Klaus Iohannis „Printre pilonii cei mai solizi ai legăturilor româno-franceze se regăsește atașamentul ferm pentru o Europă unită“

  • Iohannis a spus că  România și Franța, legate printr-un Parteneriat Strategic puternic, se bucură de o prietenie de lungă durată.
  • Avem o legătură înrădăcinată în istorie, pe care atât România, cât și Franța au știut să o întrețină și să o cultive – și care astăzi este orientată către viitor.

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 14 iulie 2021, o alocuțiune în cadrul recepției organizate cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Franceze.

Vă prezentăm în continuare textul alocuțiunii:

Doamnă Ambasador Laurence Auer,

Domnule Prim-ministru,

Excelențe,

Doamnelor și domnilor,

Îmi face o deosebită plăcere să fiu prezent astăzi, alături de dumneavoastră, pentru a marca împreună Ziua Națională a Franței. 14 iulie reprezintă fundamentul Franței moderne și un moment crucial pentru Europa și lumea întreagă. Căderea Bastiliei la 14 iulie 1789, de care și la București ne amintește o stradă centrală ce poartă acest nume, a marcat, odată cu începutul Revoluției Franceze, apariția unor concepte care s-au răspândit în întreaga lume: statul de drept, libertatea, egalitatea.

Această sărbătoare reprezintă și o excelentă oportunitate de a reflecta asupra relațiilor noastre bilaterale.

România și Franța, legate printr-un Parteneriat Strategic puternic, se bucură de o prietenie de lungă durată. Avem o legătură înrădăcinată în istorie, pe care atât România, cât și Franța au știut să o întrețină și să o cultive – și care astăzi este orientată către viitor.



Apartenența la o istorie și o cultură comune, aprecierea și inspirația pe care elitele românești le-au găsit în relația cu Franța au ecou în reperele care ne facilitează azi dialogul și înțelegerea reciprocă. Și nu mă refer aici doar la dimensiunea instituțională a cooperării noastre, ci la multiplele legături umane stabilite la toate nivelurile societăților noastre.

În perioada complicată pe care am traversat-o de la debutul pandemiei de COVID-19, românii și francezii au arătat că solidaritatea există, că ea funcționează.

M-am bucurat să aflu că români – medici și directori ai unor centre medico-sociale din Franța – au fost decorați de statul francez pentru contribuția lor esențială în lupta împotriva pandemiei.

Doamnelor și domnilor,

Afinitățile dintre români și francezi se traduc în plan politic, în cel economic, cultural, precum și în cel universitar, creând un cerc virtuos al conexiunilor bilaterale.

Unul dintre elementele de substanță ale relației noastre este cooperarea economică. Franța reprezintă al patrulea partener comercial al României, cu schimburi comerciale de aproximativ 9 miliarde de euro înaintea pandemiei – un record absolut în evoluția relației bilaterale – și cu cifre ascendente în primele luni ale anului în curs.

Continuăm colaborarea și în domeniul cultural, valorificând succesul excepționalului Sezon România-Franța – la care doamna Ambasador a avut, de la Paris, o contribuție consistentă – prin marcarea comună a 140 de ani de la nașterea compozitorului român George Enescu. Astfel, Festivalul Enescu din acest an va sta sub semnul prieteniei româno-franceze.

Genialul compozitor, cel care spunea că „în artă e important sa vibrezi tu însuți și să îi faci și pe alții să vibreze”, a știut să facă să vibreze și relația dintre România și Franța. Cu acest prilej, țin să salut inițiativele de diplomație culturală și diversele proiecte care se vor desfășura atât în România, cât și în Franța sub însemnul Anului Enescu.

Relația dintre țările noastre este profund marcată și de francofonia pe care o împărtășim. Acest liant este adânc înrădăcinat în istoria noastră, limba franceză fiind introdusă încă din 1776 în sistemul de învățământ din București.

Franceza rămâne și astăzi a doua limbă străină studiată în școli, iar România este principalul pol regional francofon, ca stat-far al francofoniei în Europa Centrală și Orientală.

Onorată asistență,

Printre pilonii cei mai solizi ai legăturilor româno-franceze se regăsește atașamentul ferm pentru o Europă unită, sigură și prosperă. România și Franța au o viziune comună despre importanța proiectului european și a politicilor Uniunii pentru bunăstarea noastră, a tuturor.

În prima jumătate a anului viitor, Franța va exercita Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene și tot atunci se vor contura și primele concluzii ale Conferinței privind Viitorul Europei.

Aceste două momente oferă cadrul ideal pentru ca principii precum unitatea, solidaritatea, coeziunea, dorința de avansare a proiectului european să fie revalorizate, în beneficiul întregii Uniuni.

Dorim să lucrăm împreună pentru ca această viziune să se transforme în rezultate concrete, care să răspundă așteptărilor cetățenilor europeni.

Doamnelor și domnilor,

Prietenia româno-franceză este puternică, iar parteneriatul nostru strategic este solid. Este de datoria noastră să adâncim această prietenie dintre popoarele noastre, să dezvoltăm și să aprofundăm parteneriatul nostru, în spiritul valorilor europene pe care le împărtășim.

La mulți ani! Bonne fête nationale! Vive l’amitié franco-roumaine!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Klaus Iohannis despre candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO - „Nu este niciun secret că am discuții bilaterale cu aliați“

21 Mar 2024 392

Klaus Iohannis „România are toate premisele pentru a deveni un lider regional în sectorul energiei nucleare, prin dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă“

21 Mar 2024 428

Președintele Iohannis a promulgat Legea „2 Mai“ – Traficul de droguri de mare risc, pedepsit cu închisoare cu executare

21 Mar 2024 505

CCR permite posesorilor de permis categoria B să conducă scutere

20 Mar 2024 413

Decretul semnat de Klaus Iohannis Anul 2025 va fi „Anul Centenar al Patriarhiei Române”

19 Mar 2024 423

Ambasadorul Marii Britanii îl refuză pe Iohannis „Am spus că susținem candidatura lui Rutte”

16 Mar 2024 1688

Curtea Constituțională a României, sesizată de președintele României în cazul legii privind executorii judecătorești

14 Mar 2024 449

Prefectul județului Constanța, despre anunțul președintelui Iohannis „Este momentul optim ca România să-și asume o responsabilitate cât mai ridicată la nivelul NATO“

12 Mar 2024 684

Președintele Klaus Iohannis „Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO“ (VIDEO)

12 Mar 2024 735

Klaus Iohannis - „„Nu intenționez să îmi scurtez mandatul de Președinte“ (VIDEO)

12 Mar 2024 398

Klaus Iohannis- „România nu va trimite combatanţi în Ucraina“

12 Mar 2024 392

Iohannis, declarație de presă pe tema NATO la ora 17.00

12 Mar 2024 427

Modificarea Legii Concurenței, reexaminată la cererea președintelui Iohannis

11 Mar 2024 835

Legea care interzice vânzarea de energizante către minori, promulgată

11 Mar 2024 539

Iohannis- „Salut reuşita României în procesul privind Roşia Montană”

09 Mar 2024 468