Klaus Iohannis Cuantumul alocaţiei de hrană în unităţile sanitare publice nu va putea fi mai mică de 22 lei/zi

Klaus Iohannis, foto: ZIUA de Constanța

Legea potrivit căreia cuantumul alocaţiei de hrană în unităţile sanitare publice se va actualiza anual în funcţie de rata inflaţiei şi nu poate fi mai mic de 22 lei/zi de spitalizare a fost promulgată, joi, 12 mai, de preşedintele Klaus Iohannis.

Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul instituirii unor norme noi cu privire la alocaţia de hrană în unităţile spitaliceşti, precum şi la procedura de stabilire a acesteia.
 

„Autorităţile publice locale pot participa la finanţarea unor cheltuieli de administrare şi funcţionare, respectiv cheltuieli de personal, stabilite în condiţiile legii, bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii capitale, consolidare, extindere şi modernizare, dotări cu echipamente medicale ale unităţilor sanitare cu paturi transferate, suplimentare alocaţie de hrană, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele locale", prevede legea.


De asemenea, „cuantumul alocaţiei de hrană în unităţile sanitare publice se stabileşte prin ordin al ministrului Sănătăţii, se actualizează anual în funcţie de rata inflaţiei şi nu poate fi mai mic de 22 lei/zi de spitalizare".

Cheltuielile aferente alocaţiei de hrană în unităţile sanitare publice se asigură prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Alocaţia de hrană poate fi suplimentată prin decizie a consiliului de administraţie al unităţii sanitare în condiţiile identificării altor surse de finanţare decât sumele provenite din contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate şi de la bugetul de stat.

Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, prevăzut de prezenta lege, şi de alocaţia de hrană astfel cum a fost stabilită.

Modalitatea de decontare a serviciilor medicale pentru aceste persoane se aplică şi alocaţiei de hrană.

Potrivit autorităților, legea intră în vigoare la data de 1 iulie.  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 532

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 186

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 426

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 257

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 517

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 861

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 480

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11395

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 457

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 443

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 440

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 547

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1307

Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

08 Apr 2024 427

Președintele României, Klaus Iohannis România - un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic

07 Apr 2024 447