Klaus Iohannis „Nu cred că cineva vrea să renunțe la pensiile de serviciu ale militarilor“

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut marți, 10 decembrie a.c., la Palatul Cotroceni, declarații de presă.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declarațiilor de presă:

Jurnalist: Avem câteva întrebări, domnule Președinte, legate de acțiunile politice din ultimele zile. Aseară a trecut în Senat o moțiune simplă împotriva ministrului de finanțe, Florin Cîțu. Domnia sa a primit şi un aviz negativ atunci când a fost audiat în comisiile de specialitate. Voiam să vă întreb dacă considerați că guvernul, premierul ar trebui să îl schimbe din funcție pe domnul Cîțu.

Președintele României, Klaus Iohannis: În primul rând, dați-mi voie să clasific un pic așa-numita moțiune simplă din Senat, pe care o consider o golăneală a PSD. Vă spun și de ce consider așa. În primul rând, așa-numita moțiune simplă nu îndeplinește criteriile din regulamentul Senatului în ce privește felul în care se întocmește o moțiune simplă. Î

n al doilea rând, am putut să observăm, sper, majoritatea cu indignare, cum fostul ministru al finanțelor, înconjurat de un grup nemotivat de vesel de senatori PSD, trecând prin fața sau prin spatele celui care dădea un interviu, a considerat că este momentul să jignească pe actualul ministru al finanțelor într-un mod incalificabil, în fața camerelor de luat vederi. Asta îmi confirmă că a fost o golăneală intenționată și nu un derapaj birocratic.

Sigur, Președintele Senatului, pe care l-au ales, probabil, ca să fie cuminte și să nu îi împiedice pe pesediști, putea să oprească acest demers inoportun. Așadar, consider că este o ieșire incorectă, inadmisibilă, pe care avut-o PSD în Senat, inoportună. De aici putem însă să tragem câteva învățăminte importante: primul lucru ar fi că pentru PSD în continuare tot ce nu este PSD și tot ce nu servește direct pesediștii nu este bun și trebuie jignit și arătat cu degetul.

Este o atitudine pe care am clasificat-o în campanie drept nedemocratică, o atitudine de partid nereformat, o atitudine care arată dispreț pentru chiar instituțiile democratice și un dispreț profund pentru români - trebuie să o spun și de data aceasta. Al doilea lucru pe care putem să-l învățăm din așa-zisa moțiune este că PSD în continuare în instituții importante ale statului are puterea, deci PSD nu a plecat de la putere, nu vrea să înțeleagă mesajul dat pe 26 mai și în noiembrie și în continuare sper că românii văd aceste lucruri și rămân angajați și vor da în continuare răspunsuri adecvate, democratice, prin vot, acestui comportament iresponsabil al PSD, deci iată câteva lucruri importante pe care putem să le învățăm din atitudinea inadmisibilă pesedistă din Senat.

Jurnalist: Domnule Președinte, referitor la controversele cu privire la invitarea lui Adrian Năstase la recepția de Ziua Națională, luați cumva în calcul retragerea decorației?

Președintele României, Klaus Iohannis: Da. Şi pot să vă spun chiar că am decis să retrag toate decorațiile tuturor celor care au condamnări penale și se încadrează în prevederile legii care prevede procedură de retragere a ordinelor naționale. Am demarat efectiv această acțiune și ea va fi finalizată în foarte scurt timp și veți primi prin intermediul Departamentului Comunicare exact lista decretelor prin care retrag aceste ordine.

Jurnalist: Referitor la  ministru Florin Cîțu, tot domnia sa v-a prezentat acel pachet de reducere de cheltuieli. La înghețarea salariilor demnitarilor intră inclusiv aleșii locali, adică primarii. Ar putea să fie primarii demotivați dat fiind faptul că anul viitor este an electoral, sunt două rânduri de alegeri?


Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu cred că vor fi demotivați, vor înțelege foarte bine această măsură cu valoare mai degrabă simbolică, trebuie să vedem și acest lucru şi - probabil vă amintiți - am avut ieri o întâlnire cu Asociația Municipiilor din România și bineînțeles că am discutat în cadru informal acest aspect. Sigur, au fost întrebări, dar în finalul discuției primarii au înțeles despre ce este vorba și vor accepta această măsură.

Jurnalist: Ce se întâmplă, domnule Preşedinte, ieri președintele Camerei și al PSD, domnul Marcel Ciolacu, amenințat cu depunerea unei moțiuni de cenzură dacă Guvernul își angajează răspunderea pentru votul în două tururi. Pe de alta parte, USR îi cere premierului să nu se lase intimidat. Considerați că e un risc care merită asumat de Guvern?

Președintele României, Klaus Iohannis: Deci în primul rând este dreptul constituțional al grupului PSD să depună moțiunea de cenzură, dar în același timp trebuie să fim conștienți de faptul că acest guvern minoritar este hotărât și dorește să se adopte legislație care este și necesară, și oportună, și așteptată de români și eu sunt convins că se va evalua foarte bine riscul unei, de exemplu, angajări a răspunderii, dar faptul că PSD vrea să amenințe cu moțiune de cenzură nu sperie pe nimeni.

Jurnalist: Chiar şi cei de la UDMR s-au declarat deschiși să susțină o astfel de moțiune.

Președintele României, Klaus Iohannis: Da. Toată lumea se arată deschisă la tot felul de lucruri care consideră dumnealor că sunt interesante sau aduc atenția publicului. În practică, dacă se intră în procedură, se numără voturile și se va ști care este rezultatul.

Jurnalist: Dacă o eventuală moțiune de cenzură trece și Guvernul Orban pică este acesta un prilej pentru declanșarea alegerilor anticipate?

Președintele României,  Klaus Iohannis: Cu siguranță. Deci și asta este bine să înțeleagă toată lumea. Dacă printr-o angajare a răspunderii Guvernul Orban pică, ăsta este primul pas spre anticipate - foarte clar. Că se vor realiza sau nu, sigur, este o chestiune care se va vedea la momentul respectiv.

Jurnalist: Pensiile speciale, dacă considerați că ar trebui totuși să existe excepții privind eliminarea pensiilor speciale, decât în cazul magistraților sau militarilor?

Președintele României,  Klaus Iohannis: Știu că această chestiune se discută și se dezbate în Comisia de specialitate și cred că este mai bine să mă exprim după ce se clarifică dumnealor între ei în ce fel se dorește promovarea acestei legislații. Dar, da, este clar că trebuie făcut ceva în această zonă fiindcă pur și simplu PSD a exagerat cu aceste pensii speciale. Pe de altă parte, este clar că sunt categorii care trebuie să beneficieze de acest tip de pensie fiindcă au un serviciu foarte special. De exemplu, nu cred că cineva vrea să renunțe la pensiile de serviciu ale militarilor.

Jurnalist: Referitor la alegerile locale, și-au anunțat deja intenția de a candida mai mulți candidați de dreapta. Considerați că dreapta ar trebui să fie unită pentru Primăria Capitalei?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Deci vorbim pentru această Primărie generală. Va fi o discuție lungă și complicată între partide și eu cred că se vor găsi cele mai bune soluții.

Jurnalist: Ați avut ieri o întâlnire cu Dan Barna, liderul USR. Ce ați discutat cu domnia sa și de ce nu ați anunțat public în agenda dumneavoastră această întâlnire?

Președintele României, Klaus Iohannis: Da, am avut o discuție cu domnul Dan Barna. A fost o discuție informală. Din acele discuții pe care le-am anunțat cam de câteva săptămâni că voi avea discuții informale. Ca atare, nu am considerat să o anunț public, nu a fost o consultare formală, ci o discuție informală. Iar temele, evident, au fost cele din actualitatea politică. Despre rezultatul alegerilor prezidențiale, de exemplu, despre alegerea primarilor în două tururi, despre alegeri anticipate. A fost un schimb de idei.

Jurnalist: V-a cerut clarificări privind asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi? Sau garanții?

Președintele României, Klaus Iohannis: Nu știu dacă cineva poate să îmi ceară clarificări sau garanții, dar am discutat aceste lucruri și eu pot să spun și public că  rămân la opinia mea. Deci, primarii să fie aleși în două tururi este ceea ce mi se pare mie normal. Iar alegerile anticipate, da, eu îmi doresc să ajungem în procedura de alegeri anticipate și aceste lucruri i le-am spus pur și simplu.

Jurnalist: Ce se întâmplă în cazul Secției speciale? Pentru că inițial se vorbea despre o desființare a acestei Secții, iar acum am văzut amânări.

Președintele României, Klaus Iohannis:  Nu este vorba de nicio amânare, nu a fost un plan de a avea o soluție acum, repede, înainte să știm ce vrem. Fiindcă așa s-a mai procedat o dată și a ieșit ce a ieșit. Deci, o secție cu un statut absolut neclar. Încă o dată, acest Guvern minoritar are de rezolvat un număr destul de important de probleme foarte grave și foarte urgente, dar ele trebuie luate într-o anumită ordine logică ca să poată fi rezolvate eficient. De exemplu, acum este nevoie să se lucreze la buget. Asta înseamnă două etape. Prima dată, legea care stabilește limitele bugetare, a doua, bugetul propriu-zis, bugetul asigurărilor sociale.

În paralel este nevoie de câteva prorogări care se dorește a fi făcute. Și anume pensionarea magistraților, de exemplu, din legea în vigoare care pur și simplu nu poate fi realizată și ar arunca în aer sistemul întreg și încă câteva chestiuni. După această etapă, cu siguranță, Guvernul va veni cu inițiativă legislativă sau angajarea răspunderii pe alte chestiuni care sunt foarte importante, de exemplu rezolvarea chestiunii cu Secția specială. Iar, până atunci, Ministerul, împreună cu toți cei care sunt interesați, va veni cu soluția cea mai bună.

Deci, soluția cea mai bună poate fi desființarea pur și simplu sau schimbarea fundamentală a felului în care se alcătuiește și cum se subordonează această Secție. Aceste chestiuni trebuie discutate așezat în liniște și sunt convins că până la începutul anului viitor această discuție va fi și finalizată și rezultatele se vor găsi într-o formă adecvată de legiferare.

Jurnalist: Un deficit de 3,6... Vă mulțumește acest deficit? Putea să fie mai mic?

Președintele României,  Klaus Iohannis: Având în vedere că guvernele eșuate PSD au împins, de la an la an, o cheltuială considerabil mai mare decât ar fi putut fi suportată din veniturile realizate, este clar că nu ne confruntăm doar cu situația de a avea un deficit pe anul în curs mult peste limita prevăzută - suntem deja în zona de peste 4%, - dar aceste efecte se vor propaga și pe anii care vin. Trebuie să fim foarte realiști, nu se termină discuția cu deficitul din anul acesta, fiindcă sunt cheltuieli care trebuie făcute.

Eu am spus-o, Guvernul a spus-o: nu vrem să tăiem salarii, clar nu vrem să tăiem pensii, vrem să creștem pensiile. Or, pentru asta este nevoie de bani. Şi atunci, avem o situație pe care am numit-o o reechilibrare bugetară sau o reechilibrare a finanțelor publice care trebuie făcută gradual și cu multă înțelepciune. Deci, dacă nu vrem nici să tăiem, ba să creștem pensii, dacă vrem să avem investiții, dacă vrem să facem toate lucrurile propuse în proiectul, în programul de guvernare, e clar că e nevoie de bani.

Dar pe de altă parte, e nevoie de o restrângere a cheltuielilor pentru a ne apropia iarăși de 3% și, în acest fel, dacă anul acesta se închide cu patru virgulă ceva la sută, anul viitor trebuie să se închidă, clar, cu mult sub 4% și proiecția de 3,6 aproximativ este o proiecție care deja începe să reechilibreze bugetul, urmând ca în anii următori să revenim, cu cât mai repede, cu atât mai bine, într-o anvelopă care este rezonabilă.

Jurnalist: Concedierile din administrația publică centrală și locală ar putea fi o soluție pentru reducerea deficitului?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: O soluție parțială cu siguranță, dar problema cea mai mare nu aceasta este. Problema cea mai mare este că au fost angajate cohorte de pesediști care de cele mai multe ori nici nu s-au calificat pentru posturile respective, dar PSD dacă a văzut că pierde guvernarea în ultimul moment a împins propriile găști, ca să mă exprim așa, și este clar că dacă vrem să revenim, și eu îmi doresc foarte mult, la o administrație eficientă, suplă, este nevoie de restructurări. Persoanele care nu corespund din motive profesionale, evident, vor trebui să-și caute altceva de lucru, iar adevărații profesioniști vor trebui să fie promovați, cooptați, pentru a reface eficiența marilor sisteme, printre care se numără administrația.

Jurnalist: Dar ați susține o interzicere a cumulului pensiei cu salariul de la stat pentru toate categoriile de bugetari?

Președintele României, Klaus Iohannis: Personal, sunt de părere că statul român nu își permite și nu trebuie să își permită să se cumuleze la stat și pensia, și salariul. Pe de altă parte, foarte mulți specialiști și-ar dori să rămână în activitate un pic mai mult timp. Și acest lucru se poate. Dar atunci trebuie găsite metodele cele mai bune pentru a întrerupe, de exemplu, pensia, de a continua pe un salariu care este aferent funcției și după un timp se poate reveni la pensie. Nu este, după părerea mea, bine să se continue cumularea pensiei cu salariul, încă o data, la stat. Dacă cineva se pensionează și se angajează în privat cred că nu trebuie să avem această limitare.

Jurnalist: O clarificare legată de pensiile magistraților. Nu am înțeles exact daca susțineți eliminarea lor.

Președintele României, Klaus Iohannis: Este o discuție care se va purta în Parlament și vom vedea care este concluzia. Personal, drept să vă spun, nu susțin eliminarea pensiei speciale la magistrați.

Jurnalist: Puteți argumenta?

Președintele României, Klaus Iohannis: Sigur că da! Este un specific aparte, magistratul are o răspundere enormă, are un stres enorm, are o încărcare profesională ieșită din comun și acordarea pensiilor specială pentru magistrați mi se pare în continuare o măsură care trebuie menținută.

Jurnalist: Prim-ministrul a anunțat că urmează să fie înghețate salariile celor care ocupă funcții de demnitate publică. Cum vedeți o astfel de măsură?

Președintele României, Klaus Iohannis: Este oportună înghețarea salariilor.

Jurnalist: Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la Revoluție. Ce considerați că ar fi trebuit să se schimbe în ultimii 30 de ani și nu s-a schimbat în România?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Atunci, imediat după Revoluție, am avut așteptări foarte, foarte mari și mă număr printre aceia care au fost și activi, și conștienți în acea perioadă și am fost foarte convinși că în scurt timp vom reuși să restructurăm societatea, instituțiile statului și să transformăm România într-o țară și prosperă, și democratică, și stat de drept, și când a venit un politician de pe vremuri și a spus public că acest lucru va dura cel puțin 20 de ani ne-am supărat tare. Generația mea a fost foarte supărată.

Iată că au trecut 30 de ani, nu 20 de ani, și încă suntem în situația în care trebuie să reechilibrăm prin vot popular abordări de-a dreptul aiuristice ale PSD, și cred că aici mai avem de lucru. Mai este de lucru până când ajungem la o societate democratică matură, care nu doar își dorește sisteme publice puternice și stat de drept, care chiar le are și le îngrijește. Suntem în continuare în faza de consolidare a tuturor acestor sisteme. Dar sunt optimist și în anii care vin vom reuși.

Jurnalist: De cați ani mai avem nevoie?

Președintele României, Klaus Iohannis: Ne vom implica în așa fel încât să fie cat mai puțini ani.

Jurnalist: Un alt politician din acea vreme, fostul Președinte Ion Iliescu, a dat recent un interviu agenției de presă ruse în care vorbea de nevoia unei relansări a relației cu Rusia. Cum comentați declarațiile?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: În niciun fel. Nu am comentat niciodată declarațiile fostului Președinte Iliescu și nu o să încep acum.

Jurnalist:  Legat de prezența dumneavoastră la CSM, unul dintre judecătorii de acolo v-a cerut în mod expres să încercați să nu mai introduceți, dumneavoastră ca reprezentant al clasei politice, ca garant al Constituției, să nu mai introduceți justiția în campaniile electorale. Cum veți reuși să faceți acest lucru, dacă este printre obiectivele dumneavoastră?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Într-adevăr, am avut o astfel de discuție și eu sunt foarte hotărât să merg mai departe cu consolidarea independenţei justiției, sigur, cât priveşte activitatea de Președinte, dar există aici o legătură puternică și sunt foarte hotărât să contribui la normalizarea vieții politice. Normalizarea vieții politice în România înseamnă și asta, justiția să fie lăsată să-și facă treaba, dar să și-o facă foarte bine, și atunci putem să ajungem în foarte scurt timp, daca și PSD abandonează aceste abordări total nepotrivite cu democraţia, putem să ajungem foarte repede la situația în care justiția se înfăptuiește, nu se povestește.

Jurnalist: Referitor la moțiune de cenzură și majoritatea din Parlament. Ați mai desemna vreodată un premier din partea PSD?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu consider că va mai fi situația în viitorul apropiat! Am desemnat premier din partea PNL, mi se pare că guvernul PNL face o treabă foarte bună și nu, nu intenționez să numesc premier PSD. Nici nu va fi cazul.

Vă mulțumesc!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Klaus Iohannis despre candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO - „Nu este niciun secret că am discuții bilaterale cu aliați“

21 Mar 2024 391

Klaus Iohannis „România are toate premisele pentru a deveni un lider regional în sectorul energiei nucleare, prin dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă“

21 Mar 2024 428

Președintele Iohannis a promulgat Legea „2 Mai“ – Traficul de droguri de mare risc, pedepsit cu închisoare cu executare

21 Mar 2024 505

CCR permite posesorilor de permis categoria B să conducă scutere

20 Mar 2024 413

Decretul semnat de Klaus Iohannis Anul 2025 va fi „Anul Centenar al Patriarhiei Române”

19 Mar 2024 423

Ambasadorul Marii Britanii îl refuză pe Iohannis „Am spus că susținem candidatura lui Rutte”

16 Mar 2024 1669

Curtea Constituțională a României, sesizată de președintele României în cazul legii privind executorii judecătorești

14 Mar 2024 448

Prefectul județului Constanța, despre anunțul președintelui Iohannis „Este momentul optim ca România să-și asume o responsabilitate cât mai ridicată la nivelul NATO“

12 Mar 2024 682

Președintele Klaus Iohannis „Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO“ (VIDEO)

12 Mar 2024 734

Klaus Iohannis - „„Nu intenționez să îmi scurtez mandatul de Președinte“ (VIDEO)

12 Mar 2024 398

Klaus Iohannis- „România nu va trimite combatanţi în Ucraina“

12 Mar 2024 392

Iohannis, declarație de presă pe tema NATO la ora 17.00

12 Mar 2024 426

Modificarea Legii Concurenței, reexaminată la cererea președintelui Iohannis

11 Mar 2024 834

Legea care interzice vânzarea de energizante către minori, promulgată

11 Mar 2024 539

Iohannis- „Salut reuşita României în procesul privind Roşia Montană”

09 Mar 2024 467