Klaus Iohannis susţine eliminarea dependenţei energetice a Uniunii Europene (VIDEO)

foto Administrația Prezidențială

România şi Lituania susţin eliminarea dependenţei energetice a Uniunii Europene, a declarat, vineri, 6 mai, preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, după întâlnirea cu preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda.
 

„În ceea ce priveşte tematica energetică, România şi Lituania susţin eliminarea dependenţei energetice a Uniunii. O preocupare comună este şi atenuarea impactului preţurilor ridicate la energie asupra consumatorilor şi vom continua dialogul referitor la măsurile necesare pentru protejarea cetăţenilor europeni", a afirmat Klaus Iohannis. 


Șeful statului a adăugat că România sprijină pe deplin integrarea Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei în Uniunea Europeană.

Preşedintele Iohannis a reiterat că Republica Moldova are nevoie de asistenţă financiară directă substanţială, atât pentru gestionarea afluxului de refugiaţi cu care se confruntă, cât şi pentru a-şi consolida securitatea energetică, finanţele publice şi pentru a implementa reformele ambiţioase pe care le-a asumat.

Totodată, Klaus Iohannis a reiterat şi necesitatea întăririi posturii de descurajare şi apărare a NATO pe termen lung pe Flancul Estic, în special la Marea Neagră.

Preşedintele Iohannis a mai precizat, în cadrul declarațiilor de presă, că schimburile comerciale bilaterale cu Lituania sunt în creştere şi există potenţial.



video: Facebook/ Administrația Prezidențială a României
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Klaus Iohannis despre candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO - „Nu este niciun secret că am discuții bilaterale cu aliați“

21 Mar 2024 391

Klaus Iohannis „România are toate premisele pentru a deveni un lider regional în sectorul energiei nucleare, prin dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă“

21 Mar 2024 428

Președintele Iohannis a promulgat Legea „2 Mai“ – Traficul de droguri de mare risc, pedepsit cu închisoare cu executare

21 Mar 2024 505

CCR permite posesorilor de permis categoria B să conducă scutere

20 Mar 2024 413

Decretul semnat de Klaus Iohannis Anul 2025 va fi „Anul Centenar al Patriarhiei Române”

19 Mar 2024 423

Ambasadorul Marii Britanii îl refuză pe Iohannis „Am spus că susținem candidatura lui Rutte”

16 Mar 2024 1680

Curtea Constituțională a României, sesizată de președintele României în cazul legii privind executorii judecătorești

14 Mar 2024 449

Prefectul județului Constanța, despre anunțul președintelui Iohannis „Este momentul optim ca România să-și asume o responsabilitate cât mai ridicată la nivelul NATO“

12 Mar 2024 683

Președintele Klaus Iohannis „Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO“ (VIDEO)

12 Mar 2024 735

Klaus Iohannis - „„Nu intenționez să îmi scurtez mandatul de Președinte“ (VIDEO)

12 Mar 2024 398

Klaus Iohannis- „România nu va trimite combatanţi în Ucraina“

12 Mar 2024 392

Iohannis, declarație de presă pe tema NATO la ora 17.00

12 Mar 2024 426

Modificarea Legii Concurenței, reexaminată la cererea președintelui Iohannis

11 Mar 2024 834

Legea care interzice vânzarea de energizante către minori, promulgată

11 Mar 2024 539

Iohannis- „Salut reuşita României în procesul privind Roşia Montană”

09 Mar 2024 468