Klaus Iohannis Se depun eforturi comune de consolidare a apărării NATO în regiunea Mării Negre (VIDEO)

Klaus Iohannis, foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, 19 mai, că realitatea actuală, determinată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, face ca statele aliate să meargă mai departe în eforturile comune de consolidare a apărării NATO în regiunea Mării Negre.

El a mai precizat că procesul amplu de adaptare a Alianței la un mediu de securitate volatil și impredictibil a început în anul 2014, după anexarea ilagă a Peninsulei Crimeea de către Rusia. 

„Războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei ne-a pus în faţa unei noi realităţi strategice. Am reacţionat şi vom continua să reacţionăm unitar, curajos şi hotărât în cadrul NATO, prin întărirea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul estic, în special în regiunea Mării Negre.

Deciziile şi acţiunile noastre comune în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, inclusiv prezenţa dumneavoastră aici, dovedesc hotărârea şi operativitatea care definesc NATO şi pe noi, ca aliaţi”, a afirmat șeful statului. 


Conform președintelui, datorită „realității brutale” s-au pus bazele unei prezenţe robuste a NATO pe Flancul estic în domeniile terestru, aerian şi maritim - Prezenţa Aliată Înaintată/Forward Presence şi au fost înfiinţate şi operaţionalizate pe teritoriul României o serie de structuri, inclusiv Brigada Multinaţională Sud-Est de la Craiova, căreia i s-au alăturat militarii portughezi.




De asemenea, el a precizat că în cadrul Summitului NATO de la Madrid din luna iunie 2022 vor fi decise noi direcţii comune de efort şi vor fi asumate noi angajamente „substanţiale" pentru resetarea consistentă a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul estic pe termen mediu şi lung, în beneficiul securităţii globale. 

video: Facebook/ Administrația Prezidențială a României

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

29 Mar 2024 298

Klaus Iohannis despre candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO - „Nu este niciun secret că am discuții bilaterale cu aliați“

21 Mar 2024 393

Klaus Iohannis „România are toate premisele pentru a deveni un lider regional în sectorul energiei nucleare, prin dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă“

21 Mar 2024 429

Președintele Iohannis a promulgat Legea „2 Mai“ – Traficul de droguri de mare risc, pedepsit cu închisoare cu executare

21 Mar 2024 506

CCR permite posesorilor de permis categoria B să conducă scutere

20 Mar 2024 416

Decretul semnat de Klaus Iohannis Anul 2025 va fi „Anul Centenar al Patriarhiei Române”

19 Mar 2024 425

Ambasadorul Marii Britanii îl refuză pe Iohannis „Am spus că susținem candidatura lui Rutte”

16 Mar 2024 1752

Curtea Constituțională a României, sesizată de președintele României în cazul legii privind executorii judecătorești

14 Mar 2024 453

Prefectul județului Constanța, despre anunțul președintelui Iohannis „Este momentul optim ca România să-și asume o responsabilitate cât mai ridicată la nivelul NATO“

12 Mar 2024 687

Președintele Klaus Iohannis „Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO“ (VIDEO)

12 Mar 2024 738

Klaus Iohannis - „„Nu intenționez să îmi scurtez mandatul de Președinte“ (VIDEO)

12 Mar 2024 402

Klaus Iohannis- „România nu va trimite combatanţi în Ucraina“

12 Mar 2024 393

Iohannis, declarație de presă pe tema NATO la ora 17.00

12 Mar 2024 428

Modificarea Legii Concurenței, reexaminată la cererea președintelui Iohannis

11 Mar 2024 836

Legea care interzice vânzarea de energizante către minori, promulgată

11 Mar 2024 540