Ultimii doi ani ne-au demonstrat că trebuie să învățăm să trăim în acest context epidemiologic, să ne adaptăm și să punem în valoare oportunitățile existente, pentru a fi capabili să oferim îngrijirea și protecția de care are nevoie comunitatea.

Ceea ce vreau să subliniez este că rămânem vigilenți și pe mai departe. Obiceiurile bune de prevenție, dobândite în ultimii doi ani, trebuie menținute.

Chiar dacă sunt semne îmbucurătoare că am intrat într-o fază descendentă, este la fel de important să continuăm să ne vaccinăm și să ne protejăm, fiindcă cel mai probabil va trebui să trăim cu acest virus.

Pandemia ne-a arătat că sănătatea trebuie tratată întotdeauna ca o prioritate și din punctul de vedere al creșterii investițiilor, dar și al regândirii unor mecanisme, astfel încât sistemul sanitar să fie unul echitabil și capabil să răspundă eficient unor situații limită.

Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Prefectul Silviu Coșa, precizări importante despre primul caz de flurona de la Constanța (VIDEO)

12 Jan 2023 1615

ZIUA LIVE. Stare de alertă epidemică. Există presiune pe sistemul sanitar constănțean?

11 Jan 2023 2019

Consiliul Național al Elevilor Elevii reprezentanţi consideră necesar ca restricţiile impuse în şcoli să fie ridicate treptat

08 Mar 2022 1234

De astăzi încetează starea de alertă! Ce beneficii dispar

08 Mar 2022 5407

Franţa trimite circa 500 de soldaţi în România. Anunțul Statului Major al armatei franceze (VIDEO)

27 Feb 2022 2379

ZIUA-n amiaza mare” Președintele SNPPC, Vasile Zelca, despre lupta polițiștilor în prima linie a stării continue de alertă și activitățile de verificare a carantinaților și izolaților

14 Jan 2022 2034

Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind prelungirea stării de alertă în România

12 Nov 2020 2417

Premierul Ludovic Orban, declarații importante! Prelungirea stării de alertă și reluarea adunărilor publice, manifestaţiilor

13 Sep 2020 1674

Ce a declarat Ludovic Orban despre prelungirea stării de alertă în România

10 Aug 2020 1833

Încă 30 de zile stare de alertă în România. Hotărârea de Guvern, valabilă de astăzi, a fost publicată în Monitorul Oficial

17 Jul 2020 4007

O parte dintre muzeele din Constanța și-au deschis porțile pentru public. Condiții stricte de vizitare

19 May 2020 2904

LIVE VIDEO Incident la oficierea Sfintel Liturghii la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța. Ce s-a întâmplat (galerie foto)

15 May 2020 5505

Deputatul Mircea Titus Dobre explică de ce parlamentarii Pro România nu au votat legea privind instituirea stării de alertă

15 May 2020 2828

Ce înseamnă decretarea stării de urgenţă în România

14 Mar 2020 2772