Klaus Iohannis, despre fondurile europene „Cu acești bani vom fi în situația de a reconstrui România” (video)

  • Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 iulie a.c., la Palatul Cotroceni, o declarație de presă.

„După cum probabil s-a aflat, ieri am ajuns la un acord în Consiliul European și României i-a fost alocată suma de 80 de miliarde de euro pentru programe europene pentru anii care urmează. Este o sumă foarte mare și cu acești bani, dragi români, vom fi în situația nu doar de a relansa economia României, vom fi în situația de a reconstrui România, deci să intervenim și în economie, și în marile sisteme publice. Este o veste foarte, foarte bună.

Pentru a folosi acești bani și pentru a nu ajunge în situația să-i avem teoretic și să nu îi folosim, trebuie însă să ne facem un plan. Un plan solid, bun, aplicabil.

Imediat după ce am revenit de la Bruxelles cu această sumă foarte mare, care va fi pusă la dispoziția României, am convocat, evident, o echipă guvernamentală, cu care m-am întâlnit până acum câteva momente, o echipă condusă de Premierul Orban, cu care am discutat aceste lucruri.

Nu, nu a fost prima întâlnire cu această temă, ca să nu își imagineze cineva că până acum am stat și am așteptat. Am avut multe întâlniri cu Guvernul pe proiecte europene, pe fonduri europene și vreau să detaliez chiar un pic, ca să știm despre ce vorbim aici.

Această sumă de 80 de miliarde practic se compune din două mari pachete bugetare. Primul pachet, cel mai mare, este pachetul care se referă la bugetul multianual al Uniunii Europene din 2021 până în 2027. Sunt fondurile europene și proiectele europene pe care le-am avut și până acum. Pentru a atrage acești bani, este nevoie de un concept, un plan național.

La acest plan lucrăm de când este în funcțiune Guvernul Orban. Planul este ca și finalizat, se fac unele finisaje și planul va fi urmărit în continuare, să ajungă la Comisie, ca să fim pregătiți din timp de data aceasta să atragem banii europeni.

Al doilea pachet bugetar din această sumă de 80 de miliarde se compune din pachetul care este destinat relansării și revigorării economice. Este un pachet foarte mare, de 34 de miliarde de euro, pentru România. Acești bani sunt în principal destinați ameliorării crizei, măsurilor de ieșire din criza economică, măsurilor de întărire a economiei, ca să își revină foarte repede după acest șoc provocat de pandemie.

Acești bani trebuie consumați mai repede. Practic, pentru a folosi acești bani, avem la dispoziție doar 6 ani. Și o parte din acești bani este posibil să fie deja disponibili în acest an, în 2020. Și aici este nevoie să ne mișcăm rapid, fiindcă până în octombrie trebuie să prezentăm Comisiei Europene planul național aferent acestui fond de repornire, de relansare, de întărire a economiei.


Am început și pe acest plan să lucrăm de acum câteva luni deja. Continuăm și ce am făcut practic astăzi, într-o discuție foarte aplicată cu Guvernul, a fost să corelăm planurile în așa fel încât să folosim bani europeni în cel mai eficace mod posibil, adică să folosim banii în așa fel încât să aibă un impact major asupra economiei României, asupra sistemelor publice și, în final, asupra bugetului fiecărui român în parte.

Asta a fost vestea bună pe astăzi. Vestea proastă de astăzi este că suntem în prima zi în care avem peste 1.000 de persoane detectate cu coronavirusul nou. Este foarte trist, dar tristețea nu rezolvă problema. Problema putem să o rezolvăm împreună respectând măsurile de distanțare, respectând măsurile de igienă, purtând mască.

Depinde de fiecare dintre noi și de noi toți împreună să îngrădim răspândirea acestei epidemii.

Acum Guvernul are la dispoziție noul instrument, noua lege care reglementează izolarea, carantinarea, dar nicio lege nu oprește un virus. Aici e nevoie de contribuția noastră, a tuturor.

Vă doresc multă sănătate!”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 178

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 398

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 254

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 500

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 833

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 474

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11363

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 448

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 440

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 437

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 546

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1288

Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

08 Apr 2024 420

Președintele României, Klaus Iohannis România - un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic

07 Apr 2024 444

Procurorul general îi solicită preşedintelui Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Iliescu în dosarul Mineriadei din iunie 1990

03 Apr 2024 730